Primăria Constanța fentează legea de dragul campaniei electorale

1541
13

Articole de la același autor

O dată la patru ani, autoritățile locale își amintesc și de problemele constănțenilor. Între timp nu fac decât să le arunce câte-un oscior sub masă, ca să le închidă gura. Le dau câte un pui, le scot ochii că le plătesc o parte din facturile la căldură, dar îi jupoaie cu zeci de taxe, inventate peste noapte și de care nu a mai auzit nimeni în România.
În timp ce constănțenii își plătesc an de an taxele și impozitele, Primăria Constanța îi bagă în seamă doar o dată la patru ani, în rest ocupându-se de stațiunea Mamaia, devenită reședință de municipiu. Acum autoritățile s-au trezit că vor să le facă parcări locuitorilor cartierului Tomis Nord. Încep, evident, tot cu cartierul cel mai apropiat de stațiune. Uită că nu are încă toate avizele în regulă și dă vina pe Agenția de Mediu că nu vrea să-i dea acordul.

Solicitare făcută în 23 aprilie 2012
Directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului din Constanța, Simona Constantin, spune că nu a trimis încă niciun răspuns către autorități și că dosarul este încă analizat.
"Primăria Municipiului Constanța și SC Confort Urban SRL au depus în data de 23 aprilie 2012 solicitarea pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul «Reamenajare alei de acces, parcări și fluidizare circulație în cartierul Tomis Nord, între Bd-ul Alexandru Lăpușneanu, strada Suceava, strada Adamclisi, strada Cișmelei, strada Cpt. Dobrilă Eugeniu». Până la acest moment, APM Constanța nu a transmis titularilor proiectului niciun răspuns, documentația aflându-se încă în etapa de analiză. În data de 7 mai 2012, doi consilieri din cadrul serviciului reglementări au efectuat verificarea amplasamentului pe care urmează a fi realizat proiectul, conform procedurii de emitere a acordului de mediu", explică Simona Constantin.

Însuși PUG-ul nu are aviz de mediu
Practic, imediat după Paște, primarul voiajor, evident prin angajații săi, căci la vremea aceea era plecat în Madagascar, a solicitat avizul de mediu pentru amenajarea parcărilor. Deodată este grabă mare.
"Problema pentru care APM Constanța nu a soluționat încă cererea Primăriei Municipiului Constanța este legată de Planul de Urbanism General aprobat prin H.C.L. nr. 77/31.03.2011. Acest Plan de Urbanism General nu a fost avizat încă de autoritatea competentă de mediu, respectiv Agenția Regională pentru Protecția Mediului Galați, din această cauză Agenția pentru Protecția Mediului Constanța este încă în imposibilitatea de a finaliza analiza documentației depuse. Soluționarea cererii de emitere a acordului de mediu pentru acest proiect se va putea realiza, conform prevederilor legale în vigoare referitoare la emiterea acordurilor de mediu, după avizarea de către autoritatea competentă a PUG-ului menționat în Certificatul de Urbanism", mai spune directorul APM.
Conform prevederilor H.G. 1.076/2004 (privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe) și ale Legii nr. 350/2001 (privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare) planurile de amenajare a teritoriului și urbanism se supun evaluării de mediu, autoritatea competentă emițând avizul de mediu pentru planul supus evaluării.



Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Crina
11 mai 2012
Da-l mai departe, pentru siguranta copiilor nostri.

Atentie! Vehiculeaza vorba ca Radu Stefan Mazare, edilul Constantei, ar avea SIDA. Zvonurile sunt adevarate, iar constantenii stiu. Primarul a fost detectat sero-pozitiv in Brazilia, in 2003, la o clinica din Sao Paulo, unde ulterior i s-a fost furat dosarul si vandut unui paparrazo, care l-a santajat pe Mazare, acesta din urma platind o suma colosala de bani pentru tacere. Regional, primarul este acoperit in continuare prin media controlata, cu suportul PSD. Informatia insa a aparut public in forma documentului oficial scanat si incarcat pe un site public in iarna anului 2011. Site-ul a fost suspendat ulterior la cerere, sub motiv de continut ilicit. Atentie mare: Radu Mazare NU are ciroza ori boala de ficat, el sufera de primul stadiu al maladiei transmisibile prin contact intim. Membrii conducerii au fost informati, dar invitati la tacere. O declansare a stirii prin mass-media ar fi fatala conducerii consiliului local Cta, spune un angajat al primariei, ce prefera sa ramana in anonimat spre siguranta locului de munca. Sursa infectarii lui Mazare se pare a fi contactul neprotejat avut cu tinere din America de Sud si Africa (Madagascar) din ultimii 10 ani, invitate la petreceri private pe yacht-uri. Un sfat aditional si folositor: in cluburile din Mamaia umbla o grupare secreta de infectati HIV, in mare oameni cu situatie materiala deosebita. Asadar petrecaretii sunt invitati la prudenta, in special fetele. Dati mai departe, pentru ca oamenii sa stie.

