Recensământul s-a încheiat. Află câți am mai rămas în Constanța

3099
8
Recensământul  s-a încheiat. Află câți am mai rămas în Constanța - oviatadinviataunuirecenzor6-1320217600.jpg

Articole de la același autor

Recensământul Populației și al Locuințelor 2011 s-a încheiat luni, 31 octom-brie. La finele celor 12 zile de recenzare au fost numărate, la nivel național, 8.387.153 de locuințe și 19.599.506 persoane (prezente, temporar absente și plecate pe o perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte), exclusiv cele care au utilizat metoda de autoînregistrare.
În județul Constanța recenzorii au înregistrat 265.524 de gospodării și 680.945 de persoane. Sunt numai rezultate parțiale, cele finale urmând a fi făcute publice în ianuarie 2012.
Cu toate acestea, la prima vedere, cifrele arată o scădere destul de semnificativă a populației. Conform Direcției Județene de Statistică din Constanța, în 2010 populația județului era de 723.796 de persoane, iar la recensământul din 2002 era de 715.151 de persoane.

Mai puțini orășeni
În municipiul Constanța, recenzorii au reușit să numere 297.703 persoane, cu 12.768 mai puține decât cele înregistrate la recensământul din 2002. Diferența poate fi explicată prin migrarea de la oraș către localitățile învecinate, cum ar fi Năvodari, Valu lui Traian, Cumpăna, Agigea, Ovidiu. De altfel în Năvodari apare deja o creștere consistentă a populației. În 2002 acolo fuseseră recenzate 32.390 de persoane, iar anul acesta au fost numărate 37.000. În comuna Cumpăna locuiau, în 2002, 9.871 de persoane, iar la recensământul de zilele acestea au fost numărate 3.955 de gospodării și 12.012 persoane.

Peste 2.500 de locuitori în plus la Valu lui Traian
Și în Valu lui Traian este mai mare populația acum decât în urmă cu nouă ani - 11.351 persoane, față de 8.824 persoane în 2002. A crescut și numărul locuitorilor comunei Agigea, cu tot cu Lazu. Dacă la recensământul din 2002 acolo erau înregistrate 5.482 de persoane, anul acesta apar 6.827 de persoane.
În rest, conform primelor cifre, populația pare să fi scăzut în Ovidiu, Murfatlar și Eforie. Dar este posibil ca numărul gospodăriilor să fie ceva mai mare, în condițiile în care mulți constănțeni și-au păstrat domiciliul în municipiu, însă locuiesc efectiv în altă localitate.

Vulturu și Dumbrăveni, pe cale de dispariție
În Techirghiol au fost numărate 6.111 persoane, în Mangalia 33.234 de persoane, în Medgidia - 35.593 de persoane, Cernavodă - 16.143 de persoane, Eforie - 7.845 de persoane, Hârșova - 9.127 de persoane, Lumina - 8.266 persoane, Mihail Kogălniceanu - 9.372 persoane.
Cei mai puțini sunt locuitorii din Vulturu - 689 de persoane și Dum-brăveni - 517 persoane.



Comentează știrea

4D
2 noiembrie 2011
Sunt multe persoane care nu au fost recenzate!

Sunt multe persoane din Constanta care nu au fost recenzate! Eu cunosc trei persoane adulte, care fac parte din familii si gospodarii diferite, care nu au fost recenzate de nimeni! Sunt foarte convins ca recenzorii nu si-au facut corect treaba si au lasat mii de persoane din Constanta nerecenzate! Cum este posibil ca al doilea oras ca marime din Romania sa ajunga al saptelea, mai mic si ca Craiova sau Galati?!

5D
2 noiembrie 2011
Sunt multe persoane care nu au fost recenzate!

mai cunosc si eu doua.

Plutonul 2
2 noiembrie 2011
Un adevarat Manhattan

Toata populatia judetului Constanta nu este mai mare de 700.000 de suflete,un numar egal cu populatia a doua bulevarde din Manhattan.Ma gandesc ca Mazare vrea sa mute toata populatia judetului in Peninsula,in zgarie-norii cu 30 de etaje.Am spus si eu asa,ca sa vedeti cate tampenii are primarul asta in cap,ce baza economica are si cata eficienta poate avea un asemenea mega-proiect fluturat de Mazare@Co.

mamaie
2 noiembrie 2011
rezultat neconcludent!

Eu locuiesc impreuna cu familia mea, in total 4 persoane,la intrare in Mamaia, intr-un bloc nou construit in care mai sunt in total 14 apartamente si nu a trecut nici un recenzor prin blocul nostru. I-am intrebat pe vecini si nici ei nu au vazut picior de recenzor. Si cati mai sunt in situatia noastra ....Deci, s-a numarat romaneste, 1 la prefectura, 1 la .... Caragiale

4D
2 noiembrie 2011
Constanta este pe locul 4 la municipii si locul 3 la judete!

In urma recensamantului Bucurestiul are numai 1.628.426 locuitori, Cluj Napoca 314.513 locuitori, Timisoara 301.761 locuitori, Constanta 297.703 locuitori si Iasi 293.000 locuitori. Celelalte orase sun cu mult in urma. La judete Iasi are 774.000 locuitori, Prahova 755.000 locuitori, Constanta 681.000 locuitori, Cluj 675.000 locuitori si Timis 655.000 locuitori.

Adela
2 noiembrie 2011
Nepasare

I n Ef Nord, nu au fost recenzate strazi intregi! De ce d-le Brailoiu? Ca doar oamenii tai au fost pe strazi sa mai ia un ban: cei de la Polaris. Politia Comunitara si activisti...Sant familii intregi care nu au fost recenzate...

carmen
2 noiembrie 2011
techirghiol!!!!!!!!!

si in techirghiol mi se pare ca sunt foarte putini locuitori.poate nu toti au primit recenzorii, pentru ca s-a construit enorm in ultimii ani, plus populatia bastinasa.aveam impresia ca sunt in jur de 8000 de locuitori dar cine stie....mai avem putin si trecem la comuna.....

Razvan
3 noiembrie 2011
C-ta

Stau la Ciresica si nici pe acici nu am vazut nici un recenzor, sau daca nu am fost acasa nici un biletel in usa ca am inteles ca sunt obligati sa lase un bilet. In legatura cu "Manhattan" sau Plutonul2, de mai sus, dute si spanzura-te ba baiatule si lasati-l in pace pe Mazare ca daca nu era el nu mai aveai sosele si trotoare asfaltate, luminate si pazite. Si mai da si lunar la pensionari cate ceva, nu ca altii doar cand sunt alegeri. Ia o piatra leag-o de gat si aruncate de pe pod de la Agigea

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
Stire din Social : O zi din viața unui recenzor constănțean
Pagina a fost generata in 0.5944 secunde