Rompetrol Rafinare a adus zâmbete pe chipurile a peste 800 de copii din mediul rural

420
Rompetrol Rafinare a adus zâmbete pe chipurile a peste 800 de copii din mediul rural - rompetrol2-1561153629.jpg

Articole recomandate

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a oferit clipe de neuitat copiilor din Corbu, Vadu, Săcele, Istria și Nuntași. Cei mici s-au bucurat de spectacole tematice puse în scenă de trupa "Amicii", au participat la ateliere de facepainting și au primit din partea Rompetrol Rafinare pachete cu dulciuri.


Acțiunea denumită "Magia Poveștilor by Rompetrol" a pornit de la ideea că Rompetrol Rafinare este un partener social important pentru comunitățile din zonă. Astfel, au fost alese cinci școli din mediul rural, unde atmosfera de Ziua Copilului a fost adusă în rândul copiilor care nu se bucură mereu de astfel de evenimente, unii dintre ei fiind pentru prima dată în viața lor părtași la astfel de manifestări.


Peste 800 de elevi de școala generală au asistat, pe parcursul celor trei zile de distracție, la spectacole cu piese de teatru, s-au mișcat în stil zumba și au avut parte de multă veselie, totul pus în scenă de animatorii uneia dintre cele mai îndrăgite trupe din Constanța. Pe lângă scenetele cu Alice în Țara Minunilor, cei mici s-au bucurat de atelierele de facepainting, prin care au devenit, preț de câteva ore, adevărate personaje de poveste. Iar după toată distracția, s-au simțit ca la un carnaval, presărat cu vată de zahăr și popcorn.


"Rompetrol Rafinare este companie care pune accent pe dezvoltarea socială a copiilor din zonă, iar, cum ne este cunoscut, nu toți copiii din mediul rural au posibilitatea să vadă o piesă de teatru sau să intre în atmosfera de poveste, așa cum alți micuți au posibilitatea. Și ei sunt copiii noștri, iar noi ne dorim să avem grijă de ei. Ne-am propus să le aducem zâmbetele pe față, iar, după cele trei zile pline, putem spune că ne-am îndeplinit misiunea. Am văzut peste 800 de copii a căror bucurie a fost debordantă și molipsitoare. Vom continua astfel de acțiuni, care îi bucură pe cei mici și ne încântă pe noi deopotrivă, având certitudinea că merită efortul", a declarat Felicia Andrei, director QHSE al Rompetrol Rafinare.


Rompetrol Rafinare a dovedit, încă o dată, prin activitățile din comunele constănțene, că este un partener de încredere pentru comunitățile locale. Acțiunea "Magia Poveștilor by Rompetrol" a fost sprijinită și de angajații Rafinăriei Petromidia, care au contribuit cu rechizite, cărți și jucării, împărțite celor mici.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5034 secunde