Să fim mândri că suntem români! La Mulți Ani, România!

ca sa fiu mindru trebuie urmatoarele : 1-sa fac parte dintr-o natie demna (vedeti ce se intimpla la pomeni electorale sau bisericesti cit de usor ii cumperi pe oameni ) 2-sa apartin unei natii viteje ( sintem singurii care ne mindrim ca am fost cuceriti iar razboaie am cistigat doar ca ne-am lipit de cine trebuie ; am avut ceva victorii doar in citeva batalii locale nesemnificative ) 3- ca sintem o natie cinstita ( campioni absoluti la furturi delapidari si coruptie la toate palierele de la al de jos pina la cei care ne conduc , avem penitenciarele ticsite ) 4-sa fim civilizati ( sintem perceputi global in lume ca tiganizati si mirlani ) 5-sa fim popor serios ( stiti pe cineva parolist si constiincios? doar palavragii ) 6-sa fim o natie de scoliti si culti ( cel mai mare nr de analfabeti functionali si campioni la abandonul scolar , pacat de tinerii care ne-au adus victorii la concursuri si olimpiade dar reprezinta doar 2 % ) 6- sa fim un popor traditional curat ( cel mai mic consum la materiale igienico sanitare - primii la boli cauzate de mizerie ) 7-alcoolismul face ravagii 8-sa fim un popor harnic ( legende ! uite ca nu ne inghesuim la munca si cind muncim avem cea mai mica productivitate - avem un numar enorm de asistati sociali ) 9-sa fim respectati de stat ( am fost tot timpul batjocoriti ignorati luati de prosti de catre politicieni) 10-sa ni se respecte drepturile ( de asta beneficiaza doar cei cu bani si cu influenta ) 11-sa am dreptul la sanatate ( a numarat cineva chixurile din sistem ? cit de putini sint medicii cu adevarat profesionisti ? cite medicamente ni se baga pe git ca sa faca vinzare companiilor ? cite cazuri de spaga sint ? citi mor sasteptind pe liste sa fie salvati ?) scapa doar cei cu bani care-si permit sa se trateze afara 12-sa fim o natie invidiata de altele ( toti ne compatimesc si au repulsie de noi ) La toate acestea sint argumente de necontestat .Si cite mai sint ! SIGUR SINT SI EXCEPTII dar procentul este mic Pentru patriotarzi : faceti-va un test ! spuneti rapid ( la primul imbold ) cinstit macar trei motive sa fiti mindrii ca sinteti romani DAR trbuie sa ne ducem crucea asa cum e .Cine nu-si cunoaste defectele nu se va indrepta niciodata !

Imi doresc o Romanie puternica,fara jigodiile care ne conduc deocamdata.Oamenii din popor sunt cinstiti in mare majoritate.Nu sunt de acord sa-mi parasesc tara,oricat de ciudat poate parea unora.Avem o tara prea frumoasa si bogata cu tot ce ne trebuie.La multi ani Romania!

Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei 1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2017 LA MULTI ANI ROMANIA ! LA MULTI ANI POPORULUI ROMAN ! Scurt istoric, total meritoriu, al Primei Unirii a Tarilor Romane : La 6 iulie 1600 în istoria poporului român a avut loc un eveniment de o maximă importanță. Țara Românească, Moldova și Transilvania au fost unite sub un singur sceptru. Era prima unificare a celor trei regiuni într-o singură țară. Artizanul acestui eveniment cu însemnătate istorică a fost voievodul Țării Românești, Mihai Viteazul, un domnitor războinic și o figură carismatică. Această unificare era extraordinară în contextul în care această vremelnică stăpânire era înconjurată de mari puteri precum Imperiul roman de neam germanic dominat de Habsburgi, Polonia sau Imperiului Otoman. Voievodul muntean a plătit îndrăzneala cu viața în 1601, iar stăpânirea sa peste cele trei provincii a durat aproximativ un an. Cu toate acestea, acțiunea aventurierului, războinicului sau unificatorului, cum a fost descris de-a lungul vremii, a fermecat istoriografia românească începând cu secolul al XIX lea și mai ales s-a solidificat în conștiința poporului român, odată cu lucrarea lui Nicolae Bălcescu, "Românii supt Mihai Voievod Viteazul". ***************************** A doua Unire a Principatelor Romane de la 1859 a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza : Cele două state, Țara Românească și Moldova, și-au început existența ca vasale ale Coroanei Ungariei, stare de vasalitate care a durat până la obținerea independenței în 1330 pentru Țara Românească și în 1359 pentru Moldova. Cele două principate au devenit formal vasalele Imperiului Otoman (în 1476 Țara Românească și în 1538 Moldova). Totuși, Principatele Române și-au păstrat autonomia în toate aspectele privind politica internă și cu unele limitări în ceea ce privește politica externă, cu excepția perioadelor în care domnitorii s-au ridicat la luptă împotriva suzeranității otomane și au stabilit alianțe externe care contravineau intereselor turcești. Unul dintre cei mai importanți voievozi ai perioadei de lupte antiotomane a fost Mihai Viteazul, care a reușit pentru o foarte scurtă perioadă de timp să unească cele doua principate românești – Țara Românească și Moldova - cu Transilvania, într-o uniune personală în 1600. După o scădere importantă a gradului de independență și de prosperitate în perioada secolelor al XVI-lea și al XVII-lea (legată direct de pretențiile tot mai mari ale Înaltei Porți din așa numită perioadă de stagnare), lupta pentru independență a unor domni, care încercau să se alieze cu Habsburgii sau cu țarii, a fost eliminată de otomani prin introducerea domniilor fanariote, în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească. În ciuda introducerii unor reforme administrative și fiscale, favorizate și de faptul că unii dintre fanarioți au domnit atât în Țara Românească cât și în Moldova, perioada domniilor fanariote a fost caracterizată în general prin jaful bogățiilor țărilor și a coincis cu o perioadă grea în istoria principatelor, când zona a fost transformată în teatru de luptă între puterile vremii: Imperiile Otoman, Habsburgic și Țarist. Cele două principate, sau importante zone ale lor, au fost, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, sub ocupația militară a Imperiilor Habsburgic sau Rus, așa cum s-a întâmplat cu Oltenia, Bucovina sau Basarabia. Impozitarea excesivă, reprimarea violentă a oricăror mișcări de împotrivire, jafurile de tot soiul, au dus la deteriorarea calității vieții și la o importantă scădere a populației. Unirea celor două principate a fost legată de mișcarea de independență a Greciei. Filiki Eteria, sprijinită de cei mai mulți fanarioți, a avut o puternică bază în Moldova. În Muntenia, Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a încercat să combine lupta anatifanariotă cu alianța cu Eteria. În cele din urmă atât mișcarea revoluționară a românilor cât și lupta Eteriei au