€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:
Când vor avea constănțenii apă caldă și căldură

Scandalul CET - RADET. "Vom plăti din banii noștri!"

Ştire online publicată Miercuri, 03 Octombrie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
În cursul acestei zile, constănțenii care încă mai sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea avea din nou apă caldă la robinete. Criza apei calde a fost rezolvată în cele din urmă de autoritățile locale, care vor plăti înainte căldura și apa caldă pe care constănțenii o vor consuma în această iarnă.

Practic, 20 de milioane de lei, luați de la alte investiții în municipiu, vor ajunge în cursul zilei de astăzi în conturile RADET, care va trebui să îi vireze către CET Constanța, pentru a achita o parte a datoriei și a relua furnizarea apei calde. Este un compromis plătit de toți constănțenii, nu doar de cei care încă mai sunt racordați la RADET, căci, forțate de împrejurări, autoritățile locale nu numai că au plătit în avans ceva ce încă nu s-a facturat, s-au și angajat ca, din bugetul local, să susțină financiar subvenția a aproape jumătate din prețul gigacaloriei pentru populație, adică acei constănțeni care nu s-au debranșat. Ei vor plăti astfel o gigacalorie de 225 de lei, iar restul până la 427,47 de lei va fi suportat de Primăria Constanța.

„Îmi cer scuze față de constănțeni pentru că sunt victimele unei decizii unilaterale și care îmbracă aspecte politice. Municipiul Constanța, primăria și consiliul local nu au niciun fel de vină în acest scandal. Vorbim strict de un litigiu între CET și RADET. Pentru stoparea acestei crize, am propus o rectificare a bugetului și o aprobare a prețului gigacaloriei pentru această iarnă. Vreau să știe foarte clar constănțenii că din banii noștri vom plăti în avans subvenția pentru căldură pentru sezonul trece 2018 - 2019. Acest lucru ne costă peste 55 de milioane de lei. O parte din bani se regăsesc în bugetul anului 2018, o parte în bugetul anului 2019. În situația în care toate prețurile se majorează, am propus consiliului local și acesta a aprobat o reducere a prețului gigacaloriei. Dacă până acum, de la începutul mandatului meu, gigacaloria la Constanța a fost 250 de lei, începând de la 1 octombrie, gigacaloria costă 225 de lei. Cu alte cuvinte, ca o scuză pentru constănțeni și ca o măsură de protecție, prețul gigacaloriei la Constanța fost redus cu 10 la sută”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

CET, preluat de Primăria Constanța?

Edilul nu a exclus ideea ca, pentru a evita astfel de situații, CET să fie preluat chiar de către Primăria Constanța.

„RADET nu este subiectul meu favorit, le înțeleg dificultatea de moment și lipsa de perspectivă pentru viitor. Am luat act de solicitarea grupului PNL de a demite conducerea RADET, o voi analiza, dar nu cred că asta este soluția. Noi vrem să identificăm soluții pentru constănțeni. RADET, din toate sumele încasate, dirijează aproape în integralitate banii către Electrocentrale, doar că suntem într-o cascadă a penalităților și a penalităților la penalități. Cu alte cuvinte, astăzi se sparge buba unui sistem termic ineficient, de care toate guvernele au încercat să scape și să o arunce la primari, la consiliul local. În eventualitatea în care vom prelua CET, o vom face cu anumite amendamente. Avem situații în care multe blocuri din Constanța, dintr-o scară cu 44 de apartamente, au rămas cu două, trei apartamente branșate și împreună plătim ineficiența acestui sistem. Voi propune consiliului local, cel care va alcătui un grup de lucru din toate partidele politice, soluții pentru a-i ajuta pe acești oameni să se debranșeze astfel încât să nu mai irosim resurse, să nu mai avem aceste pierderi. Căutăm soluția cea mai avantajoasă pentru constănțeni și, în eventualitatea în care vom prelua CET-ul, vom apela la specialiști independenți, care să se uite cu realism la cifre, nu să fie măcinați de această bătălie sterilă din care cu toții avem de suferit. La RADET, vreau să vorbesc cu consilierii locali și să declanșăm un audit. Astfel încât să știm concret care este situația la vedere”, a precizat Decebal Făgădău.

Un război politic…

Acesta susține că rectificarea bugetară și plata în avans a subvenției nu reprezintă decât o soluție de moment.

„Nu luăm în calcul împrumutul de la Trezorerie, pentru că, pe lângă penalități la penalități, nu vreau ca noi, constănțenii, să mai plătim și dobânzi. Prefer să facem un sacrificiu, prefer să mai strângem o gaură la curea și să sper că este ultima iarnă în care facem acest lucru. Aș prefera să investim și să gestionăm o investiție benefică pentru constănțeni, nu să acoperim pierderile și penalitățile unui sistem pentru care nu suntem noi vinovați. Nu am nimic a reproșa conducerii executive a CET-ului, ci mă adresez Consiliului de Administrație al Electrocentrale S.A., un consiliu care a înțeles să facă politică și să folosească elemente de presiune, chiar de șantaj aș putea spune. Aceștia își permit să se tragă de șireturi cu primarul ales al municipiului Constanța și le transmit: Nu vreți să vă vedeți de treaba pentru care vă plătim? Dați-ne apă caldă și căldură, că noi vă plătim cu vârf și îndesat!”, a adăugat primarul Constanței. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8762 secunde