Prognoza iarna 2018. Se anunță viscol și ger năprasnic!

3655
Prognoza iarna 2018. Se anunță viscol și ger năprasnic!<br> - iarna-1538202218.jpg

Articole recomandate

Vara anului 2018 a fost, fără doar și poate, una atipică, cu ploi torențiale și temperaturi care au depășit 30 de grade foarte rar și se pare că și iarna va fi la fel. Mai exact, conform estimărilor făcute de meteorologi, iarna va fi lungă în acest an, din cauza unor curenți ce-și modifică traiectoria.

Astfel, primele estimări realizate de meteorologi arată că iarna va începe devreme, la sfârșitul lunii noiembrie și va rămâne aici până la jumătatea lunii ianuarie, scrie romaniatv.net

Este de așteptat, însă, ca în lunile decembrie, ianuarie și februarie să ningă frecvent, însă fără a se înregistra viscol ori ger.

În mod neobișnuit, fenomenele extreme vor apărea la începutul lunii martie, când gerul năprasnic și viscolul vor lovi mai multe zone din Europa.

Probabilitatea producerii unui fenomen El Niño, un episod meteorologic sever care duce la creșterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunțat luni Organizația Națiunilor Unite (ONU), citată de AFP.

"Conform previziunilor modelelor și interpretărilor experților, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanțele observate să atingă stadiul unui episod El Niño de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 și în timpul iernii boreale 2018/19", a indicat într-un comunicat Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție ONU cu sediul la Geneva.

"Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenței unor condiții neutre", au subliniat experții.

"Această încălzire ar putea (...) avea loc foarte repede, între septembrie și noiembrie deja, deși previziunile în cauză sunt incerte", a adăugat OMM.

Fenomenul El Niño reapare în mod regulat și constă într-o creștere a temperaturii Oceanului Pacific, împingând în sus temperaturile medii și afectând cantitatea de precipitații la nivel global.

Agenția ONU notează că intensitatea următorului episod El Niño este "incertă, deoarece rezultatele previziunilor numerice oscilează între condiții neutre și un El Nino de o intensitate moderată", însă dă asigurări că "apariția unui El Niño puternic este puțin probabilă".

El Niño este un fenomen meteorologic cu impact major asupra climei globale, care are drept rezultat, în diferite părți ale lumii, seceta sau inundațiile.

OMM subliniază că fenomenul El Niño nu este singurul factor care determină modele climatice la nivel global. În plus, potrivit experților, nu există neapărat o corelație directă între intensitatea unui episod El Niño și amploarea impactului său.

Sursa: romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6044 secunde