Mai multe ştiri online:

Promisiuni și „cârpeli“ la Spitalul Județean. Secția de Neurologie, nerenovată de peste 20 de ani

Ştire online publicată Joi, 08 Noiembrie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
În ultimii 20 de ani, secția de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța nu a suportat niciodată lucrări de reparații capitale, iar acest lucru se vede cu ochiul liber, încă de la primii pași, când intri pe secție. Cu toate acestea, medicii încearcă să-și facă mereu meseria și să salveze cât mai multe vieți. O veste bună este că, luna aceasta, vor începe lucrările la cele două saloane mult promise, pentru înființarea unității de Stroke, care, probabil, că va începe să funcționeze până la sfârșitul anului.

„La acest moment, s-a demarat o mică renovare, pentru aceste două saloane, unde vom avea unitatea de Stroke. Avem deja un monitor pe secție ca să putem demara tromboliza pentru pacienți, avem un injectomat, iar spitalul a acceptat să le renoveze deja. Probabil că într-o săptămână vor începe lucrările”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, șeful secției, dr. Any Docu Axelerad.

Ea a precizat că în urma vizitei întreprinse în unitatea sanitară, în această toamnă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, le-ar fi transmis că secția se regăsește pe lista ei de priorități și speră ca de la

1 ianuarie să se înceapă cu reparațiile de amploare și pe Neurologie. De ce? Pentru că aici sunt internați mai tot timpul bolnavi neputincioși, paralizați, în stare foarte gravă, și a căror viață atârnă, deseori, de un fir de ață. Pe lângă faptul că au o sănătate precară, aceștia nu beneficiază nici măcar de un minim de confort. În mare parte, saloanele sunt vechi, nerenovate și, uneori, urât mirositoare, de la neputința bieților oameni, care sunt țintuiți la pat. Culmea, câteodată, pacienții internați se trezesc și fără puținul din dotare, în sensul că, în ultima perioadă, au dispărut din băi, până și colacele de WC.

„Nu știm dacă neapărat pacienții pleacă acasă cu ele, cât mai ales aparținătorii. Nu te-ai aștepta, însă, ca rudele lor să plece cu așa ceva acasă, dar situația se întâmplă mereu”, a adăugat medicul.

„Degeaba vii cu o cârpeală, rezolvi două saloane, iar celelalte sunt cum sunt. Aceasta nu este decât o soluție parțială, este o mică picătură într-un ocean, ori mie îmi trebuie tot oceanul. Dacă suntem prioritari, trebuie să creăm condiții, pentru că aici sunt oameni paralizați, cu deficite motorii, tulburări de limbaj, vorbim despre oameni cu tulburări de comportament. Aici arde să avem o secție renovată corect, mai ales că discutăm despre o boală cu o incidență foarte mare, accidentul cerebral vascular. Civilizat și normal ar fi să avem două secții. Pacienții noștri pleacă, în prima lună, după o medie de spitalizare de aproximativ zece zile, în funcție de gravitatea accidentului vascular suferit. Ei părăsesc spitalul cu un deficit motor și ar trebui începută imediat recuperarea și nicio unitate din județ nu îi primește, pentru că nu au logistica necesară, ei având deficite mari. Spre exemplu, spitalul din Târgu Mureș are o secție paralelă unde rezolvă aceste cazuri. Noi nu avem așa ceva”, a completat medicul.

Tot pentru a veni în sprijinul bieților suferinzi, dr. Docu a depus la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate tot ce înseamnă documente și anexe necesare pentru implementarea programului de eliberare a rețetelor cu interferon, rețete care sunt esențiale pentru pacienții cu scleroze multiple. De precizat că bolnavii erau nevoiți, până acum, să meargă în alte județe. Deseori, aceștia sunt pacienți tineri, paralizați de la brâu în jos, care au fost duși de familii la București, pentru că rețetele se eliberează numai personal, ori acest lucru înseamnă bani, lună de lună. Pentru toate aceste suflete, pe viitor se va face spitalizare de zi, iar oamenii își vor ridica medicația direct din spital, pentru că, în caz contrar, starea lor se poate agrava.

La rândul său, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Cătălin Grasa, a precizat că secția de Neurologie va fi renovată, dar după data de 1 ianuarie 2019.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7393 secunde