Primăria Constanţa face apel la cetăţeni să nu mai vandalizeze mobilierul stradal

190
La solicitarea constănțenilor, dar și în urma situațiilor identificate în teren, Primăria Constanța a înlocuit de curând o parte dintre copertinele băncilor din spaţiile publice. Din păcate, copertinele nu au viaţă lungă şi asta nu din cauza materialelor folosite, ci pentru că la scurtă vreme de la montare se găsește un „binevoitor“ care să le taie, ardă cu țigarea sau chiar să le incendieze, se arată în comunicatul Primăriei Constanţa. „Același lucru se întâmplă cu locurile de joacă, coșurile de gunoi, bicicletele și stațiile acestora sau orice alt bun al orașului. Ce nu conștientizează încă cei care vandalizează mobilierul urban este că tot din buzunarul nostru, al contribuabililor, sunt suportate costurile de reparații sau înlocuire a acestor bunuri. Dacă vrem să avem un oraș civilizat, acest lucru trebuie să pornească de la fiecare dintre noi”, se mai precizează în document. Astfel, Primăria Constanța face apel către toți locuitorii să păstreze în bune condiții mobilierul stradal, iar dacă observă astfel de fapte antisociale, să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205 sau 0341.922.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6856 secunde