Radiațiile solare vor fi măsurate de Observatorul seismologic din Eforie

907
Pe lângă faptul că Observatorul seismic din Eforie va fi conectat la sistemul de avertizare a cutremurelor din Pacific, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, specialiștii vor demara și un proiect de măsurare a nivelului radiațiilor solare de pe litoral, așa cum ne-a spus prof. dr. Gheorghe Mărmureanu, directorul general al Institutului de Fizică a Pământului.

Aparatura pentru măsurarea radiațiilor solare a fost achiziționată printr-un proiect pe care institutul îl derulează împreună cu Facultatea de Fizică din București.
În ultimii ani, medicii dermatologi au tras numeroase semnale de alarmă privind pericolul la care se expun turiștii dacă stau pe plaje în orele de vârf ale amiezii. Afecțiunile provocate de razele solare apar atât în cazul în care expunerea la soare se face din plăcere, cât și în cazul în care o anumită persoană este nevoită să lucreze în mediu deschis, sub acțiunea razelor soarelui, așa cum ne-a spus dr. Gheorghe Nicola, directorul Clinicii de Boli Dermato -Venerice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
În general, oamenii nu înțeleg faptul că efectele expunerii îndelungate la radiațiile solare se observă în timp. Inițial, pe piele apar pete maronii care, în timp, se pot canceriza. Este cea mai ușoară formă de cancer cutanat. Cel mai periculos este melanomul malign, care poate apărea pe leziuni preexistente, cum ar fi alunițele, dar și la persoanele cu pielea albă, care se expun frecvent la ultraviolete.
Gheorghe Mărmureanu are în plan multe proiecte, însă, din păcate, bugetul Autorității pentru Cercetare este foarte mic, de 1.028.000.000 lei. "Sunt banii pe care trebuie să-i împărțim la 28 de institute din întreaga țară", ne spune el. Procentual, din bugetul de stat, cercetării îi revin 0,18%.
La noul institut seismologic din Eforie vor fi detașați specialiști de la Vrâncioaia, județul Vrancea. Totodată, olimpicii din liceele constănțene vor fi aduși la observatorul din Eforie pentru diverse proiecte.
Observatorul seismologic a fost inaugurat la sfârșitul anului trecut. Investiția, în valoare de patru milioane și jumătate de lei, aparține Ministerului Educației, Tineretului și Cercetării. Cu ajutorul aparaturii se va măsura nivelul cutremurelor și vor fi emise avertismente de tsunami.
Construcția, care s-a ridicat pe un teren pus la dispoziție de Primăria Eforie, a fost proiectată de SC Confort N SRL, iar SC Grand Trust SRL din Eforie Nord a executat lucrarea. Banii necesari investiției au venit de la Ministerul Educației, Tineretului și Cercetării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7359 secunde