Profesorii de limba maternă turcă și religia islamică, reuniți sub "umbrela" UDTR

463
Profesorii de limba maternă turcă și religia islamică, reuniți sub

Articole de la același autor

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, consfătuirea cadrelor didactice de limba turcă și religie islamică, în perioada 2-5 octombrie, la Sinaia. Evenimentul a fost organizat de comisia de învățământ a UDTR și a fost coordonat de președinta comisiei, prof. Vildan Bormambet.
Lucrările consfătuirii cadrelor didactice de limba turcă și religie islamică au debutat în data de 3 octombrie și au reunit 22 de profesori de limba turcă și religie islamică din județele Constanța și Tulcea. Lucrările au fost deschise de președinta comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, în prezența subsecretarului de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Aledin Amet, a secretarului general al Uniunii Democrate Turce din România, prof. Ervin Ibraim și a inspectorului școlar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. Icbal Anefi. La consfătuire a luat parte și consilierul pe probleme de educație din cadrul Ambasadei Republicii Turcia la București, Seyfi Ozkan. Participanții la consfătuire au propus organizarea de întâlniri periodice între responsabilii cu învățământul în limbile minorităților naționale din cadrul MEN și ISJ Constanța, dar și a unor cursuri de perfecționare pentru profesorii de limba turcă și religie islamică atât în țară cât și în Republica Turcia. În cadrul dezbaterilor a fost subliniată necesitatea elaborării urgente a manualelor de Limba Maternă Turcă pentru clasele V-VIII și elaborarea celor de Religie islamică. 


"Participanții la eveniment au subliniat necesitatea organizării de către UDTR în parteneriat cu MEN și ISJ a unor întâlniri de lucru săptămânale a reprezentanților acestor instituții cu profesorii de limba turcă și religie islamică", a declarat președintele comsiei de învățământ, prof. Vildan Bormambet. 


Tot în cadrul consfătuirii s-a stabilit ca prof. Aysel Arif să coordoneze activitatea profesorilor de limba turcă din Centrul Pedagogic din Constanța și prof. Nurdanie Bolat pe a celor din Medgidia. 


Consfătuirea cadrelor didactice de limba turcă și religie islamică este organizată anual de UDTR și ii reunește pe profesorii care predau limba maternă turcă și religia islamică în învățământul primar, gimnazial și liceal. 


Pe de altă parte, în cadrul consfătuirii s-a desfășurat și cursul, "Metode și strategii pentru o școală sigură, fără bullying", susținut de metodiști de la CCD București. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7233 secunde