PROGNOZA METEO PE TREI LUNI. CUM VA FI VREMEA, VARA ACEASTA
Articole recomandate
Casieriile Termoficare Constanţa sunt închise pe 2 mai
26 Aprilie 2024
Ghișeele SPIT vor fi închise în minivacanța de Paște
26 Aprilie 2024
Șefa Administrației Naționale, Elena Mateescu, a prezentat la România TV cum vor fi cele trei luni de vară.
PROGNOZA METEO IUNIE
"Pentru prima lună a verii, anticipăm valori medii lunare a temperaturilor mai ridicate decât în mod obișnuit. În sud-est, sud și vest și în rest valori normale. Observăm o tendință de cantități de precipitații sub norme, în special în Dobrogea, sudul Câmpiei Române. Este posibil aici, unde regimul va fi unul mai ridicat, asociat cu o tendința spre deficit în această zonă să vorbim de secetă. Iunie este cea mai ploioasă lună a anului și a verii. Și în această lună să avem această alternanță de perioade între vreme caldă și apoi instabilitate accentuată. Iunie aduce și zile mai ploioase în care cantitățile de precipitații pot genera situații de natură hidrologică. Capacitatea de înmagazinare în sol este mai redusă", a explicat șefa ANM.
PROGNOZA METEO IULIE
"Luna lui cuptor confirma ceea ce estimam, temperaturile medii sunt în creștere. Observăm valori mai mari. Cele mai ridicate ne așteptăm să se înregistreze în Dobrogea, Banat și Crișana. Chiar și în Moldova și centru, exceptând munte să avem valori apropiate de norme. Valorile de precipitații reduse. Cele mai reduse urmează să fie în Dobrogea, zona sudică din Muntenia și Oltenia", a mai declarat Elena Mateescu.
PROGNOZA METEO AUGUST
August păstrează semnalul peste norme și nu în ultimul rând precipitații spre deficit. O vară călduroasă, dar și instabilă. Norii de furtună ne aduc grindină.
sursa: www.romaniatv.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 24 Mai 2018
Miercuri, 23 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018
Luni, 21 Mai 2018
Luni, 21 Mai 2018
Vineri, 18 Mai 2018
Joi, 17 Mai 2018
Joi, 10 Mai 2018