Rază de soare! Ajutor pentru salvarea copiilor născuți prematur
Articole de la același autor
Nu există oraș în care să nu ne confruntăm cu eterna problemă a lipsei de aparatură medicală, care duce implicit la o mortalitate infantilă ridicată în România. Această situație o întâlnim și la Spitalul Municipal Medgidia, unde nou-născuții sunt îngrijiți în incubatoare cu o vechime mai mare de 10 ani, în condițiile în care aici, numai în 2018, au fost înregistrate 1.100 de nașteri, dintre care 70 premature.
Acesta este motivul pentru care organizația "Salvați Copiii România" a decis să doteze secția de Neonatologie a spitalului cu aparatură modernă, ce constă într-o masă radiantă performantă în valoare de 10.000 de euro.
Precizăm că, în ultimii opt ani, "Salvați Copiii România" a investit aproximativ cinci milioane de euro în dotarea a 96 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii.
"Nașterea în România continuă să fie discriminatorie, iar neșansa de a aduce pe lume un copil prematur, într-o maternitate care nu are aparatură medicală vitală, poate deveni o tragedie. Am văzut multe drame în maternitățile din țară. De opt ani, «Salvați Copiii» s-a alăturat medicilor în salvarea prematurilor și susține cu aparatură medicală secțiile care au nevoie urgentă de echipamente. Este o responsabilitate pe care o împărtășim cu partenerii și susținătorii noștri, care au înțeles că situația este cu adevărat urgentă. Contăm pe răspunsul acestora, ori de câte ori medicii ne cheamă în ajutor", a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv "Salvați Copiii România".
"Dacă un copil foarte mic are probleme în menținerea temperaturii normale a corpului, o masă radiantă îi poate oferi medicului posibilitatea de a efectua manevrele de reanimare, fără a pune în pericol stabilitatea termică a acestuia. De aceea, masa radiantă primită acum ne oferă oportunitatea de a trata optim prematurii din maternitatea noastră. Pentru medici, dar și pentru prematuri, echipamentele medicale performante sunt vitale", a precizat directorul Spitalului Municipal Medgidia, Dumitru Eugen Aglițoiu.
XXX
În consecință, această dotare este binevenită, dar în această unitate sanitară ar mai fi nevoie de două incubatoare, încă o masă radiantă, un bilirubinometru, două monitoare, pătuțuri pentru nou-născuți și mese de înfășat.
Tot din dorința de a susține cauza copiilor născuți prematur, o firmă privată a decis să vină în sprijinul acestora, donând integral suma necesară achiziționării unei mese radiante pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Medgidia.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 29 Mai 2019
Vineri, 08 Martie 2019
Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Vineri, 18 Noiembrie 2016
Vineri, 05 August 2016
Vineri, 08 Iulie 2016
Sâmbătă, 09 Aprilie 2016
Miercuri, 09 Martie 2016
Marţi, 15 Decembrie 2015
Sâmbătă, 12 Decembrie 2015