fost înfrânte de invazia otomană. Deși aceste evenimente au dus la desființarea domniilor fanariote chair de către Poartă, acest fapt a avut o importanță mica, de vreme ce în 1828 izbucnea un nou război ruso-turc, care a dus la ocuparea Principatelor de Rusia, Principate care rămâneau formal sub suzeranitatea otomană. Perioada ocupației militare ruse s-a întins din 1829 până la momentul izbucnirii Războiului Crimeii. În cele două principate a fost înființată o administrație militară paralelă, care impunea și primul document comun de guvernare: Regulamentele Organice. Deși cele două Regulamente nu au fost niciodată pe deplin implementate, ele au dus la modernizarea conducerii principatelor, a creat un nou cadru legal și a reformat administrația publică și a influențat viața politică în deceniile care aveau să vină. Presiunile rusești pentru schimbări au fost percepute de munteni și moldoveni ca pe niște încercări de a alipi cele două pricipate la un imperiu cu o conducere mult mai centralizată și mai absolutistă decât cea otomană. Perioada a coincis cu cea a renașterii sentimentelor naționale și cu cea a Revoluțiilor de la 1848. Respingerea tutelei rusești în timpul revoluției din Muntenia și din Moldova din 1848 a fost privită cu un anumit grad de simpatie de Poarta Otomană, dar inițativele politice țariste au dus în cele din urmă la ocuparea în comun a celor două principate și la înăbușirea revoluțiilor. După Revoluția de la 1848 Principatele române au fost sub ocupație militară aproape 3 ani, timp în care au făcut progrese in toate domeniile - mai ales mișcarea națională pentru unire a căpătat un imbold puternic. Pe lângă lupta din interior, revoluționarii au depus eforturi și printr-o intensă propagandă în capitalele europene, capii revoluției aflându-se toți în exil (la Paris, Constantinopol și Brussa, cele mai închegate grupuri). Aici au câștigat sprijinul cercurilor liberale și au reușit să integreze cauza unirii Principatelor. În timpul războiului Crimeei, unirea Principatelor a devenit o problemă a echilibrului european. Ca urmare a înfrângerii Imperiului Rus în Războiul Crimeii și încheierea Tratatului de pace de la Paris din 1856, cele două principate au fost trecute sub tutela comună a Imperiului Otoman și a Congresului Marilor Puteri (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei, Imperiul Austriac, Prusia și, doar la un nivel declarativ, Imperiul Rus). În cele două principate, mișcarea politică unionistă Partida Națională era privită cu simpatie de Franța, Rusia, Prusia și Sardinia-Piemont, era privită ca un pericol pentru propriile interese în zonă de Imperiul Austriac, Regatul Unit și Imperiul Otoman. Negocierile din timpul sus-amintitului tratat au dus la aprobarea unei uniuni minimale, în care urmau să fie aleși doi domnitori la București și Iași, cu două organe legiuitoare, urmând ca la Focșani să funcționeze un organ legislativ comun, care să ia decizii în domenii de interes comun, precum cel al taxelor și impozitelor. O altă hotărâre care viza soarta celor două principate era organizarea de alegeri pentru Divanele ad-hoc, adunări ale tuturor claselor sociale, care urmau să dezbată viitorul celor două țări. În 1859, profitând de ambiguitatea textelor înțelegerilor finale, care prevedeau existența a două domnii, dar nu împiedica una și aceeași persoană să fie aleasă pe ambele tronuri, a fost ales ca Domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Tratatul de la Paris a înlocuit protectoratul rus cu garanția colectivă a marilor puteri. Acesta însă nu a realizat unirea Principatelor dar a facilitat calea către aceasta, lăsând problema în mâinile românilor. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza poporul român a înfăptuit el, mai întâi, unirea personală (1859) și apoi unirea completă (1864). La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor în Moldova. La 24 ianuarie în același an, Cuza a fost ales ca domnitor în Țara Românească. Așa s-au unit Moldova și Țara Românească și s-au născut Principatele Unite. Deși Unirea din 1859 era recunoscută doar pentru perioada domniei lui Cuza, șirul de reforme inițiate de acesta și venirea pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România. În 1878, după victoria din Războiul de independență, România s-a scuturat de jugul otoman, dar a intrat imediat în conflict cu aliatul rus în privința Bugeacului. În cele din urmă, România a primit Dobrogea, dar a trebuit să cedeze sudul Basarabiei (județele Cahul, Bolgrad și Ismail). În 1881 avea să se proclame Regatul României, Carol I fiind încoronat primul Rege. ************************************************** Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezinta formarea Statului Unitar Roman, care marcheaza si Ziua Națională a României, celebrată anual ca zi națională din 1990. Sărbătoarea aniversează Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și unirea provinciilor Basarabia, Bucovina ,Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României. https://www.youtube.com/watch?v=dmkrisOdwJE La 19 aprilie/1 mai 1889, principele Ferdinand, moștenitorul Coroanei, s-a stabilit în România. El a luat cuvântul în Senat, la 9/21 mai, exprimandu-și dorința de a studia "în toate amănuntele sale" mecanismul politic al țării pe care urma s-o conducă. Sub atenta supraveghere a regelui Carol I, Ferdinand a primit în continuare lecții de limba romănă, de istoria și geografia României, a fost pus în contact cu realitatea diversă a țării. In același timp, și-a urmat pregătirea militară, participând efectiv la programul de instrucție și la manevre. