Șase frați, recuperați dintr-o baracă de sub podul IPMC

392
Asistenții sociali din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța au recuperat, recent, șase copii care trăiau în condiții improprii, într-o baracă sub Podul IPMC. Micuții, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani, locuiau împreună cu mama lor și concubinul acesteia și mâncau ceea ce primea femeia la cerșit.

"Am primit o sesizare scrisă și, la fața locului, am găsit trei fete și trei băieți, nedeclarați și neșcolarizați. Trăiau în condiții improprii, iar mama lor suferă de oligofrenie. Nu existau soluții de a-i menține în familie, astfel încât s-a luat decizia de a-i instituționaliza. S-a constatat că și ei suferă de aceeași boală ca și a mamei, în plus, nu aveau nici cele mai elementare deprinderi. Erau asemenea unor copii crescuți în pădure. Între timp, s-au demarat și procedurile de înregistrare tardivă. Inițial, vom obține CNP-uri provizorii pentru a-i înscrie și la un medic de familie și apoi să vedem ce putem face cu cei de vârstă școlară", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea.

Potrivit acesteia, copiii nu au și alte probleme medicale și asistenții sociali lucrează cu ei pentru a-i deprinde cu noțiunile elementare de igienă și alimentație. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Octombrie 2011
Stire din Eveniment : Accident rutier pe Podul de la Butelii
Pagina a fost generata in 0.3915 secunde