Rata finală de promovare la bacalaureat este de 34,1%

125
Rata finală de promovare la bacalaureat este de 34,1% - odamad00ndamagfzad03y2e4nzbkywex-1599304055.jpg

Articole recomandate

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie, a examenului național de bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, este de 34,1%, în creștere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%), potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, citat Agerpres.


Comparativ cu rata de promovare generată de rezultatele inițiale (31,5%), se constată o majorare de 1,9%.


Prin urmare, 11.742 de candidați (cu 884 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 7.543 de candidați provin din promoția curentă, iar 4.199 de candidați provin din promoțiile anterioare. Rata de succes pentru promoția din anul școlar 2019 - 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% - înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare ponderea candidaților promovați este de 30,5% (27,8% înainte de soluționarea contestațiilor).


Au fost depuse 10.355 de contestații (12.482 în 2020), defalcate astfel: proba Limba și literatura română - 2.664, proba Limba și literatura maternă - 25, proba obligatorie a profilului - 4.072 și proba la alegere a profilului și specializării - 3.590. În cazul a 6.096 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare), a precizat Ministerul Educației.


S-au prezentat 34.462 de candidați din totalul celor 42.747 înscriși. Un candidat a încheiat examenul cu media generală zece. Pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, acest rezultat reprezintă o premieră. Candidatul face parte din promoția curentă.


Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 169 de candidați.


Media minimă de promovare a examenului este șase, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este cinci.


Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.


Rezultatele finale au fost afișate sâmbătă, la ora 10,00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6564 secunde