RADET reclamă: Centralele de apartament pe gaz aduc deservicii constănțenilor

4635
15
RADET reclamă: Centralele de apartament  pe gaz aduc deservicii constănțenilor - radet2-1500817266.jpg

Articole de la același autor

An de an, constănțenii se plâng că plătesc sume exorbitante la întreținere și că prețul gigacaloriei în județul nostru este mult prea mare, comparativ cu veniturile pe care le încasează ei. Referitor la această situație, președintele Consiliului de Administrație al RADET Constanța, prof.dr. ing. Eden Mamut, a încercat să lămurească populația despre ceea ce se întâmplă pe plan local. "Prețul facturilor include un lung șir de factori dintre care, de multe ori, aspectele tehnologice sau care depind de profesionalismul lucrătorilor din sector sunt pe plan secundar. Să luăm cazul asigurării energiei termice în municipiul Constanța: a fost o decizie să se separe producția de energie termică de distribuția acesteia în două entități economice. Astfel, producția a fost organizată sub forma unei întreprinderi de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei, iar distribuția sub forma unei regii aflate în subordinea Consiliului Local. Evident că a existat o rațiune în acest mod de organizare, dar faptul că viziunea inițială nu a fost continuată, s-a materializat într-o situație extrem de periculoasă. Astfel, societatea care deține în proprietate sursa principală de energie termică și rețeaua de distribuție a agentului primar respectiv SC Electrocentrale Constanța SA nu a avut resursele necesare pentru a se retehnologiza și pentru a reduce costurile, dar nici nu poate fi închisă pentru că nu există alternativă. Astfel, RADET Constanța este captivă în această ecuație și, deși prin eforturile Consiliului Local s-au făcut investiții pentru a dezvolta constant infrastructura de distribuție a energiei termice la nivelul tehnic actual, este obligată să accepte prețul energiei termice impus de unicul producător", a declarat președintele CA al RADET.

Mulți constănțeni au decis să se debranșeze

În aceste condiții, foarte mulți constănțeni au ales să să se debranșeze de la rețeua centralizată de distribuție a energie termice și să-și monteze centrale proprii. Referitor la această situație, Mamut recunoaște că pe fondul unor lipsuri în cadrul de reglementări, s-a creat această oportunitate de montare de centrale individuale. În opinia acestuia, acest lucru aduce mult mai multe deservicii cetățenilor, atât pe termen mediu, cât și lung. "Extinderea pe scară largă a montării de centrale de apartament conduce la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, a gazelor poluante și cu efect toxic și la reducerea eficienței de utilizare a combustibililor. Faptul că factura pentru gaz este cu mult mai mică decât factura pentru energie termică ascunde o serie de aspecte care nu sunt evidențiate. Dintre acestea, amintim lipsa unor coșuri care să asigure evacuarea corectă a gazelor de ardere de la centralele de apartament, costurile de revizie și întreținere a centralelor și mai ales costurile asociate calității aerului pe care în respirăm. Soluția corectă este să se reorganizeze modul de administrate al infrastructurii prin trecerea în proprietatea Consiliului Local a magistralei de distribuție a agentului primar care să permită apariția de producători alternativi de energie termică și deblocarea investițiilor în acest domeniu", a explicat acesta.

În plus, Mamut este de părere că o piață concurențială va conduce la micșorarea prețului și consolidarea infrastructurii de distribuție.

Totodată, fiind responsabil în cadrul Universității "Ovidius" de programul de Energetică Industrială, el consideră că de la un an la altul nivelul pregătirii absolvenților crește. Tocmai de aceea, pe viitor se vor derula o serie de proiecte de cercetare care să contribuie la dezvoltarea de tehnologii alternative de producere de energie termică.

Spre exemplu, în perioada următoare universitatea, în colaborare cu RADET vor realiza o centrală pilot pentru producere de energie termică folosind panouri solare și centrale cu peleți la care se estimează că prețul energiei termice produse va fi de 180 lei/MWh. "În același timp, vom dezvolta și soluții de izolare a clădirilor și de distribuție inteligentă cu contorizare până la nivelul fiecărui apartament. În prezent, căutăm asociații de locatari care să devină partenere la un viitor proiect pilot", a conchis președintele CA al RADET.