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent la general de corp de armată, precum și toate funcțiile-de la comandant de pluton la comandant de corp de armată și de inspector general de armată. Personalitatea și fizicul regelui Cititor pasionat și înzestrat cu o foarte bună memorie, principele Ferdinand și-a multiplicat cunoștințele de literatură, artă, muzică, chimie, și-a insușit limbile vechi (greaca, latina), precum și cele moderne (engleza, rusa, franceza). Dar pasiunea vieții sale era botanica, ajungând să cunoască numele tuturor plantelor din diferite regiuni ale țării noastre, atât numele latin, cât și cel în limba vulgară. Principele Ferdinand era un tânăr înalt de statură, zvelt, blond, cu fruntea lată, ochii albaștri-verzui, nasul coroiat, mustață stufoasă, urechi foarte mari în formă de pâlnie, de care era destul de complexat. In acest fel se explică și de ce majoritatea fotografiilor sunt făcute din profil. Rațiunea de stat învinge sentimentele Curând după venirea sa în țară, tânărul principe a creat serioase probleme familiei domnitoare, deoarece vroia să se căsătorească cu Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a reginei Elisabeta. Acest act nu era îngădui de Statulul Casei Regale, care stabilea-implicit, nu explicit-obligația membrilor acesteia de a se căsători cu persoane aparținând unor familii domnitoare din alte state. Cerința fusese impusă în scopul de a se împiedica aservirea monarhiei unei familii românești și a evita disputele interne pe această temă. Regina Elisabeta a încurajat idila dintre cei doi, dar în fața opoziției Consiliului de Miniștri și a oamenilor politici în general, Carol I i-a cerut lui Ferdinand să aleagă între Elena Văcărescu și tron. Elena Văcărescu a luat calea exilului spre Paris, renunțând să mai vină vreodată în România, Ferdinand retras la Sigmaringen, amenința cu sinuciderea, dar, în scurt timp, rațiunea de stat a învins sentimentele, fie ele oricât de sincere și curate. La 29 decembrie 1892/10ianuarie 1893, Ferdinand s-a căsătorit cu Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Cei doi s-au logodit imediat după cea de-a doua întâlnire pusă la cale de părinți când, după cum nota Regina Maria în "Povestea vieții mele", "aproape nu ne cunoșteam". Moștenitorul tronului și familia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia niciun act de independență, nici măcăr în viața personală. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din București și s-a construit Palatul Pelișor la Sinaia. In același spirit, Carol I se ocupa personal de educația copiilor moștenitorului Conoanei, considerând că ei aparțin țării, față de care el are o datorie de împlinit. Prin aceasta, însăși viața personală a lui Ferdinand era grav afectată, calitatea sa de cap de familie fiind absolut formală. Un moment critic s-a ivit în mai 1897, când principele, bolnav de febră tifoidă, s-a aflat la un pas de moarte. Maria a fost trezită din somn să-și ia rămas-bun de la soțul ei, căruia i se dădea cuminecătura. Totuși, ca prin minune, Ferdinand și-a revenit, dar chipul său a căpătat înfățișarea unui om bătrân, gârbovit și cu paloare nefirescă pe care a păstrat-o până la sfârșitul vieții. După 25 de ani de la venirea în țară, principele Ferdinand nu părea pregătit și doritor să devină rege al României. I.G. Duca nota în amintirile sale politice ca principele era "de o timiditate bolnăvicioasă". Moartea Regelui Carol I și urcarea pe tronul României a noului rege La 27 septembrie/10 octombrie 1914, Carol I înceta din viață la Castelul Peleș, după ce Consiliul de Coroană luase decizia neutralității României în război, decizie ce era în contradicție cu ceea ce dorea regele. Ottokar Czernin, ministrul Austro-Ungariei la Bcucurești, afirma:" Regele Carol a murit de război. Ultimele săptămâni au fost o tortură pentru bătrânul domnitor, caci el primea comunicările pe care eu i le adresam ca niște lovituri de bici…l-am văzut prăpădindu-se zi cu zi, sub aceste continue lovituri de măciucă și că excitarea sufletească, în care trăia, i-a scurtat, desigur, zilele" . Disparția regelui Carol I a fost receptată de principele Ferdinand ca o adevărată nenorocire. Văzându-l plângând, o doamnă de la curtea regală n-a ezitat să spună că durerea lui Ferdinand era "durerea sclavului care și-a pierdut stăpânul și nu știe ce să facă cu libertatea". La 28 septembrie/11 octombrie 1914, principele moștenitor Ferdinand a depus jurământul în calitate de rege al României;într-un scurt discurs, el a dat asigurări că va fi un "bun român", ceea ce împrejurările de aici înseamnă că nu se va opune sentimentelor generale ale poporului român. Urcat pe tron în 1914, Ferdinand a inaugurat un mod nou de domnie, care a frapat pe contemporani, obișnuiți cu metodele și stilul lui Carol I. Umbra regelui Carol I l-a urmărit pe Ferdinand I pe parcursul întregii domnii, iar contradicțiile dintre personalitățile celor doi sunt nenumărate. Nicolae Iorga aprecia că, în septembrie 1914, când a urcat pe tron, regele Ferdinand era pentru cei mai mulți un necunoscut și un neținut în seamă, pentru câțiva o taină, aproape pentru nimeni o siguranță". O idee similară formula și regina Maria:" Soțul meu era cel mai credincios urmaș al unchiului său, cel mai răbdător și cel mai ascultător moștenitor al lui, dar era pentru poporul său ca o carte închisă, nimeni nu știa ce simțea". Imediat după urcarea lui Ferdinand pe tron, viața la curtea regală s-a schimbat brusc, cu importante consecințe asupra vieții politice din România. Distanța dintre suveran și colaboratorii săi politici s-a micșorat sensibil. Nu suporta să țină oamenii la distanță, să le atragă atenția, direct sau prin comportarea sa, că are "sânge albastru" și provine dintr-o familie ilustră a unei mari puteri. Ferdinand I a devenit rege într-o perioadă tensionată, generată de confruntarea între tabăra filoantantistă și cea germanofilă, vizând intrarea României in Primul Război Mondial. Noul rege era pentru opinia publică un necunoscut din punct de vedere politic, un mare semn de întrebare. Spre deosebire de înaintașul său, regele Ferdinand și-a constituit o adevărată camarilă-alcătuită din persoane care nu dețineau o funcție politică în sistemul instituționalizat, dar care participau la luarea deciziilor. Principalul lui "sfătuitor" era regina Maria, fire ambițioasă, dornică de afirmare politică. Un rol important a dobândit principele Barbu Stirbey-favoritul reginei Maria și administratorul domeniilor Coroanei. Dintre oamenii politici, influența politică cea mai puternică a exercitat-o Ion I. C. Brătianu, președintele PNL. Lipsit de ambiții, nedorind să apară cu orice preț în prim-plan, regele Ferdinand a acceptat în mod tacit dominația politică a lui Ion I.C. Brătianu In discuțiile personale, Ferdinand era agreabil, etala cunoștințe bogate din domenii variate ale științei, artei și literaturii, dar în public îl cuprindea o timiditate nefirească. Iși găsea cu greu cuvintele, relua de câteva ori ultimele vorbe ale interlocutorului și în loc de răspuns nu îndrăznea să zică decât "da, da, da". După multe poticneli reușea să intre în ritm și să aibă o comportare normală. In mod cert, comparativ cu Carol I, predecesorul său, regele Ferdinand apărea ca un om stângaci, fără poză și prestanță. Venit în România în calitate de principe moștenitor, Ferdinand s-a aplecat cu multă stăruință asupra istoriei și culturii românești, ajungând să cunoscă bine sufletul și mentalitatea poporului român, să se acomodeze cu ambiția