Noul manager al Spitalului Județean și-a prezentat planurile

Reparațiile la Unitatea de Primiri Urgențe, finalizate în septembrie

4443
Reparațiile la Unitatea de Primiri Urgențe, finalizate în septembrie - 279a8a4af46de7caf29071434c2aa9d9.jpg
Noul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, dr. Dan Căpățână, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o întrunire cu ministrul Sănătății, Ion Bazac. Una dintre temele discutate a fost și reabilitarea celei mai mari unități spitalicești din Constanța, prilej cu care ministrul și-a arătat disponibilitatea de a suplimenta fondurile alocate în acest sens, în caz de nevoie. "Ministrul Ion Bazac ne-a asigurat de sprijin dacă vom solicita suplimentări de fonduri pentru reparațiile capitale, sub rezerva existenței bugetului necesar", a afirmat, ieri, dr. Căpățână. Deocamdată însă există fonduri suficiente pentru realizarea reparațiilor. De altfel, după cum ne-a spus dr. Liviu Mocanu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, care a fost prezent la întrunirea de la minister, Bazac și-a arătat nemulțumirea vizavi de lentoarea reabilitării, deși în martie au fost alocate peste 28 de milioane de lei.

Contractul pentru reabilitarea SCJU - "un avantaj"
Cât privește contractul pentru reparațiile capitale încheiat, încă din 2004, de Consiliul Județean Constanța cu Grupul Baran, dr. Dan Căpățână îl consideră "un avantaj" pentru SCJU Constanța, spre deosebire de predecesorul său. Motivația neoficială a demisiei dr. Ion Niculescu din fruntea spitalului este tocmai valoarea contractului respectiv, pe care medicul l-ar fi considerat păgubos și ar fi dorit să-l rezilieze. "Procedurile pentru organizarea licitațiilor pentru reparații capitale sunt greoaie, astfel că existența contractului este un avantaj pentru SCJU Constanța. Putem folosi imediat fondurile primite", a declarat managerul unității spitalicești.
Percepția asupra documentației în baza căreia este efectuată reabilitarea nu este singura diferență dintre viziunile celor doi șefi, fostul și actualul, ai SCJU Constanța. Cu puțin timp înainte de a-și prezenta demisia, dr. Niculescu susținea că lucrările la noua aripă a Unității de Primiri Urgențe vor fi finalizate până cel târziu 15 august. Dr. Căpățână spune însă că "termenul realist" este în jurul datei de 1 septembrie. "Dar o dată exactă vom da în două - trei săptămâni", a adăugat managerul. Mai mult, medicul și-a exprimat îndoiala că, odată cu darea în funcțiune a noii aripi a UPU, activitatea medicilor va fi decongestionată. "Măcar pacienții nu vor mai aștepta în picioare, pe hol și va exista un triaj al bolnavilor. Dar, pentru a scăpa cadrele medicale de presiune, trebuie realizat un centru de permanență și în municipiul Constanța, precum cele din județ. Nu este normal să se vină la Urgență pentru erupții, insolații etc", a atras atenția managerul.

Secție de Reumatologie în curtea Spitalului de Boli Infecțioase
SCJU Constanța a primit bani, respectiv 1,6 milioane de lei, și pentru reabilitarea celor 16 lifturi din cadrul unității. Dacă fosta conducere spunea că fondurile vor acoperi doar înlocuirea mecanismelor de tracțiune a ascensoarelor, noul manager a afirmat, ieri, că "lifturile vor fi schimbate cu unele moderne, cele din prezent fiind în funcțiune de la înființarea spitalului".
Fondurile primite de la Ministerul Sănătății trebuie valorificate până la sfârșitul anului în curs, în caz contrar banii urmând să fie înapoiați. Drept pentru care, dr. Dan Căpățână a anunțat că reparațiile vor continua într-un ritm alert. "Vor fi reabilitate platforma de gunoi, stația de clorinare. De asemenea, clădirea din curtea fostului Spital Municipal, care în prezent este dezafectată, va fi reparată până la sfârșitul anului", a enumerat medicul. Imobilul va primi însă o altă destinație decât cea vehiculată de fostul manager: nu va mai găzdui o secție de interne, ci pe cea de reumatologie, care se află, în prezent, la subsolul SCJU Constanța.
Modificări vor fi făcute și în ceea ce privește secțiile de obstetrică - ginecologie din cadrul spitalului, de unde sunt semnale că angajații sunt nemulțumiți. "Am primit o adresă de la medicii de pe cele două secții că lucrurile nu funcționează. Direcția de Sănătate Publică (DSP) a arătat că trebuie reorganizate circuitele, pentru a fi autorizate secțiile. Ne vom întâlni cu toții, șefii de secții, liderii de sindicate, conducerea DSP, pentru a stabili ce trebuie făcut", a argumentat dr. Căpățână.
Managerul pregătește o evaluare a activității tuturor cadrelor medicale, inclusiv a șefilor de secții, dar așteaptă mai întâi să sosească de la minister numirile în funcții pentru echipa directorială.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2675 secunde