Primăria Constanța reia acțiunile de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice

282
Primăria Constanța reia acțiunile de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice - constanta1-1628076783.jpg
Având în vedere temperaturile extrem de ridicate înregistrate în ultima perioadă și umiditatea crescută, condiții propice pentru înmulțirea insectelor care produc disconfort, Primăria Constanța va relua acțiunile de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice.

Mai exact, mâine, 05.08.2021, la primele ore ale dimineţii, se vor efectua tratamente aviochimice în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, cu accent pe zonele din jurul lacurilor și a zonei costiere.

Substanţa folosită se numeşte Deadyna este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti şi are o sferă largă de acţiune, fiind destinată combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, gândaci, furnici etc.), nu este toxică pentru populație, nu murdărește, nu pătează și nu lasă urme vizibile de produs. Este o substanță biodegradabilă - nu se acumulează în mediul înconjurător.

În acest context, apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5728 secunde