Proaspetele mămici, care au născut la spitalul judeţean, revoltate că nu-şi pot vedea bebeluşii

4135
Proaspetele mămici, care au născut la spitalul judeţean, revoltate că nu-şi pot vedea bebeluşii - fondmamicidisperate-1603380948.jpg

Articole de la același autor



Mai multe mămici constănţene susţin că trec prin clipe grele, pe care nu şi le puteau imagina că le-ar putea trăi vreodată. Deşi au născut în maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (SCJU) şi sperau să îşi poată strânge copilaşii în braţe, să fie alături de ei, să-i alăpteze, s-au confruntat, în schimb, cu refuzul cadrelor medicale de a le pune în contact cu bebeluşii. 


„Eu nu am fost lăsată să îmi văd copilul decât foarte, foarte puţin. Nu avem voie să coborâm, nici măcar să-i alăptăm, pentru că, ni s-a spus că intrăm în contact şi cu alţi bebeluşi şi ca nu cumva să-i infectăm. Este groaznic ceea ce se întâmplă”, ne-a declarat, cu lacrimi în ochi, T. M., o mămică ce a născut de curând. 


O alta spune că, indiferent că este vorba despre un medic, o asistentă sau orice alt angajat ce face parte din rândul personalului, nimeni nu are dreptul de a separa nou-născutul de mama lui, dacă nu există motive medicale. „Nimeni nu are niciun drept să lase lăuza plângând, că nu și-a văzut copilul de două zile de când l-a născut. Că nici la sân nu l-a pus, aceasta este, deja, altă poveste, la fel de dureroasă. Nimeni nu oferă nici măcar o informație mămicii despre copilul ei proaspăt născut, ceea ce provoacă o imensă durere și frustrare. Ceea ce izbeşte fiecare proaspătă  mămică este mesajul pe uşa salonului, pe care scrie că ieșirea din salon este interzisă!, care, desigur, obligă mama să sune să vadă cum este copilul ei. 


De fapt, toată familia aşteaptă o informație pe care dorește să îi fie transmisă mămicii bebeluşului, care se află la doar câțiva metri distanță, şi nu la telefon. Da. Înțelegem...Covid-ul...nu ne plimbăm pe holuri, dar cei care pot face acest lucru ar  trebui să acorde egalitate de șansă și tratament tuturor pacienților. De exemplu, câteva mămici care au născut în urmă cu două zile, au fost transferate la Ginecologie, din lipsă de spațiu, la maternitate. Nicio problemă. Toate acele mămici au născut natural. După ele, alte mămici au născut prin cezariană, iar acestea au fost ţinute în maternitate. Nu știm pe ce criteriu, dar acelor mămici care puteau sta cu bebeluşii lor încă din prima seară, li s-a furat șansa să-și alăpteze copiii. Li s-a furat șansa să-și miroasă pruncii, şansa de a-și cunoaşte mamele. Care este motivul? Răspundeţi! Nu vă ascundeţi în spatele măștilor și Covid-ului!”, a declarat S. T., o altă mămică. 


B.M. este o altă mămică, ce  a născut recent. Ea ne-a spus că, după ce a adus copilul pe lume, nu a reuşit să-l vadă decât câteva minute, după care, la interval de trei zile ar fi fost externată, împreună cu cel mic, pentru care aceasta era prima întâlnire cu mama sa. 


Referitor la această situaţie, reprezentanţii unităţii sanitare au declarat că, la acest moment, s-a dispus o anchetă în cazul semnalat. „Conducerea spitalului, împreună cu şefii de secţie verifică cele semnalate de dumneavoastră. Regretăm cele întâmplate şi, totodată,  avem rugămintea ca proaspetele mămici să ne aducă, de îndată, la cunoştinţă situaţiile de acest gen, pentru că numai aşa se poate verifica şi se pot dispune măsurile care se impun, astfel încât să nu se mai întâmple astfel de incidente”, au precizat aceştia. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6511 secunde