Scriitoarea Nathalie de Broc își lansează cartea la Constanța

284
Scriitoarea Nathalie de Broc își lansează cartea la Constanța - scriitoarea-1558982945.jpg

Articole de la același autor

Alianța Franceză din Constanța derulează, săptămâna aceasta, o serie de manifestări culturale prilejuite de sosirea scriitoarei franceze Nathalie de Broc. Prima dintre acestea va avea loc astăzi, 28 mai, de la ora 11.00, la hotelul "Ibis", unde invitații sunt așteptați la conferința și expoziția de carte în cadrul cărora scriitoarea își va prezenta opera. În următoarele zile, pe 29 și apoi pe 31 mai, Nathalie de Broc se va întâlni cu elevii liceelor bilingve francofone  ale Constanței (Liceul Teoretic "Ovidius", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Liceul Teoretic "George Călinescu". 


Ultima activitate se va desfășura vineri, 31 mai, de la ora 15.30, aceasta fiind găzduită de Muzeul de Artă Constanța. 
Până la acest moment, Nathalie de Broc a scris 13 romane în care subiectul predilect îl constituie portrete ale femeilor care au trăit de-a lungul secolelor în regiunea franceză Bretagne și în lume, pe fundalul evocator al istoriei. 
Romanul său, "La tête en arrière" a fost distins, deja, cu Premiul scriitorilor bretoni), fapt care i-a adus autoarei recunoașterea talentului său.


"Sosirea sa este un eveniment cultural de marcă pentru orașul nostru, care se înscrie în demersul constant al instituției noastre, acela de a promova limba și cultura franceză în comunitate, prin manifestări de înaltă ținută", a declarat prof. Marinela Mitrenga, președintele Alianței Franceze Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 04 Aprilie 2019
Stire din Cultură-Educație : Lansare de carte la Constanța!
Pagina a fost generata in 0.3899 secunde