Protecția Consumatorilor intră pe fir

"Primăria Constanța trebuie să rezolve de urgență problema locurilor de joacă!"

1104
4

Articole de la același autor

Au răgușit mămicile din Constanța cât au tot strigat în ultimii ani că nu au unde să-și ducă copiii la joacă, că jocurile sunt defecte și periculoase, că spațiile sunt mizerabile. Au mers cu jalba-n proțap și la primărie și li s-a promis că în curând vor fi modernizate zeci de locuri de joacă. Dar, ieri, acestea arătau mai jalnic ca niciodată: leagăne lipsă, instalații ruginite, gunoaie adunate de săptămâni întregi. 


Recent, la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a fost înregistrată o sesizare ce semnalează starea necorespunzătoare a spațiilor de joacă administrate de Primăria Constanța. Astfel, având în vedere că Primăria Constanța, prin Direcția Servicii Publice, este considerată ca fiind un operator economic ce prestează servicii, conducerea CJPC Constanța l-a invitat pe primarul Decebal Făgădău la discuții despre situația locurilor de joacă.
Întâlnirea va avea loc joi, 14 sep-tembrie, la ora 10.30. 


"CJPC nu este interesat să-și bată joc de bugetul primăriei, adică tocmai de banii consumatorilor constănțeni, dar dorește să dea un imbold primăriei, pentru a rezolva de urgență această problemă. Copiii, cei care sunt primii în aceste spații, au nevoie de recreere, nu de a parcurge un spațiu cu peripeții. Căutăm soluții împreună", a declarat Horia Constantinescu, comisarul șef al CJPC Constanța. 


Mămici revoltate și amăgite cu promisiuni 


Mămicile sunt cele mai revoltate, mai ales că au fost amăgite în nenumărate rânduri că locurile de joacă vor fi complet refăcute, modernizate și vor fi amenajate altele noi. 


"Unele parcuri nu se pot numi locuri de joacă pentru copii... mai degrabă ghene de gunoi... Și noi, oamenii, suntem vinovați că nu păstrăm și aruncăm gunoaie pe jos, dar și cei de la primărie sau cine se ocupă de locurile de joacă ar trebui să ia măsuri, amenzi, paznici mai duri și care să își facă datoria", este de părere una dintre mămici. 


O alta se plânge că nici măcar nu există loc de joacă în cartierul în care locuiește: "Să vedeți în Compozitorilor! Acolo nu-i nici măcar spațiu pentru un loc de joacă! Stăm cu copiii în stradă sau în curtea bisericii. Dar ce, Compozitori e cartier?", se întreabă aceasta. 


Aproape 10 milioane de lei pentru un proiect împotmolit 


Primăria Constanța a anunțat, încă din primăvară, că au fost demarate procedurile de achiziție de echipamente și execuție lucrări în vederea reamenajării a 63 de locuri de joacă existente și amenajarea altora noi. Bugetul se apropie de 10 milioane de lei, dar se pare că proiectul s-a împotmolit pe parcurs. 


"Am trecut de perioada cea mai grea, cu avizele, care ne-au ținut în loc în perioada când nu a fost arhitect șef la Serviciul de Urbanism. Urmează autorizațiile de construcție și licitațiile. Ne dorim să nu avem contestații și am estimat ca lucrările de reabilitare propriu-zisă a spațiilor de joacă să înceapă undeva în luna martie", a declarat, pentru "Cuget Liber", la finele anului trecut, Cristina Itoafă, de la Serviciul de Dotări Urbane din cadrul Primăriei Constanța.
 
Însă a trecut și vara și lucrările tot nu au început. Până la închiderea ediției, primarul Decebal Făgădău nu a răspuns solicitării noastre de a ne spune care este stadiul acestui proiect și când vor începe amenajările.


Comentează știrea

CETATEAN
13 septembrie 2017
ALOO.NU AVEM PRIMAR

Care primar ????? Asta e ce a-ti votat. Credeti ca aceasta gluma de primar va v-a mai raspunde la telefon pana in anul alegerilor. La revedere. Inca o data PSD si-a spus cuvantul. NU O SA FACEM NIMIC PENTRU , NOI DOAR FURAM!!!!!

alex
13 septembrie 2017
.

Mobitom iar va lua un contract baban si va termina peste cativa ani locurile de joaca si iar nu va fi nimeni tras la raspundere....stim povestea

Radu
13 septembrie 2017
Primar de birturi

Asta e si asa v-a fi Constanta,o bataie de joc a acestor zisi alesi,niste inculti,incapabili sa gaseasca solutii.Ziceati de parcuri amenajate,pai domnilor alesi,Constanta nu are cosuri de gunoi pe sute de metri distanta,nu mai exista asa ceva de cand acest individ zis Primar ne-a intunecat orasul-lumini pentru animale de noapte,ca numai pisicile pot vedea pe bezna care a cazut pe orasul asta.Suntem un oras blestemat de cand a cazut comunismul ,numai de primari inculti,hoti si fara idee de management a unei urbe.Lui asta ii place la cefenele si restaurante,ca asa srie el sa conduca un oras.

nazi
13 septembrie 2017
opinie

Inchideți primaria 6 luni.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5538 secunde