Repartiția rezidenților pe posturi

968
Sala de ședințe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța va găzdui, în zilele de 28 și 29 noiembrie, teleconferința prin care vor fi repartizați pe posturi candidații admiși la rezidențiat, în urma concursului desfășurat pe 15 noiembrie.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, repartiția se desfășoară după următorul program: sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 9,00, vor fi repartizate posturile la farmacie, de la ora 10,00, cele de la medicină dentară, iar de la ora 12,00, cele din medicină. Duminică, 29 noiembrie, se va continua cu posturile din medicină.
Alegerea posturilor, locurilor și a centrelor de pregătire se poate face la unul din cele 12 centre universi-tare: Arad, București, Cluj-Napoca, Craiova, Tg. Mureș, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Oradea, Galați.
Repartiția pe clinici și coordonatori de rezidențiat în Constanța se va face pe 16 decembrie, la sediul DSP Constanța, din str. Bogdan Vodă nr. 9. Stagiul de pregătire în specialitate va începe pe 1 ianuarie 2010, iar schimbarea centrelor de pregătire se poate face de la 1 martie 2010.
În județul Constanța au fost scoase la concurs 67 de posturi pentru rezidenți, dintre care câte unul de anatomo-patolog, chirurg plastic, câte două de cardiolog, medic chirurgie vasculară, neurolog, oftalmolog, ortoped și medic recuperare fizică și balneologie. De asemenea, vor fi repartizate 15 posturi de medic de familie, cinci de medic laborator și câte patru de pediatru, medic interne etc. În medicina dentară și farmacie nu a fost scos niciun loc la rezidențiat.
La nivel național, au fost scoase la concurs 2.985 de locuri și posturi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 26 Noiembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Miercuri, 25 Noiembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 2.1508 secunde