Scandal în Tomis Nord! Încă un PUZ "cu cântec", la Constanța

14904
35

Articole de la același autor

După modelul deja consacrat în municipiul Constanța, încă un spațiu verde urmează să fie distrus și în locul ierbii să crească un bloc măreț. De data aceasta, însă, blocul va fi ridicat chiar în fața ferestrelor a câtorva zeci de familii de pe aleea Hortensiei, luându-le toată lumina naturală și toată vederea către bulevardul Aurel Vlaicu.

Este vorba despre un bloc cu subsol, parter și cinci etaje, care va fi ridicat chiar în grădina din spatele blocurilor cu patru etaje. Deocamdată, a fost îngrădit terenul respectiv și a fost elaborat proiectul spre aprobarea planului urbanistic zonal. Pe gard a fost afișată, de câteva zile, informarea privind consultarea asupra propunerilor preliminare. Astfel, se solicită plan urbanistic zonal pentru terenul delimitat de bulevardul Aurel Vlaicu, aleea Dispensarului și aleea Hortensiei.

Inițiatorul este Iancu Pelehra, iar elaboratorul este SC URMAStudio SRL. După cum se vede și din planurile prezentate pe panoul de informare, blocul cu cinci etaje este plasat foarte aproape de blocul vechi, cu patru etaje, obturând complet ferestrele vecinilor. Nu se precizează ce distanță va fi lăsată între noua construcție și blocul vechi, însă, este evident că aceasta va fi insuficientă.

Observații, propuneri și dezbatere publică

Publicul este invitat să transmită observații și propuneri asupra documentelor disponibile la sediul Primăriei municipiului Constanța, pe bulevardul Tomis nr. 51, la camera 212, în perioada 26 octombrie - 20 noiembrie 2015.

De asemenea, toți cei care au ceva de spus sunt invitați să participe la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Constanța, vineri, 13 noiembrie, la ora 12.

"Terenul este împrejmuit de mult timp, dar nu am știut niciodată că vor să construiască un bloc mai mare decât al nostru. Gardul este aproape lipit de balcoanele noastre. Dacă vine cu zidul până aproape de gard, practic sărim dintr-o clădire în alta fără probleme. Și chiar dacă se lasă 1,90 m, conform legislației, și nu își fac ferestre pe partea cu noi, noi nu vom mai avea niciun pic de soare, niciun pic de lumină naturală", ni s-a plâns un locatar din blocul respectiv.

"Cine va pune semnătura pe un asemenea abuz?"

Oamenii sunt revoltați și spun că vor ataca propunerea de PUZ, în speranța că autoritățile locale nu vor permite ridi-carea unei astfel de construcții.

"Nu cred că va exista vreo persoană care să pună semnătura pe asemenea abuz, să vii să ridici ditamai blocul în curtea altor oameni care stau acolo de ani de zile. Este interesant de aflat și cum a reușit să pună mâna proprietarul pe terenul res-pectiv, care, este evident, nu a fost nicio-dată în proprietatea vreunei persoane fizice. Dacă așa stau lucrurile, la ce trebuie să ne așteptăm de-acum încolo, ca în grădinile tuturor blocurilor ceaușiste să construiască fiecare ce vrea?", a spus, revoltat, un alt locatar din blocul vechi.

Rămâne de văzut dacă vecinii supărați se vor prezenta la dezbaterea publică de vineri și cât de vehemenți vor fi. 

Comentează știrea

35 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
vasile
10 noiembrie 2015
cata spaga a dat ala?

Cretini nenorociti..cine da aviz pentru asa ceva?

jan
11 noiembrie 2015
fara

nu conteaza marimea spagii, conteaza daca mazare a dat girul pentru aceasta constructie.. daca fagadau a facut presiuni pentru acest bloc are mari probleme. iar daca cei din consiliul local au aprobat asta atunci in fata primariei se vor monta niste spanzuratori.

3. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

x
11 noiembrie 2015
Penibil

Aveam o impresie buna despre Fagadau, dar se pare ca este la fel ca Mazare. Pacat

m
11 noiembrie 2015
mm

"Publicul este invitat să transmită observații și propuneri asupra documentelor disponibile la sediul Primăriei municipiului Constanța",alta gaselnita a hotilor de pacali oamenii.Se vor duce si ce se va intampla?Se va construi.Va raspunde cineva?Nu.Cum se putea rezolva asta?Iesind in strada cand trebuia.

petrica
11 noiembrie 2015
tot asa

tot asa sa facut si se extinde cartierul de infractori si tigani degeaba sa tot batut moneda pe faptul ca au distrus si continua sa disrtuga tot in zona ca fac galagie cat e ziua de lunga ca nu muncesc si beneficiaza de ajutor social ca traiesc pe banii constantenilor tot asa se va intampla si aici cainii latra caravana trece

jale
11 noiembrie 2015
DOAMNE NIMIENI NU GANDESTE?

fagadau face mai rau decat mazare.nu credeam ca vom regreta pe mazare.de cand e fagadau adica alias gasca lui mazare e aceeasi echiapa cu care lucreaza si mazare nu le pasa ca toata c-ta e un ghetou...lapsuneanu e facut varza la un cutremur tomis nord va fi un morman de moloz..CE AVETI DE GAND TOVARASI CARE CONDUCETI C-TA?

Luk
11 noiembrie 2015
Nenorocitilor

Opriti-va în gura mamii voastre ca a-ți distrus orașul asta ! De ce nu demolati sandramalele de pe bulevardul Timiș care sa afla în fata primăriei? De ce dați avize de construcție cum este cazul de mai sus? Bai nenorociților dacă are loc un incendiu sau un cutremur cum se intervine! Ce s-a întâmplat la București chiar nu e un semnal de alarma ? Cum se face ca majoritatea asa zisilor dezvoltatori sunt machedoni?

ath
11 noiembrie 2015
Otraviti fantanile....! Cade pesedeul

"Doamna Andreea Perhaita,dă-mi-l imediat pe redactorul sef !.....Da,sigur...... Domnule redactor sef,terminati dom'le cu articolele astea defaimatoare.Va dau in judecata.Ati innebunit ? Nu vedeti ca incitati populatia la revolta ? Vreti razboi civil ca la Craiova ? Pai, stiti cati oameni scoate pesedeul in strada la Constanta ? Mii de oameni,zeci de mii de oameni....Sau vreti sa chem minerii...." Va suna telefonul in redactie,un telefon de la Raionala de Partid Constanta.Daca nu a sunat,va suna pana sfarsitul zilei.Cuvintele de mai sus,sunt cuvintele unui tovaras deranjat de indrazneala doamnei Andreea Perhaita.E bine asa,doamna.De maine veti citi in ziar ce vraji a mai facut Mariana Gaju de la Cumpana:cum a organizat ea sarbatoarea recoltei,ce culoare are varul pe zidurile primariei,viata minunata de la tara,cum aduce ea cadouri de Sf.Nicolae conferinte,intalniri cu oameni de afaceri.etc.

Iancu Pelehra
11 noiembrie 2015
tufute-n inima de machedon borat

unde vrei sa plantezi tu blocul cipan oparit ? nu vezi ca e o limba de pamant. Sa-ti dea Dumnezeu numai flacari si smoala tie si la tot neamul tau.

35 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Joi, 29 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : Bar distrus de un scandalagiu
Pagina a fost generata in 0.3471 secunde