Profesorul Traian Petcu, donație către Colegiul "Mircea cel Bătrân". "Este un monument în cinstea profesorilor și elevilor liceului!"

665
3

Articole de la același autor

În holul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța stă, începând de ieri, la loc de cinste, o troiță unicat, donată de fostul absolvent al liceului, profesorul veteran Traian Petcu. Acesta s-a ocupat personal de toate demersurile pentru ca monumentul să intre în patrimoniul școlii unde s-a format și despre care are numai amintiri frumoase, chiar și acum, la cei 94 de ani pe care îi va aniversa anul viitor. Troița, realizată din lemn de tei, de sculptorul Ioan Prodan, a fost amplasată în holul clădirii centrale a liceului, astfel încât să poată fi admirată de toți oaspeții care vor trece pragul unității de învățământ. Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfințit crucea tot ieri, în cadrul unei slujbe la care au participat cadrele didactice, dar și zeci de elevi din clasele gimnaziale și cele liceale.


"Lucrarea este de o valoare artistică excepțională, iar poziționarea ei nu este întâmplătoare, lângă posterele cu planete și cu Axis Mundi, pentru că noi vrem să zburăm în Cosmos cu Dumnezeu alături de noi", a spus directorul CNMB, Vasile Nicoară. 


Acesta a ținut să mulțumească public lui Traian Petcu. 


"Investiția de încredere și cea financiară acordate de Traian Petcu liceului nostru sunt demne de învățătura care s-a dat în timp în această școală. Sunteți un exemplu și un model pentru copiii noștri și prin asta ducem mai departe neamul", a mai spus directorul.




O viață dedicată sportului
Vizibil emoționat și modest așa cum a fost dintotdeauna, Traian Petcu nu a dorit să vorbească prea mult despre gestul său, dar a amintit că a pornit dintr-o dorință mai veche și o promisiune făcută părinților săi. "Această troiță este în amintirea profesorilor și elevilor liceului «Mircea». Eu am urmat cursurile aici între anii 1935 - 1940.


Pe atunci, copiii care voiau, luau parte la slujba de duminică și în altar purtau straie preoțești. Era o mândrie și un prestigiu să participi la aceste slujbe. Apoi, părinții mei, cât au trăit, mi-au spus, când voi putea, să fac o troiță. L-am purtat tot timpul pe Dumnezeu în suflet și El m-a ajutat mult de-a lungul vieții mele. După cum vedeți, am ajuns până la această vârstă", a spus profesorul. 


Pasionat dintotdeauna de sport, Traian Petcu a dedicat mai bine de 70 de ani sportului românesc, iubirea sa eternă fiind atletismul. A câștigat nenumărate titluri naționale și internaționale și nu ezită să participe chiar și acum la concursuri de atletism și maratoane. De-a lungul timpului, profesorul Petcu a donat mii de cărți și documente de mare valoare către școli, licee, muzee, diverse instituții din Constanța și alte localități din România. Recent, acesta a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța.


Comentează știrea

Gigi
29 septembrie 2017
Da !

De cruce mai aveau nevoie cei de la CNMB , ca in rest au de toate , inclusiv picati la BAC ! Ca Nicoara , vrea sa zboare in cosmos , in parteneriat cu Dumnezeu , poate si cu Spagoveanul Teodosie si ciracii sai din parohie , nu este de condamnat , dar nici de laudat , pentru ca nu vedem legatura dintre crucea aceea sculptata , pictata si ,,sfintita'' , cu ideile de cosmos , de zbor , de scoala , de scoala de stat , de laicitate , de propaganda religioasa , de lege , de educatie pur si simplu ... Ca nea Traian Petcu , a fost odata si odata , in mileniul trecut , mare atlet , cu capul pe umeri si a alergat cu rost , fiind exemplu de seriozitate sportiva , nu ma impiedica sa gandesc , ca acum la anii lui matusalemici , trecut prin comunism si apropiat de toate marimile nomenklaturiste - el insusi comunist - nu a cazut in mintea copiilor si gandind , ca o scoala de elita , nu de echipamente moderne pentru cercetare duce lipsa , ci de cruce sculptata dintr-un anume copac , ca asa ar aparea performanta ... Iti patineaza mintea ! Mai apare si geograful Nicoara , si el fost comunist , care face , ori misto , de berbecii in sutana , ori a cazut si el in mintea babelor pravoslavnice , sustinatoare de pomohaci si punandu-le acelor maimute , in frunte cu securistul Mache , scoala la dispozitie pentru circ ieftin , ca , poate scapa de puscatie Preasfintitul , cu atata activitate educativa si misionara ... Rusine CNMB !

vasile
29 septembrie 2017
gigi ofticosu

gigi.. te oftici ca voi la liceul CFR nu luati bacu niciunu cu toate slujbele si mataniile facute?

mimi
29 septembrie 2017
propaganda

pai si sa faca si nicoara ...propaganda ...nici o zi fara lic. mircea la ziar ...ori ce fîs se petrece in cladirea cu pricina tre sa fie cunoscut de urbe ... domnu nicoara acu dupa ce ti-a pavat primaria la comanda intrarea licelului, poate ai grija sa se faca ore si sa invete ceva elevii si din scoala si nu numai pe banii parintilor la meditatii...despre spagoveanu ce sa mai zicem ...rusine...penalii nu au ce cauta sa dea lecti in scoala.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3598 secunde