Gheorghe de la vaci
11 mai 2012
O fi bolnav, dreq sa-l ia de golan

un vagabont sustinut de coruptii locali, timp in care majoritatea sufera. golan infectat!

rzvan
11 mai 2012
ne pasa de constanta

asta se intampla cand asa zisul ,,edil" este plecat in vacante pe bani publici in loc sa stea sa rezolve probleme cetatenilor si a orasului constanta.... Vota-ti Gigi Chiru!

Dan
11 mai 2012
Pentru Postacii angajati de Chiru si Palas

Se vede clar de la o posta cum Palas si Chiru au pus probabil niste pusti sa raspandeasca zvonuri anti Mazare. Ma baieti daca tot luati niste bani incercati sa o faceti mai gredibil. Oricum va zic Mazare o sa fie ales primar cu peste 50%. Acum avem guvern USL. Constanta o sa primeasca in sfarsit banii pe care ii merita. Mazare e prea puternic ca sa-l schimbam acum cu un PDList sau cu UNPRist. NUmai cu un om puternic facem treaba!

Lidia
11 mai 2012
Curve proaste si pacalici cu bani

Mda... om puternic bolnav de SIDA. Fa tu treaba cu el, noi vrem unul sanatos atat fizic, cat si mental.Numai coruptii si bolnavii il mai sustin pe Mazare.

un cetatean
11 mai 2012
Campanie electorala

Si Gigi Chiru si Claudiu Iorga Palaz tot acum se intereseaza de problemele constantenilor !Chiru nu a facut nimic cu strada Traian, cand avea aceasta putere dar si obligatie, iar Palaz, cat a fost prefect , si-a scris numele pe masina institutiei, masina cumparata din banii nostri, ai cetatenilor si a luat o gramada de decizii, pe baza de orgolii ieftine si pe interese politice, decizii care au fost anulate de catre instantele judecatoresti ! Constantenii nu mai voteaza PDL-sti, am vazut cu totii ce ne-au facut !

Mira
11 mai 2012
domnu'Dan

Acestia sunt macar pe fata, dumneavoastra sunteti mazarist pe dos....

Răspuns la: Pentru Postacii angajati de Chiru si Palas
Adăugat de : Dan, 11 mai 2012
Se vede clar de la o posta cum Palas si Chiru au pus probabil niste pusti sa raspandeasca zvonuri anti Mazare. Ma baieti daca tot luati niste bani...
mariana
11 mai 2012
pentru primarie

Mai fratilor, campania electorala mereu a fost asa. toti sunt draguti, zambesc, sunt darnici. dar apoi, se schimba! e normal. acu, mazare e obisnuit cu campania electorala, si noi la fel, suntem obisnuiti cu el primar. stim ca nu mai face nimic. nici o sansa sa se mai schimbe treaba cat e el la primarie. ce, daca-l votam si anul asta devine el mai serios? nicidecum. macar hai sa votam unul mai serios, si om vedea ce-o mai face dupa alegeri. si daca mazare nu, atunci eu zic sa fie chiru. ca barem ala iti inspira mai mult respect si seriozitate. si macar e si el un exemplu pentru tinereii din constanta, sa-si faca si ei familie, nu sa umble cu toate femeile din cluburi. ca uite asa s-a imbolnavit mazare...na, vedem si noi cum facem pe 10, dar numa mazare sa nu mai iasa. e suficient cat s-a dat in spectacol!

cetatean
11 mai 2012
...

cetățeni dacă mergem la vot trebuie sa votam pe cineva care isi accepta scaunul dar nu decat pentru campania electorala ci si pentru tot mandatul electoral. Oare cine e capabil de asa ceva. Sincer Mazare nu mai are ce cauta in Constanta, trebuie sa stea in banca lui in madagascar.

AN.......................
11 mai 2012
AI DREPTATE DANE, AMZĂRE E GREDIBIL

BUNĂ, NU TE SUPĂRA, DAR CRED CĂ AI DREPTATE , MAZĂRE E GREDIBIL, AȘA CUM SPUI TU PROBABIL PENTRU VOI PSD-ȘTI. ÎN SCHIMB NOI ALIANȚA PENTRU CONSTANȚA SPUNEM CA GIGI CHIRU ESTE ȘI VA FI CEL MAI CREDIBIL PRIMAR PE CARE CONSTANTA VA AVEA ȘANSA SĂ-L AIBA DUPĂ APROXIMATIV 22 DE ANI. O SEARA BUNĂ ȘI VISE PLACUTE LA MALUL MĂRII, POATE VISEZI UN ARAB CĂ VINE ÎN STAȚIUNEA MAMAIA, ȘTII TU LA CE..............., DACĂ NU ÎȚI SPUNE ȘEFU.

Răspuns la: Pentru Postacii angajati de Chiru si Palas
Adăugat de : Dan, 11 mai 2012
Se vede clar de la o posta cum Palas si Chiru au pus probabil niste pusti sa raspandeasca zvonuri anti Mazare. Ma baieti daca tot luati niste bani...
13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.449 secunde