Restricţii suplimentare la Costineşti. Magazine închise la ora 18 şi circulaţia interzisă după ora 20, în weekend

Duminică, 04 Aprilie 2021
1972
Costineşti va fi inclus, săptămâna viitoare, pe lista localităţilor cu restricţii suplimentare de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, după ce numărul îmbolnăvirilor a crescut semnificativ în ultimele zile.

Astfel, incidenţa calculată în cursul zilei de duminică de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Constanţa este de 4.05, cu 14 cazuri de infectare în ultimele două săptămâni, la 3.461 de locuitori. În aceste condiţii localitatea se încadrează în incidenţa între 4 şi 7,5 la mia de locuitori, care impuse restricţiile suplimentare de week-end, cu sistarea activităţii agenţilor economici de la ora 18.00 şi interzicerea circulaţiei în-afara casei de la ora 20.00.

Măsura urmează să fie votată în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ar putea intra în aplicare de vineri, 9 aprilie.

Pagina a fost generata in 0.2332 secunde