societății în care trăia. Se simțea bine nu numai la castelul Pelișor din Sinaia, dar și la Scroviștea, la Cotroceni sau la Buftea (palatul lui Barbu Stirbey). In mod cert, Ferdinand s-a integrat treptat, în lumea românească a vremii, cu calitățile și defectele ei. Noul rege prefera discuțiile lungi, neprotocolare, pe subiecte diverse:biologie, istorie, lingvistică, politică, iar cultura lui era multilaterală. Viața personală a lui Ferdinand a fost marcată de căsătoria cu frumoasa Maria, o femeie cu o fire total diferită de cea a regelui. Copiii celor doi au crescut intr-o libertate vecină cu libertinajul, cu consecințe negative pentru viața lor personală. Astfel, cu excepția Mariei-al cărei soț (regele Alexandru al Iugoslaviei) a murit, toți ceilalți au avut o viață de familie eșuată. Elisabeta a divorțat de regele George al Greciei, Nicolae și Ileana au avut căte două căsătorii, iar Carol a fost căsătorit de trei ori. Regele Ferdinand s-a încadrat strict în normele constituționale, nu și-a îngăduit decât rareori inițiative proprii, și atunci în probleme de ordin secundar. El a interpretat în sens foarte restrictiv prevederile constituționale, considerând că nu trebuie să intervină direct, ci să asculte punctele de vedere ale colaboratorilor și, pe această bază, să ia o decizie. Trecerea anilor și dobândirea experienței de conducere nu au schimbat felul de a fi și atitudinea politică ale regelui Ferdinand. Deși după razboiul din 1916-1919 și făurirea Marii Uniri dobândise un real prestigiu, Ferdinand n-a făcut efortul de a ieși de sub tutela lui Ion I.C. Brătianu și de a promova o politică proprie. Din această cauză Nicolae Iorga nota în cartea sa "O viață de om. Așa cum a fost":"Acum nu mai erau doi stăpâni în România ci unul singur:Ion Brătianu. Dinastia de Argeș biruise cu totul pe cea de Sigmaringen". Interesele României mai presus de cele personale Din punct de vedere al sacrificiilor personale pentru interesele generale ale statului, Ferdinand a avut de suferit. El a fost nevoit să renunțe la căsătoria cu Elena Văcărescu și să-și boteze copiii potrivit religiei ortodoxe. Acest fapt i-a atras excomunicarea de către papă, precum și interzicerea sfintei împărtășanii. Pentru Ferdinand, un catolic convins, aceasta a fost o mare lovitură, pe care a resimțit-o până în preajma morții sale. In Consiliul de Coroană din 1916, regele Ferdinand s-a pronunțat pentru intrarea României în război alături de Antanta, împotriva Germaniei, țara sa de origine. A făcut-o cu durere în suflet, dar cu conștiința că-și îndeplinea datoria față de poporul în fruntea căruia se afla. Sfârșitul domniei lui Ferdinand Sfârșitul regelui Ferdinand a fost precedat de o lungă suferință, receptată de opinia publică cu un sentiment de compasiune pentru omul drept, omul loial, care era măcinat de o boală incurabilă. Dispariția lui era privită cu îngrijorare, deoarece la tron urma un copil, tutelat de o Regență, care nu putea să se bucure de autoritatea și prestigiul suveranului. In țară nu era liniște nici în privința dinastiei, nici a vieții politice în general, dar el ca rege iși făcuse datoria față de țară, punând interesele României mai presus de cele personale și lăsând o operă durabilă. La doar 62 de ani, dupa o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind inmormantat la Curtea de Arges alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. In timpul scurtei sale domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare unic până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". Se dezvoltă comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume. Totul s-a întâmplat sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și științei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice. A fost singurul monarh care a avut fericirea să domnească peste o țară mare, visată de predecesorii săi și să se intituleze "regele tuturor românilor" . Realizări Ferdinand I a fost "Intregitorul de țară", sub sceptrul său realizându-se Marea Unire din 1918-cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare-"regele țăranilor"-al celei electorale și al acțiunilor vizând consolidarea statului național unitar român. Dintr-o țară mică, România a ajuns un stat de mărime medie în Europa. In cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile(cultural, politic, economic), un dinamism cu adevărat remarcabil, care a demonstrat în mod grăitor vocația constructivă și inteligența poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat. Cum a petrecut Familia Regală a României Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 : În urmă cu 99 de ani, Iașiul devenea cel mai important oraș al țării. Familia Regală a României se afla aici pentru a sărbători Marea Unire. Evenimentul a fost sărbătorit cu mult fast, de la care nu au lipsit discursurile solemne și recepțiile susținute în Sala Tronului a Palatului Regal. Primele ore ale Marii Uniri Într-un Monitor Oficial al României, ce datează din anul 1918, păstrat în condiții perfecte de custozii Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Ialomița, se regăsesc o serie de informații despre felul în care Familia Regală a României a petrecut Marea Unire de la 1 decembrie. Potrivit documentului oficial, anfitrionii regali ai Marii Uniri au fost Majestatea Sa Regele Ferdinand I și Aleța Sa Regală, Principele Carol. Manifestarea s-a desfășurat în inima Moldovei, Ia Iași, oraș considerat "capitala de război" a României. Manifestările au debutat la orele 10.30, în curtea Mitropoliei Iașilor cu o ceremonie religioasă. Alături de cei doi reprezentanți ai Casei Regale a României s-au aflat membri ai Guvernului de la acea vreme, reprezentanți ai corpului diplomatic, precum și delegați transilvăneni. "Serviciul religios a fost oficiat de P.S.S Nifon, Episcopul Dunărei de Jos, înconjurat de Înaltul Cler. O companie cu drapel a dat onorurile (...) După terminarea serviciului religios, Suveranul a trecut în revistă compania de onoare, iar apoi însoțit de Alteța Sa Regală au plecat către Palat" se arată în documentul oficial, redactat în anul 1918. Recepții la Palatul Regal Manifestarea de la Mitropolie a fost precedată, în jurul orei 11.30, de o recepție organizată de Maiestatea Sa Regele Ferdinand I în Sala Tronului din cadrul Palatului Regal. La ceastă întâlnire au participat înalți reprezentanți ai delegației transilvănene, precum D. V. Goldiși sau episcopii Miron Cristea și Hossu. Aceștia au prezentat Suveranului actul de unir și au purtast discuții pe tema României Mari. Delegația din Transilvania s-a reîntâlnit cu Familia Regală în jurul orelor 20.00, când Suveranul a organizat o masă în cinstea Marii Unirii. