Programul "Masa caldă", extins. Trei unități de învățământ din județul Constanța, incluse pe lista școlilor care oferă elevilor prânzul

Miercuri, 05 Februarie 2020
166
Guvernul României a aprobat extinderea programului "Masa caldă": peste 65.000 de elevi vor beneficia de acest program.

Astfel, începând din semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020, programul "Masa caldă" se va desfășura în 150 de unități de învățământ. În judeul Constanța, programul este aplicat la Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" din localitatea Mihail Kogălniceanu, la Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul", din comuna Mihai Viteazu, și la Liceul Agricol Poarta Albă, acestea dispunând de o bază materială adecvată pentru a oferi o masă caldă elevilor.

Decizia de extindere cu 100 de noi unități de învățământ are la bază efectele pozitive generate asupra beneficiarilor direcți și indirecți. Studiile de impact au arătat că această măsură a avut ca efect scăderea ratei abandonului școlar, diminuarea absenteismului, precum și formarea deprinderii, la copii, pentru o alimentație sănătoasă.

Astfel, în perioada derulării activității didactice, preșcolarii și elevii din cele 150 de unități de învățământ vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA).

Pagina a fost generata in 0.2849 secunde