Primăria Mangalia a obținut strămutarea procesului cu comuna Limanu

171
Primăria Mangalia a obținut strămutarea procesului cu comuna Limanu - primariamangalia61348694543-1464266040.jpg

Articole de la același autor

Primăria Mangalia a obținut în instanță, mai exact, la ICCJ strămutarea procesului de grănițuire cu comuna Limanu, de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel Ploiești. 


Astfel, în dosarul nr. 1548/1/2016, instanța supremă din România a stabilit că judecătorii constănțeni ar putea, în faza de recurs, să pronunțe o hotărâre care să aducă prejudicii nejustificate municipiului Mangalia, pe fondul unor presiuni publice și mediatice. În acest context, dosarul va fi judecat, în continuare, de Curtea de Apel Ploiești, imediat ce instanța similară din Constanța va trimite întreaga documentație noului complet investit cu judecarea cauzei. 


"În dosarul respectiv, Primăria Mangalia dorește menținerea în patrimoniul orașului a două suprafețe de teren de la marginea Șantierului DMHI, în suprafață de aproximativ 23 ha. Precizăm că întreaga suprafață de teren pe care îsi desfășoară activitatea DMHI a rămas în patrimoniul Mangaliei, după ce instanța de judecată a respins cererea comunei Limanu de trecere a Șantierului Naval pe teritoriul acestei localități. Pe suprafețele rămase în litigiu există un doc uscat, exceptat de la plata taxelor și impozitelor locale, precum și depozite de pământ depus de-a lungul timpului, la malul mării", susțin reprezentanții Primăriei Mangalia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5117 secunde