Mai multe ştiri online:
Premierul critică "eroii" de la Protecția Consumatorilor

Se anunță o demisie la vârful OPC Constanța?

Ştire online publicată Joi, 20 Iulie 2017. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Cu prilejul inaugurării celui mai nou hotel de cinci stele de pe litoral, Mohammad Murat, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, s-a plâns la reprezentanții Guvernului că există și instituții de stat care contribuie la imaginea proastă a litoralului românesc. „Controalele sunt o modă care văd că a dispărut, dar cu ultimele făcute de OPC nu sunt de acord. Ei controlează zece hoteluri, găsesc la unul nereguli, fac din asta mare tam-tam ca să arate șefilor că ei fac treabă, dar, indirect, ne fac imagine negativă. Normal ar fi dacă am fost la zece hoteluri, iar nouă sunt în regulă, pe comunicatul de presă să spună cele nouă hoteluri sunt ok, dar unul nu este în regulă, încât presa să aibă ce spune, și știri negative și știri pozitive”, a anunțat Mohammad Murad.

La rândul său, premierul consideră că nu este cazul ca unele instituții să facă pe „eroii”.

„Atât timp cât aceste armate de oameni în control, în verificări, vor acționa cu bună-credință și pentru interesul cetățeanului și al turismului, sunt perfect de acord. Nu îmi plac acești eroi de peste noapte care se trezesc brusc că ei sunt salvatorii nației și care taie în carne vie chiar și acolo unde nu e cazul, neaplicând nici legislația în vigoare pe legea prevenției. Bineînțeles, acolo unde sunt cazuri flagrante, cu alimente stricate, spațiu de cazare de orice altceva numai de turism nu, evident că măsurile drastice se impun și pot fi date și ca exemplu”, a declarat Mihai Tudose.

În replică, în cursul zilei de ieri, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a anunțat că nu exclude „o eventuală demisie de onoare”.

„Lovitura de imagine primită de acest comisariat și automat de mine mă obligă la o analiză amănunțită a activității și o eventuală demisie de onoare. Eu reprezint Guvernul și acesta m-a acuzat prin vocea primului ministru că fac tâmpenii și rău litoralului”, a declarat Horia Constantinescu.

Ulterior, acesta a spus că încă se mai gândește: „Am primit un mesaj puternic de susținere din partea mai multor colegi și șefi și sfătuit să nu o depun. Așa cum știți, stau în pixul unora dintre cei care consideră că am greșit. Sunt un funcționar disciplinat și mă supun oricărei decizii luate de către superiori!”.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.979 secunde