Șanse la viață pentru bolnavii cu accidente cerebrale vasculare

11183
Șanse la viață pentru bolnavii cu accidente cerebrale vasculare - docu-1582134562.jpg

Articole de la același autor

Anul trecut, grație eforturilor șefului secției de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Any Axelerad Docu au fost aduse și la Constanța programele de scleroză multiplă, polineuropatie cronică demilienizantă, amiotrofie spinală, toate acestea venind în sprijinul bolnavilor.



Obiectivul principal pe 2020 al medicului este să reușească să facă o unitate reală de stroke, adică să obțină o zonă dedicată pentru tratarea pacienților cu accidente vasculare cerebrale, care necesită tromboliză. "În prezent, avem un spațiu, dar nu unul special. În plus, avem nevoie de personal pentru unitatea de stroke, pentru că, acum, dispunem numai de un medic la patru paturi ori acești pacienți trebuie monitorizați cu multă atenție, din oră în oră. Ei necesită monitorizare permanentă. Este adevărat, avem monitoare, deci o mini unitate de stroke", a declarat pentru "Cuget Liber", dr. Any Axelerad Docu.

Specialistul este de părere că este nevoie ca, în județul nostru, populația să fie sensibilizată și mai mult, să ajungă în timp util la spital și să recunoască semnele unei astfel de boli. "Poate că oamenii nu își dau seama ce înseamnă un AVC și că trebuie să ajungă rapid la noi", a subliniat ea.

Pentru că foarte mulți dintre bolnavii care suferă accidente vasculare cerebrale grave au nevoie de recuperare, medicul are de gând să înființeze o unitate de neuroreabilitare, pentru ca, după perioada acută, ei necesită recuperare. "Ar trebui să există tratamente pentru ca pacienții să plece pe picioare de aici, din spital. Acesta nu este doar un vis, se poate realiza și practic. Sunt oameni cu sechele mari, care plătesc mult în privat pentru recuperare ori dacă am reuși acest lucru, ei ar putea să facă totul gratuit. Practic, acestea ar putea fi niște servicii pentru care mulți dau bani grei în zona privată, pentru a le face", a completat medicul. Altfel spus, o unitate de stroke în județul nostru este absolut necesară pentru tratamentul bolnavilor, mai ales pentru că, aceasta ajută la scăderea mortalității, reduce complicațiile și poate evita chiar paralizia la pacienții cu infarct sau hemoragii cerebrale.

Tromboliza dizolvă cheagurile de sânge

Astfel, dacă un pacient cu un atac cerebral are acces la tratament modern în primele trei ore de la debut, șansele de vindecare ale acestuia sunt foarte mari. Mai mult decât atât, în cadrul acestor unități se face rapid diferența între infarct și hemoragie, pe baza unor complexe investigații de specialitate. Apoi se intervine pentru distrugerea cheagului, revascularizare sau se face decompresiunea chirurgicală, desigur, dacă edemul este important.

În ceea ce privește tromboliza, aceasta presupune injectarea unei substanțe care dizolvă cheagul situat pe vasul de sânge și care o astupă. În acest fel, se dă drumul la fluxul sanguin să circule, iar blocajul rămâne la minimum.

În concluzie, populația ar trebui să știe că tromboliza se poate efectua doar dacă oamenii ajung la spital în acest interval de la debutul accidentului cerebral vascular. Dacă ajung mai târziu, nu se mai poate face procedura, întrucât există un risc mare de hemoragie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3865 secunde