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Palatului Regal și s-a întins până aproape de miezul nopții. Cu prilejul acestei întâlniri, regele Ferdinand I a rostit următorul mesaj celor prezenți: " În această zi plină de cea mai curată bucurie, când venind ca soli din frumosul Ardeal Mi-aduceți hotărârea de la Alba – Iulia, luată de un popor întreg de a fi unit deapururea cu Regatul Român, vă zic din adâncul sufletulu: bine ați venit în zidurle acestui Palat care a fost martor celor mai mari evenimente din istoria modernă română". Algoritmul Marii Unirii de la Alba Iulia : 1906 - Cercetătorul român Aurel Popovici elaborează un plan prin care propune crearea Statelor Unite ale Austriei Mari. Conform acestui plan, după ce arhiducele austriac Franz Ferdinand ar fi devenit împărat, Imperiul Austro-Ungar urma să fie transformat într-o federație de 15 state autonome. 15 iunie S.N. 28 iunie, 1914 - Arhiducele Franz Ferdinand este asasinat în Sarajevo, în Serbia administrată de către Austria. 15 iulie S.N. 28 iulie, 1914 - Începe Primul Război Mondial. Austro-Ungaria declară război Serbiei. 21 iulie S.N. 3 august, 1914 - Regatul României își declară neutralitatea în urma Consiliului de Coroană de la Sinaia convocat de către regele Carol I. 27 septembrie S.N. 10 octombrie, 1914 - Regele Carol I încetează din viață, la tron îi succede Ferdinand I. 4 august S.N. 17 august, 1916 - România, prin guvernul condus de către Ion I. C. Brătianu, semnează Convenția de la București, 1916 cu puterile Antantei (Marea Britanie, Franța, Italia (din aprilie 1915) și Imperiul Rus). Conform tratatului, România obține drepturi asupra tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români. Transilvania, Banatul, Bucovina, Crișana și Maramureș (Partium) urmând să devină parte a României după Primul Razboi Mondial dacă România va intra în război. Granița planificată urma o linie cu aproximativ 20-40 de km mai la vest față de granița actuală dintre Ungaria și România, atingând râul Tisa la sud, incluzând astfel întreg Banatul. august 1916 - România atacă Austro-Ungaria. În urma ofensivei armatei române peste Carpați sunt ocupate numeroase localitați: Brașov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Orșova. Ofensiva română este oprită după pierderea bătăliei de pe frontul de sud la Turtucaia contra forțelor germane și bulgare. Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria), Imperiul Otoman și Regatul Bulgariei lansează o contraofensivă care duce la invadarea sudului României, a Munteniei. 21 noiembrie, 1916 - Împăratul Franz Joseph al Austriei moare. Împăratul Carol I al Austriei îi succede la tron. 23 noiembrie S.N. 6 decembrie, 1916 - Pierderea bătăliei pentru apărarea Bucureștiului în fața ofensivei germano-austro-ungare duce la ocuparea capitalei. Capitala României este mutată temporar la Iași, autoritățile și armata retrăgându-se în Moldova. Se formează un guvern de uniune națională din liberali și conservatori, condus de Ion I. C. Brătianu. decembrie 1916 - Ofensiva germană este oprită pe linia frontului Mărășești-Galați. Guvernul, confruntat cu perspectiva străpungerii frontului de către germani, ia decizia să transfere tezaurul în Rusia pentru depozitare. februarie 1917 - Izbucnește Revoluția Rusă din 1917, fapt care va împiedica România să-și valorifice victoriile din vara anului 1917. aprilie 1917 - SUA intră în război de partea Antantei. mai-august 1917 - Trupele românești obțin victorii la Mărăști, Mărășești și Oituz, împiedicând cucerirea Moldovei de către armata germană. 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917 - Armistițiul de la Focșani dintre România și Puterile Centrale, sub influența evenimentelor din Rusia. 8 ianuarie 1918 - Președintele SUA Woodrow Wilson condamnă orice tratat secret și cere autonomia (auto-determinare) pentru grupurile etnice aparținând Austro-Ungariei, prin celebrul său discurs în fața Congresului american, intitulat Paisprezece Puncte. 18 februarie S.N. 3 martie, 1918 - Tratatul de la Brest-Litovsk consemnează ieșirea Rusiei din război. 26 - 28 martie, 1918 - Congresul Naționalităților din Austro-Ungaria are loc la Roma. Este adoptată o moțiune, cerându-se recunoașterea dreptului fiecărei națiuni să se constituie într-un stat național, care va rămâne independent sau se va uni cu statul național deja existent. 27 martie, 1918 - Basarabia, după trei luni de independență față de Rusia, își proclamă unirea cu Regatul României. Lucru la care a contribuit considerabil organul Legislativ al Basarabiei "Sfatul Tarii".Deputații români și o parte dintre deputații minorităților (în total 86) votează pentru, în timp ce mare parte dintre reprezentanții minorităților (ucrainieni, rusi, germani, evrei, găgăuzi) (în total 36) se abțin. Doi deputați ucrainieni și unul bulgar (în total 3) votează împotrivă. Declarația este semnată și de către primul ministru (pro-german) al guvernului român Alexandru Marghiloman. 24 aprilie S.N. 7 mai 1918 - Tratatul (Pacea) de la București semnat de România și Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria) înlocuiește armistițiul semnat la Focșani în 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917. România revenea la granițele dinainte de război, dar se cedau către Puterile Centrale Dobrogea, trecătorile Munților Carpați (5600 Kmp), se impuneau demobilizarea armatei române și controlul german asupra economiei românești. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României în speranța că soarta războiului se va întoarce. Dispozițiile tratatului nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni. Totuși, conform tratatului, Puterile Centrale au început să-și retragă trupele de pe teritorul României. 24 august, 1918 - Comitetul Național Român ia naștere la Paris, cu Take Ionescu drept președinte, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Dr. Constantin Angelescu și Ioan Theodor Florescu ca membrii. Comitetul este recunoscut ca "exponentul intereselor națiunii române din Austro-Ungaria" de Franța (29 septembrie), de Statele Unite ale Americii (23 octombrie), de Marea Britanie (29 octombrie), și de Italia (9 noiembrie), cele patru puteri ale Antantei. 