€ 4.683
£ 5.2808
$ 4.1063

Mai multe ştiri online:

Scandal pe reducerile la transport. "Facem orele în stradă!"

Ştire online publicată Vineri, 11 Ianuarie 2019. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Sătui să mai aștepte de la autoritățile județene reducerea la jumătate a tarifelor pentru transportul public între localități, elevii constănțeni au ieșit, ieri, în stradă. Timp de o oră, aceștia au protestat în fața Consiliului Județean Constanța, în speranța că vor fi auziți și că vor obține ceea ce, spun ei, „este un drept conferit prin lege”.

„Unul din trei elevi din mediul rural are ghinionul de a trăi în sărăcie severă. Din nefericire, cei din Constanța au și ghinionul de a trăi într-un județ în care autoritățile locale nu sunt interesate de elevi și de educația lor. Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, refuză în continuare să acorde tarif redus cu 50% la transportul județean pentru elevi”, explică Andrei Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor Constanța.

Acesta a fost invitat, în cursul zilei de miercuri, 9 ianuarie, la discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Constanța, dar susține că a fost manipulat și convins să renunțe la demersurile de a convinge instituția să acorde reducerile la transport, pentru elevi.

„Timp de o oră, am fost purtat prin zeci de acte normative, pus în situația în care funcționari publici, printre care și juriști, au încercat să mă convingă că intențiile lor sunt de a ajuta. Mi-au adus argumente juridice pe care eu, un elev de 16 ani, nu am putut să le combat, cunoștințele mele fiind limitate. Astfel, în final, m-au convins. Am bătut palma crezând ce au vrut ei să cred. M-am retras și am meditat puțin asupra situației, m-am documentat, am cerut sfaturi, păreri și am realizat că tot ce mi-a fost spus era eronat. Că am fost manipulat. Reprezentanții CJC mi-au spus că nu există norme de aplicare ale Legii 328/2018 și că trebuie să aștepte să apară. Inițial am empatizat, apoi am aflat că în absența normelor de la Guvern, consiliile județene au în continuare obligația să respecte legea, stabilindu-și propriile norme de aplicare. Mi s-a mai spus că va fi prevăzută în buget o sumă pentru acordarea reducerilor, mi-au spus să calculez eu suma necesară, de parcă peste noapte am devenit funcționar public în consiliu. Acum, că am realizat felul în care și-au transmis ignoranța, disprețul față de elevi, sunt mai determinat ca niciodată să duc lupta până la capăt”, a anunțat Andrei Tănase.

Ulterior, acesta a făcut un apel către elevi să i se alăture și să participe, timp de trei zile, la proteste. Prima acțiune a avut loc ieri, astăzi va fi cel de-al doilea protest, iar luni, 14 ianuarie, chiar când începe școala, elevii vor fi din nou pe platoul din fața CJC Constanța. „Țuțuianu să ne vadă, facem orele în stradă!”, au strigat, ieri, elevii.

v v v

În replică, președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, spune că nu există cadru legal pentru a acorda aceste reduceri și că așteaptă decizia instanței pentru procesul care deja există între cele două instituții - AEC și CJC.

„Consider că protestul a reprezentat o exagerare, o modalitate total eronată prin care Asociația Elevilor a încercat să forțeze o autoritate în asumarea unei decizii. Am fost și sunt alături de elevii constănțeni, însă nu pot să fiu de acord să încalc cu bună știință legislația unei țări, doar pentru a nu mai avea scandal cu acești tineri. În primul rând, așa cum le-au explicat colegii mei de specialitate, legea pe care o avansează acești tineri are în conținut anumite termene care trebuie respectate. Aceste proceduri sunt obligatorii și se derulează pe mai multe luni. Prin urmare nu putem adopta nicio decizie acum. În al doilea rând, există o acțiune în instanță, Consiliul Județean Constanța fiind dat în judecată pe această chestiune. Este normal să așteptăm decizia instanței. Prin aceste mișcări de stradă, proteste sau cum doresc dumnealor să le numească, Asociația Elevilor din Constanța creează tensiuni în mod nejustificat și cu siguranță nu aceasta este calea de a obține ceea ce-și doresc. Ca întotdeauna sunt deschis la dialog, dar, repet, îmi doresc ca lucrurile să se întâmple în mod civilizat și cu respectarea cadrului legal”, a declarat președintele CJC.

v v v

Demersurile pentru reducerile elevilor la transportul județean au fost începute în urmă cu mai bine de un an, Asociația Elevilor din Constanța invocând prevederile Legii nr. 1/2011, a Educației Naționale, conform cărora elevii din învățământul de stat beneficiază de tarif redus cu 50%, respectiv 100%, pentru elevii orfani, la transportul județean.

Potrivit reprezentanților AEC, responsabilitatea pentru asigurarea subvențiilor aferente acordării reducerilor de către transportatori cade, conform Legii nr. 92/2007, cu modificările aduse de Legea nr. 328/2018, în sarcina Consiliului Județean. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Fun
ieri, ora 15:21 Foto : Horoscop 1559 vizite, 0 comentarii Horoscop
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7525 secunde