RAJA anunță că tariful la apă nu va fi majorat

243
RAJA anunță că tariful la apă nu va fi majorat - rajanucreste-1599493642.jpg

Articole de la același autor

Conducerea companiei de apă RAJA S.A. anunță că tariful la apă nu va fi majorat. Precizarea vine ca urmare a unor postări și comentarii în mediul online referitoare la creșterea cu 50% a prețurilor și tarifelor pentru serviciile de furnizare a apei potabile și de canalizare, practicate de RAJA S.A., începând cu 1 octombrie.

"RAJA S.A. nu va majora tarifele începând cu data de 1 octombrie și nici până la finalul anului curent. Ultima creștere a tarifelor a fost realizată în luna ianuarie 2019. Prin urmare, în aproape doi ani, RAJA S.A. nu a aplicat măriri de tarife și nici măcar ajustări cu indicele de inflație, deși în ultima perioadă costurile curente cu energia electrică, combustibilii și alte materiale necesare întreținerii și amortizării instalațiilor au crescut considerabil. La ora actuală, prețul aplicat de RAJA S.A. la apă potabilă se află pe locul al 12-lea în clasamentul național în rândul celor 45 de operatori regionali de profil. Dacă tot se dorește a se veni în sprijinul cetățenilor cu organizarea unui referendum, vă propunem ca tema acestuia să fie reducerea tuturor prețurilor plătite de către cetățeni pentru utilitățile publice și, pe lângă apă, să se aibă în vedere și scăderea prețurilor pentru gaze, energie electrică, energie termică, salubritate etc.", precizează reprezentanții RAJA.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5172 secunde