2 septembrie, 1918 - Un Congres al cehilor, slovacilor, polonezilor, românilor, sârbilor, croaților și rutenilor din Austro-Ungaria are loc la New York. Se adoptă o rezoluție care cere divizarea Austro-Ungariei și eliberarea popoarelor sale. 12 octombrie, 1918 - Comitetul Executiv al Partidul Național Român (Partida Națională) din Austro-Ungaria, partidul majoritar în Transilvania, are loc la Oradea. Se adoptă o declarație "în virtutea dreptului național al fiecărei națiuni să-și decidă propria soartă" a unui Consiliu Român Național Central, organism provizoriu de guvernare pentru Transilvania. În acest scop, Partida Națională înfintează la Arad un Comitet de Acțiune prezidat de Vasile Goldiș. 18 octombrie, 1918 - Alexandru Vaida-Voevod, proeminentul politician român din Austro-Ungaria, citește declarația de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-Ungariei din Budapesta. aceeași zi - Împăratul Carol I al Austriei înaintează un "Manifest către popoarele mele credincioase", despre reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state independente: Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Polonia și Ucraina. Manifestul nu-și atinge scopul, fiind privit ca un pas ce vine mult prea târziu. Consilii Naționale se înfiintează în teritoriile Austro-Ungariei care preferă să negocieze direct cu puterile Antantei, decât cu un guvern central ce-și pierde puterea. Marea Britanie își intensifică demersurile diplomatice. aceeași zi - Un răspuns la manifestul împăratului Carol I al Austriei este trimis de către Corpul voluntarilor în armata Austro-Ungară din Transilvania și Bucovina, în care se cere unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României. Iuliu Maniu, proeminent politician transilvănean, adună la Viena 70,000 de soldați transilvăneni din armata Austro-Ungară și-i duce în Transilvania. 28 octombrie, 1918 - Cehoslovacia își declară independența. 29 octombrie, 1918 - Zonele slave din sudul Austro-Ungariei declară Statul slovenilor, croaților și sârbilor. 31 octombrie, 1918 - Un nou guvern, condus de Mihály Károlyi, se formează la Budapesta, cu democratul Oszkár Jászi ca ministru al naționalităților. Guvernul ungar încheie uniunea sa cu Austria, dizolvând oficial statul Austro-Ungar. 3 noiembrie, 1918 - Generalul Weber, din partea Austro-Ungariei, semnează tratatul la Padova, Italia. aceeași zi - Consiliul Național Român Central este creat din reprezentanții Partidului Național Român și din cei ai Partidului Social-Democrat din Transilvania, luând controlul asupra autorităților locale din Transilvania. Aparatul administrativ ungar se dezintegrează. Guvernul lui Károlyi Mihály începe negocieri cu Consiliul Național Român Central. 6 noiembrie, 1918 - Victoria Antantei pe Frontul de vest este din ce în ce mai aproape și armata generalului Maurice Sarrail din Salonic străpunge liniile bulgare din Frontul Balcanic. Guvernul român pro-german condus de Alexandru Marghiloman demisionează. Un nou guvern, avându-l ca prim ministru pe generalul Constantin Coandă, se formează. Se decretă mobilizare generală. aceeași zi - demobilizarea armatei austro-ungare Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei 10 noiembrie 1918 - România redeclară război Puterilor Centrale. 11 noiembrie, 1918 - Pe Frontul de vest se semnează Armistițiul cu Germania (Compiègne), Franța. aceeași zi - Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei, prin care arată că "nu dorește să fie o piedică pentru viitorul popoarelor sale iubite". Ofițerii, funcționarii publici și cei asimilați acestora sunt dezlegați de jurământul de credință față de împărat. 12 noiembrie, 1918 - Primele trupe din armata română intră pe teritoriul Ungariei și ocupă trecătorea montană de la Tulgheș. 13 noiembrie, 1918 - Armistițiul de pe Frontul Balcanic este semnat la Belgrad, Serbia, între generalul francez Franchet d'Esperey, șeful armatei orientale a Antantei, și guvernul ungar. Acțiuni militare de mică anvergură continuă pentru câteva zile în sudul Ungariei. Armistițiul stabilește liniile de frontieră între Ungaria, Serbia și România, iar Banatul intră sub administrare sârbească, în pofida Convenției de la București din 1916. Crișana și Maramureș, incluzând orașele Satu Mare, Oradea, Beiuș și Arad, ca dealtfel și centrul Transilvaniei până la râul Mureș, sunt lăsate sub administrație ungară. Ungaria este obligată de puterile Antantei să permită trupelor armatei române să pătrundă în teritoriile transilvănene la est de linia de demarcație aflată de-a lungul Mureșului. Ungariei îi este permis să păstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate se întorc acasă. 13–15 noiembrie, 1918 - Negocierile sunt ținute la Arad între guvernul ungar al lui Károlyi Mihály și Consiliul Național Român Central din Transilvania, fără a ajunge la o înțelegere. Consiliul Național Român Central se retrage de la negocieri și decide să țină alegeri și convine pentru data de 18 noiembrie / 1 decembrie pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, organizată de Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, încredințându-i și puterea. 13–20 noiembrie, 1918 - Trupele românești ocupă mai multe trecători montane importante de la granița de nord-est cu Ungaria. Intenționează să ocupe aproximativ 1/4 din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administrație românească temporar, așa cum a fost permis prin armistițiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria își retrage din trupe pentru a se conforma armistițiului. Au loc confruntări izolate cu poliția militară ungară. noiembrie 1918 - De-a lungul unui interval de 12 zile, se țin alegeri pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria. Cei 1,228 de membri sunt aleși câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membri în total), respectiv 628 de reprezentanți ai diferitelor organizații sociale, profesionale și culturale (cler, uniunui profesorale, armată). Entuziasmul local crește, pe măsură ce sunt înaintate cereri precum reforma agrară, votul universal și posibila unire cu România. 25 noiembrie, 1918 - Armata română eliberează Târgu-Mureș. 28 noiembrie, 1918 - Cei 100 de membrii aleși în Congresul General al Bucovinei emit o rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României. Deputații români (74), germani (7) și polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputați ucrainieni s-au retras înaintea votului final. Alegerea Alba Iuliei : Alba Iulia, fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania din două motive istorice:la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul își făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova și Transilvania); in 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca erau trași pe roată în urma condamnării lor. Pregătirea : Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăți. Ședințele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însuflețite. Discutându-se textul Rezoluției Unirii, redactat de Vasile Goldiș, unii susțineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră și delegații sosiți din Bucovina și Basarabia, susțineau unirea fără condiții. Socialiștii, lucrând sub influența Budapestei, cereau republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele de vedere prea intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziție, deoarece "nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche și să înfăptuim una nouă". Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziție. Adunarea : Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania. Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc. În acest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea. Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român. În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române. Rezoluția : Articol principal: Declarația de la Alba Iulia. Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: "Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre." Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea națională dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei. La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită. Consecințe și războiul dintre Regatul României și Republica Sovietică Ungară : 7 decembrie, 1918 - Armata Română intră în Brașov, în sud-estul Transilvaniei. 7 decembrie, 1918 - Armata Română depășește linia de demarcație fixată prin Convenția de armistițiu de la Belgrad (râul Mureș) și înaintează spre Turda, cu scopul de a ocupa Clujul, cel mai important oraș al Transilvaniei. Puterile Antantei îi ordonă Ungariei să-și retragă trupele. decembrie, 1918 - Guvernul Ungariei decide recrutarea de soldați, pentru a rezista trupelor române, dar timpul este prea scurt. Orașe importante, precum Cluj, se predau fără a opune rezistență. 12 decembrie, 1918 - Trupele române intră în Sibiu (sudul Transilvaniei). 14 decembrie, 1918 - Consiliul Director din Transilvania, ales de etnicii români, trimite la București o delegație condusă de Miron Cristea, episcop de Caransebeș, pentru a negocia detaliile unirii. Delegația era formată din Vasile Goldiș, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu. Regele Ferdinand I al României primește și acceptă Declarația Unirii, proclamată la 1 decembrie de către Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria. 15 decembrie, 1918 - O Adunare națională a Germanilor din Transilvania și Banat are loc la Mediaș, în centrul Transilvaniei, în care se proclamă o declarație care aprobă decizia românilor de a se uni cu Regatul României. 22 decembrie, 1918 - În replică, o Adunare Generală a Maghiarilor are loc la Cluj (magh. Kolozsvár) oraș situat în centrul Transilvaniei și cel mai mare oraș din Transilvania). Adunarea reafirmă loialitatea maghiarilor din Transilvania pentru Ungaria. 24 decembrie, 1918- Regele Ferdinand I semnează un decret de acceptare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, la care guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale Antantei, precum și cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Rusia, pentru stabilirea noilor granițe. 24 decembrie, 1918- Trupele române intră în Cluj. 14 ianuarie, 1919 - Trupele române ajung la Baia Mare. ianuarie, 1919 - Puterile Antantei dezaprobă acțiunile românilor, care în schimb susțin că decizia Parlamentului Transilvaniei trebuie să aibă prioritate față de armistițiul dintre Franța și Ungaria. 18 ianuarie, 1919 - Trupele române intră în Sighetu Marmației. 22 ianuarie, 1919 - Trupele române se opresc la noua linie de demarcație indicată de puterile Antantei, lăsând Banat sub controlul Serbiei, iar Crișana sub control Maghiar. 20 martie, 1919 - Generalul francez Vyx, în numele puterilor Antantei, cere Ungariei să renunțe la anumite teritorii și să accepte o nouă linie de demarcație, mai mult sau mai puțin în concordanță cu situația din teren de la acel moment. 21 martie, 1919 - Prim-ministrul magiar Károlyi precizează într-o alocuțiune adresată poporului că nu poate accepta pierderile teritoriale cerute de puterile Antantei, și predă puterea unui guvern de stânga radical, condus de comunistul Béla Kun, care proclamă Ungaria ca Republică Sovietică și renunță la politica pasivă de acceptare a pierderilor teritoriale dictate de Antantă. martie 1919 - Delegația română la Conferința de Pace de la Paris, condusă de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, cere Consiliului Marilor Puteri să permită României să ocupe teritorii până la râul Tisa (conform înțelegerii de dinaintea intrării României în război). Propunerea este refuzată. Generalul sud-african Jan Smuts este trimis la Budapesta pentru a negocia cu Béla Kun. aprilie 1919 - Tot mai multe informații despre acțiuni anti românești ce au loc în zonele locuite de români aflate sub control maghiar ajung la București. Armatei Române i se ordonă pregătirea unei ofensive generale pentru 16 aprilie 1919. 15 aprilie, 1919, seara - Trupele maghiare organizează un atac împotriva Armatei Române în vestul Transilvaniei. 16 - 19 aprilie, 1919 - Lupte violente au loc în Munții Apuseni, câștigate în final de trupele române (cinci divizii), care sparg linia frontului în câmpia Crișanei. 19 aprilie, 1919 - Ca urmare a reușitei contraofensivei împotriva Republicii Sovietice Maghiare, trupele române intră în Satu Mare. 20 aprilie, 1919 - Trupele române intră în Oradea. 1 mai, 1919 - Trupele române ajung la râul Tisa. 17 iunie-iulie, 1919 - Consiliul Marilor Puteri cere guvernului României să-și retragă trupele la linia de demarcație și îl invită pe Béla Kun la Paris. România răspunde nefavorabil, și afirmă că va accepta condițiile doar dacă Armata Comunistă este dezarmată și demobilizată. Béla Kun refuză acești termeni. 17 iulie, 1919 - Béla Kun ordonă o contraofensivă împotriva Armatei Române. 20 iulie, 1919 - Armata ungară traversează Tisa; au loc bătălii violente. 26 iulie, 1919 - Ofensiva maghiară este înfrântă și se retrage dincolo de Tisa. Au fost capturați mulți prizonieri. tratat cu Iugoslavia 3 august, 1919 - trupele române intră în Timișoara. alegeri, guvernele Văitoianu și Vaida negocieri cu Cehoslovacia, reforma agrară guvernul Averescu, tratate cu Ungaria și Cehoslovacia Ziua Națională După prăbușirea regimului comunist din România, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, în alineatul 2 al articolului 12.

