REVIN PLOILE, la Constanţa. Informare meteo de vreme instabilă, în weekend
1048
Articole de la același autor
Reguli noi pentru parcările de lângă blocuri. Platformă online pentru rezervarea locului
20 Aprilie 2021
FĂRĂ MASCĂ în aer liber, de sâmbătă! A fost stabilit calendarul ridicării restricţiilor în România
14 Mai 2021
Asociaţiile de proprietari, obligate să construiască spaţii pentru reciclarea gunoaielor. „Este ilegal!”
28 Mai 2021
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţă, o informare de vreme instabilă, în zilele următoare.
Începând de vineri, 11 iunie, de la ora 12, până duminică, 13 iunie, în jurul orei 23, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de vineri şi sâmbătă, 11 şi 12 iunie, îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, 12, 13 iunie, aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde, duminică, 13 iunie, toate regiunile.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, 25 – 50 litri pe metru pătrat.
La Constanţa, ploile se vor semnala mai ales duminică şi la începutul săptămânii viitoare.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 08 Iunie 2021
Duminică, 30 Mai 2021
Luni, 26 August 2019
Marţi, 13 August 2019
Vineri, 24 Mai 2019
Marţi, 14 Mai 2019
Marţi, 16 Aprilie 2019
Luni, 11 Martie 2019
Luni, 17 Decembrie 2018
Marţi, 23 Iulie 2019