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
NAZI
24 iulie 2017
OPINIE

DOMNULE PRESEDINTE DACA STAI LA BLOC LA ETAJUL 4 SI LA 10 NOAPTEA VREI SA FACI O BAIE CATE MINUTE STAI SA VINA APA CALDA, CATA APA RECE O PLATESTI CA APA CALDA. BANUIESC CA PELETII AI VETI FOLOSI IARNA CAT COSTA UN KG DE PELETI? FUMUL DE LA PELETI NU POLUEAZA! UN METRU CUB DE APA LIVRAT DE RAJA 4 LEIDACA VREI SA UZI O GRADINA UN METRU CUB =10 LEI. DECI MAI IEFTIN O CENTRALA DE APARTAMENT

paraschivescu
24 iulie 2017
ce vorbesti, Frantz?

nene, cu peleti si panouri solare nu se incalzeste un oras de talia Constantei. aduceti centrale in cogenerare moderne si eficiente energetic. experiente cu sobele lui Hornet merg la gospodarii, nu la cvartale de blocuri.

curiosu
24 iulie 2017
cum se face

ca in "iepoca" lu' impuscatu' aveam apa calda non-stop, fara tevi de recirculare a apei calde si acum, apa calda e o minune, ce apare si la 30-60 de minute dupa ce tii robinetul deschis? De ce atunci era apa calda fara teava reclamata de voi? Ca acum stim: nu e teava, nu e apa calda la buton!

curiosu
24 iulie 2017
cum se face

ca in "iepoca" lu' impuscatu' aveam apa calda non-stop, fara tevi de recirculare a apei calde si acum, apa calda e o minune, ce apare si la 30-60 de minute dupa ce tii robinetul deschis? De ce atunci era apa calda fara teava reclamata de voi? Ca acum stim: nu e teava, nu e apa calda la buton!

hotii
24 iulie 2017
caldura

in cativa ani, vei ramane doar o amintire foarte urata pentru constanteni, RADET !!! faceti o statistica sa vedeti numai in iarna asta, cati clienti ati pierdut !

cum pana mea
24 iulie 2017
am auzit bine?

Domnul profesor atat a inteles cum e cu conducerea RADET :'' lipsuri în cadrul de reglementări,, adica constanteanul trebuia tinut la RADET cu parul !!! E clar de ce lucrurile merg asa !!

Arabu
24 iulie 2017
Ca simplu cetățean

Dl. MAMUT, dumneata și RADET ul, reprezentați epoca glaciara a orașului Constanța, ați făcut mari deservicii constantenilor prin preturile imense la gigacalorie , hoția cu pompele de recirculare, piedicile puse la debransare , printr-un dosar stufos cu legi inventate și obligații aberante și minciuni cât cuprinde ( voi nu poluați deloc !???! ) , voi chiar nu înțelegeți ca epoca voastră a dispărut și dacă ai atâtea titluri de doctorat, mai bine găseai soluții viabile, nu veneai cu porcăria ăsta de articol la Cuget.

jj
24 iulie 2017
jj

Ia stai boss. La blocurile lu mazare de pe baba novac, fiecare bloc are centrala lui si produce local, fara pierderi in afara blocului. ce se pierde, se incalzeste blocul si apartamentele de langa...plm.. e ok. Dar stai asa. Pretul platit este tot cel de la RADET adica 450 /gcal. Pai cum vine asta?, RADET in cazul de fata e producator si pune el pretul de la Electrocentrale, dar banii ii incaseaza RADET. Opa..cineva isi trage vile/bani pe seama fraierilor. In articol ei sunt prezentati ca o virgina", ei nu produc, pretul e stabilit de altii." dar la BN-uri cum e? si mai e o centrala in tomis nord, tot pe gaz, pe tulcei/badea cartan. aia cum e? tot la pretul de 450lei

Eden
24 iulie 2017
Mamut

Stiti ce e acest articol? Publicitate mascata pentru RADET!

Agentul Termic
24 iulie 2017
vine pe teava

Mai smechere, cum se face ca aveai tu apa calda non stop in iepoca prea putin impuscatului? Locuiai pesemne in vreun bloc de nemernici nu ti-e frica sa spui ca aveai apa calda non stop? jigodie ti s-a incalzit capul de la prograrmul lu pingelica imputitule oi fi vreun frate secu de-al lui Voiculescu care ne tinea ureche palnie si ne turna fir-ai al boalei sa dispari mai repede de tot cu comentariu tau nesimtit

Răspuns la: cum se face
Adăugat de : curiosu, 24 iulie 2017
ca in "iepoca" lu' impuscatu' aveam apa calda non-stop, fara tevi de recirculare a apei calde si acum, apa calda e o minune, ce apare si la 30-60 de...
15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5254 secunde