Primăria Constanța menține taxa de promovare a stațiunii Mamaia

213

Articole de la același autor

Și în anul 2016, agenții economici din stațiunea Mamaia vor plăti taxa de promovare a stațiunii Mamaia. Zilele acestea au avut consultări privind menținerea acestei taxe între reprezentanții Primăriei Constanța și reprezentanți ai operatorilor economici din stațiune. 


Potrivit președintelui Asociației Litoral - Delta Dunării, taxa se menține în acee-ași formulă. Astfel, 80 la sută din încasări sunt virate către Asociația Litoral - Delta Dunării. "Taxa de promovare a stațiunii Mamaia - Sat Vacanță a generat un buget care a permis asociației să deruleze campanii, evenimente și materiale de promovare de care Mamaia nu dispunea. Numai în acest an, Asociația Litoral - Delta Dunării și aeroportul Constanța au reușit să atragă două noi companii aeriene și trei rute noi către litoral. 


Avem o strategie locală de promovare și continuăm să ne dezvoltăm. Susține propriile conferințe de promovare în țările pe care ne focusăm și realizăm ma-teriale și evenimente de promovare de talie națională și internațională. Facem astfel management de destinație", a spus Corina Martin.


Modelul taxei de promovare a fost preluat și de autoritățile locale din Oradea, care vor astfel să ajute turismul din zonă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015
Stire din Social : Vacanțe cu reduceri, pentru constănțeni
Pagina a fost generata in 0.4357 secunde