Protecția Consumatorilor execută silit o bancă pentru comisionul de risc, încasat ilegal

533
3
Protecția Consumatorilor execută silit o bancă pentru comisionul de risc, încasat ilegal - protectiaconsumatorilor-1399217463.jpg

Articole de la același autor

În premieră în țara noastră, o bancă comercială este executată silit  pentru încasarea ilegală a unui comision de risc. 


Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Marius Alexandru Dunca a anunțat câștigarea, definitiv și irevocabil, a unui proces cu o instituție bancară în care au fost implicați 260 de consumatori cărora trebuie să li se restituie toți banii încasați fără temei legal, începând cu data de 21 iunie 2010 și până în prezent. 


Cei 260 de consumatori au depus reclamații la nivelul anului 2010, când Ordonanța de Urgență a Guvernului 50 (OUG 50) era în forma inițială și se aplica numai contractelor în derulare. ANPC a sancționat contravențional operatorul financiar-bancar și a dispus măsuri complementare de restituire a sumelor încasate fără temei legal. "Motivul sancționării îl reprezintă încasarea unui comision de risc care, ulterior datei de 21 septembrie 2010, a fost transformat în comision de administrare. Operatorii financiar-bancari aveau obligația de a implementa prevederile OUG 50, din care  comisionul de risc nu făcea parte, acesta a fost rebotezat în comision de administrare. Creditele contractate de consumatorii în cauză variază de la 20.000 euro la 400.000 euro, comisionul de risc ori administrare variind de la 0,1 % până la 0,26%", a explicat Alexandru Marius Dunca.


 În cazul în care vă considerați înșelați sau nedreptățiți în relația cu o instituție financiar-bancară, președintele ANPC vă recomandă să vă adresați Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor sau să apelați numărul de telefon 021/9551.




Comentează știrea

yellow hermes bags
18 mai 2014
yellow hermes bags

hermes paketshop paderborn elsen Stiri Social : Protecția Consumatorilor execută silit o bancă pentru comisionul de risc, încasat ilegal | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online yellow hermes bags http://www.suvidhaconsultants.com/cp/images/fake-yellow-hermes-bags-handbag-and-the-real-thing.asp

MBT Changa Shoes
5 iunie 2014
MBT Changa Shoes

mbt schuhe tunisha black Stiri Social : Protecția Consumatorilor execută silit o bancă pentru comisionul de risc, încasat ilegal | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online MBT Changa Shoes http://www.7dorim.com/mbt-shoes/mbt-shoes-coupons.asp

eva
11 decembrie 2014
munca la domiciliu

Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3586 secunde