Sănătatea primește asigurări: "Venitul net nu va fi diminuat!"

158
Sănătatea primește asigurări:

Articole de la același autor

După lungi proteste și negocieri, reprezentanții Sanitas au primit și răspunsuri din partea decidenților politici, cu privire la rezolvarea problemelor din Sănătate. Astfel, în lumina ultimelor decizii, se pare că protestele din sănătate se vor sista. 


"În urma discuției purtate, ieri, cu președintele PSD, Liviu Dragnea, primul ministru Mihai Tudose și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, la Consiliul Național al Federației Sanitas, au rezultat mai multe concluzii. Așadar, niciun salariat din sănătate și asistență socială nu va avea venitul net diminuat. Este un angajament pe care și-l va asuma conducerea guvernului. În acest sens, părțile au convenit că, pentru a nu fi diminuări de venituri, tichetele de masă acordate acum vor fi înlocuite cu norma de hrană începând cu luna ianuarie 2018. Regulamentul de sporuri va fi aplicat de la 1 martie 2018, dată până la care va fi negociat cu reprezentanții Federației Sanitas. Până la această dată, sporurile vor avea același cuantum ca acum. Pentru personalul TESA, reprezentanții guvernului au fost de acord să analizeze cererea Consiliului Național Sanitas de includere a acestora în Anexa 2", a explicat Nicole Manea, președinte Sanitas Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Septembrie 2017
Stire din Eveniment : Spitalul Floreasca va fi mutat
Pagina a fost generata in 0.314 secunde