Evident, merdia au avut ORDIN - sa preamareasca noaptea antinationala, inainte si dupa evenimentul grotesc. Sa SPARIE natzigania, ca armatarata, militaratzii kkpIUDAlisti VEGHEAZA, sunt gata in orice clipa sa apere țărișoara. S'o apere de...bobor. Asa cum au aparat'o militaratzii coMuisti in Decembrie'nsangerat cand, literal, au măcelărit sulimea. Cei mai...deocheati jewrnalisti ce au edulkkrat Noaptea Antinationala, sunt cei de la CIA Ziare.com. Au postat o ODA cu o fotografie cu un card de maimuțe cu fireturi supranumiti militari. In fruntea cardului se vede un...Negru. Da! Apărătorul vajnic al PatRAIEI Rromarlane e un Afrikknar din Amerikk. Toate hârtiile de igiena din Tampitopole au orakait asurzitor despre para(n)da(elia Militarata de la Arkkl de Triumphutz! Ha! 'Dashchisa' de Kkrmaciul din Siebenburgen. Dupa...lupta paradista cu Rusiskkriotzii ce ameninta PatRAIA, militaratzii si sulimea anemică s'a calkat in picioare la coadă pt a hali kkrnatzi cu fasole udati cu țuică fiartă. Paranghelie, nineaca! --- Vad ca ORDINUL de a le 'esplika' Rromarlanilor istoria tragică a fostilor Romani, e respectat si la CL. Istoria edulkkrata a Moldo-Valahilor. Dar, istoria adevărată e cu totul alta. Doar cateva secrete. In 1919 "nobilii" Maghari i'au propus lui Ferdinand sa fie regele Ungro-Romaniei unite. El a refuzat. "Regina"...crestin-ortodoxă Maria, "mama" ranitilor, a facut un puradel cu Știrbei. Cand...fratii transilvăneni in frunte cu Maniacu au trecut Carpații in drum spre Tampitopole, au ramas trăsniti si au nechezat in maghiară: "Regatenii'astia(asa li se spunea Munteno-Oltenilor) sunt Tzigani, d'le". --- Adevar istoric. Fostii Romani au sărbătorit DOUA nopti antinaționale pana in Decembrie'nsangerat. Noaptea "regelui"-10 Mai si Noaptea Trădării Regale-23 August. KkpIUDAlistii lui Brucan si'au tras, si ei, Noaptea lor Natziganala-1 Decembrie. Si alt imn natziganal - Desteapta'te Romane. Ha! Voi afla daca Negrul din fruntea cardului de maimuțe cu fireturi si pushkoace'n labe ce au defilat in Tampitopole, a cântat Desteapta'te Romane, de Noaptea Neagra Antinationala...

Este cumva ziua celor care ies la pensie la 45 de ani cu pensii speciale sau este ziua tuturor românilor , acelor care muncesc zi lumina pe salarii de mizerie și-și plătesc taxele să funcționeze acest aparat birocratic numit sta

ar trebui sa va fie rușine cand scrieti așa urate randuri despre tara ta.cred ca tu ești un cocalar.Avand ın vedere ca ești nascut și crescut ın rom.ai ieșit putin peste hotare și esti șmecher RUȘİNE MARE nu-ti place Romania nu mai comenta .Stai acolo unde ești.

ne-ai demonstrat ca esti toba de istorie comunista cu influente pasoptiste sau a scolii Ardelene cind era moda frantuzismului si latinitatii fortate Pacat ca-ti ocupi capul cu date eronate in majoritate Expl Mihai pe care il invoci a fost grec si ca taica-su oficial avea cind s-a nascut el peste 80 ani deci...apoi si-a asasinat creditorii ( turci ) nu din patriotism ci ca sa scape de datorii si ca bun roman a legat taranii de glie si erorile continua pina la programul disperat a comunistilor de a daciza tot ce misca Ar trebui un spatiu de zece pri mai mare decit ai folosit tu Iti recomand arhiva revistei Istoria unde vei gasi articole scrise de cei mai tari istorici ai nostri si care sigur te vor bulversa Mai sint si alte surse dar asta-i cea mai facila Totusi istoria a fost buna cu noi , am avut sansa si uite asa sintem acum Sa dea d-zeu sa rezistam inca multe ,multe secole

DOMNULE MIHALACHE, EXPRESIA "SUNT MANDRU CA SUNT....." ESTE STUPIDA,LIPSITA DE LOGICA. ORICE CETATEAN DE PE ACEST PAMANT ,EXCHIMOS, AMERICAN, CONGOLEZ SI CEILALTI DIN CELE MAI BINE DE 200 DE TARI SPUN CA SUNT MANDRII DE ORIGINEA LOR. EXPRESIA ESTE IN GENERAL FOLOSITA DE CETATENII FRUSTRATI ,CEI CARE NU TRAIESC IN LUMEA FOARTE DEZVOLTATA. NU O SA AUZI UN ENGLEZ ,GERMAN , ELVETIAN ETC FOLOSIND ACEASTA EXPRESIE. AM AVUT OCAZIA SA AUD ACEASTA EXPRESIE ,IN OCCIDENT ,UNDE PREDAM EXPRIMATA DE DIVERSI ELEVI DE ORIGINE TUNIZIANA, MAROCANA ,ALGERIANA ETC. FIECARE ESTE "MANDRU" DE CEEA CE ESTE PT SINGURUL MOTIV CA ASA S-A NASCUT. NIMENI NU SE POATE DUCE INAPOI IN MASA SI SA SE NASCA IAR DE ALTA NATIE SI ATUNCI IDIOTII SUNT MANDRII DE CEEA CE SUNT. CUM POTI FII MANDRU DE CEVA CE ITI ESTE HARAZIT SI FARA A PUTEA ALEGE.????ESTI MANDRU PE DRACU. ESTI CE ESTI, TRAIESTI SI MORI CE ESTI SI CU ASTA BASTA. PE MINE PERSONAL MA DOARE IN CUR DE CE ORIGINE SUNT. PUTEAM FOARTE BINE SA MA NASC IN TARA DE FOC. ATUNCI NU ERAM MANDRU? SAU O BATEAM PE MAMA CA NU M-A FACUT ROMAN? INTELEG SA FII MANDRU PENTRU O REUSITA DEOSEBITA IN VIATA SAU CA FACI PARTE DINTR-O FAMILIE DE PRESTIGIU. TERMINATI CU EXPRESIILE ASTEA POPULISTE DE OAMENI FRUSTRATI. DECI, MANDRU NU SE POATE SA FII PT CEEA CE TI-A FOST DESTINAT. SA REGRETI, DA!!

La Mulți Ani, România!

Tu nu esti roman, ci un tradator. Si singurul care va disparea.