Radu Mazăre rămâne la Rahova. Va executa pedeapsa în regim închis

541
Radu Mazăre rămâne la Rahova. Va executa pedeapsa în regim închis - zdq0zmrizmvjyjmxotg2owq4nwy3m2fi-1560326659.jpg

Articole recomandate

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre va rămâne la Penitenciarul Rahova, în regim închis, a decis o Comisie a unității de detenție.



Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, căruia i s-a încheiat perioada de 21 de zile de carantină, conform procedurii, va rămâne deocamdată la Penitenciarul Rahova, încarcerat în regim închis.

Și Mihai Mazăre, fratele fostului primar, a declarat marți seara pentru News.ro, că decizia comisiei de la Penitenciarul Rahova a fost că Radu Mazăre va efectua pedeapsa în regim închis, că va avea regim închis până în luna martie 2021 când se poate rediscuta regimul, dar că asta nu înseamnă că până atunci va sta la Rahova.

Avocatul lui Mazăre, Lizeta Haralambie, a precizat marți pentru News.ro că Radu Mazăre a fost transferat din zona de carantină într-o altă celulă, unde va fi încarcerat în regim închis, decizia referindu-se însă la măsura arestului preventiv dispusă în cazul fostului primar.


Avocatul său a declarat că o altă comisie va decide în legătură cu eventualul transfer la un alt penitenciar și cu regimul de detenție, în cazul pedepsei definitive de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamaia.

La rândul său, Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, a declarat marți seara pentru News.ro, că decizia comisiei de la Penitenciarul Rahova a fost că Radu Mazăre va efectua pedeapsa în regim închis.

"Decizia a fost luată ieri, când s-a întrunit comisia, dar el a fost informat astăzi. Va avea regim închis până în luna martie 2021 când se poate rediscuta regimul. Dar asta nu înseamnă că până atunci va sta la Rahova. Deocamdată rămâne acolo că e sub imperiul mandatului de arestare preventivă, dar când nu va mai avea acest mandat, probabil că nu va mai rămâne la Rahova și va fi trimis la Slobozia ori la Tulcea", a afirmat Mihai Mazăre.

El a mai spus că decizia comisiei de la Penitenciarul Rahova privind regimul de detenție nu este definitivă, dar că Radu Mazăre nu s-a decis dacă o va ataca sau nu.

"Regimul nu este definitiv, decizia poate fi atacată la un judecător. El nu s-a decis dacă va ataca decizia. Nu crede că ar fi șanse să îi schimbe regimul datorită mărimii pedepsei", a mai declarat Mihai Mazăre.

Fostul primar al Constanței se afla de aproape un an și jumătate în Madagascar, el fiind extrădat în 20 mai.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2645 secunde