SANCȚIUNI DRASTICE, PE LITORAL, ÎN URMA CONTROALELOR

180
SANCȚIUNI DRASTICE, PE LITORAL, ÎN URMA CONTROALELOR - amenzilitoral11466781582-1504516200.jpg

Articole de la același autor

Potrivit Programului Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2017, aprobat de Inspectorul General de Stat, Danteș, Nicolae BRATU în perioada 01.07.2017- 01.09.2017 s-a desfășurat " Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unități care desfășoară activitate pe Litoralul Mării Negre".


Pe data de 01.09.2017 a avut loc o întrunire, care a marcat închiderea oficială a Campanie Litoral. A participat, din partea Inspectiei Muncii București Inspectorul General de Stat Dantes – Nicolae BRATU, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța si inspectorii de muncă din cadrul celor două servicii de control.


Serviciul Control Relații de Muncă a verificat un număr de 722 agenți economici, din care 45 au fost sancționați. S-au aplicat 36 amenzi, în valoare de 442.000 lei și au fost dispuse un număr de 451 măsuri cu termen de remediere. De asemenea, au fost depistate 100 persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă sau pentru care contractul individual de muncă nu era transmis în baza de date REVISAL. În același timp, au fost înaintate șapte sesizări către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța, din care trei propuneri de cercetare penală, pentru angajatori unde au fost depistate mai mult de cinci persoane cu muncă nedeclarată, pentru a se stabili dacă angajatorii se fac vinovați de încălcarea prevederilor art. 264 (3) din Legea 53 / 2003 republicată și alte patru propuneri, unde s-a constatat că nu se respectă regimul de lucru al minorilor. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7307 secunde