Prețul apei la Constanța, pe locul 15 la nivel național

411
2
Prețul apei la Constanța, pe locul 15 la nivel național - pretulapei-1477487936.jpg
Patru metri cubi de apă, atât consumă un român, într-o lună de zile. Asta înseamnă în jur de 17 lei, adică aproximativ un pachet de țigări. Dacă stai să calculezi la amănunt, cu banii pe o sticlă de apă plată cumpărată din comerț, bei aproape 1.000 de litri de apă de la robinet, despre care RAJA spune că este la fel de bună. Și asta fără să mai luăm în calcul drumul până la magazin, efortul și timpul pierdut cu căratul peturilor în casă.

Recent, operatorul regional de apă, S.C. RAJA S.A., a reușit să obțină o diminuare a costurilor serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. Primul pas a fost făcut încă din 2013, atunci când a fost eliminată taxa pentru apa meteo. Astfel, valoarea facturilor abonaților a scăzut în medie cu aproximativ 10 la sută. Luând în considerare acest aspect, prețul practicat pentru apa potabilă de RAJA se situează la ora actuală pe locul 15 la nivel național, cu o diferență în minus de peste 1 leu pe metru cub față de alți operatori. "În plus, conducerea companiei s-a implicat activ în scăderea TVA-ului pentru apa potabilă de la 24 la sută la 9 la sută. De fapt, ideea și primele acțiuni au plecat de la Constanța, sub forma a zeci de adrese și întâlniri atât cu parlamentarii, care puteau să inițieze un proiect de lege, cât și cu autoritățile centrale, ministere și Guvern", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

Investiții pentru o apă bună!

Potrivit acesteia, în prezent, RAJA asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare în 152 de localități din șapte județe: Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov și Prahova. Cu alte cuvinte, RAJA produce, transportă și livrează un produs, adică vinde apă la peste trei milioane de consumatori. "Într-un secol în care tehnologia și conceptul de calitate au căpătat noi valențe, dictonul «Apa este de la Dumnezeu» a devenit un simplu mit, minimalizat chiar de legislația în vigoare privind calitatea. Mai mult decât atât, dez-voltarea teritorială și socială impune investiții noi, de anvergură, tocmai pentru a răspunde afirmativ nevoilor consumatorilor. Toate acestea se regăsesc în prețul perceput, dar având în vedere impactul social al acestuia, politica tarifară a companiei RAJA a avut drept scop final calitatea și satisfacerea cerințelor abonaților noștri, la un cost cât mai redus. De fapt, toate investițiile și activitățile derulate în ultimii ani pentru producția, tratarea și distribuția apei, au avut drept scop eficientizarea acestor etape, care în final au dus la respectarea dezideratului de păstrare a tarifului în limita suportabilității pentru populație", precizează și directorul general al RAJA, Felix Stroe.

Taxe la Apele Române și la DSP

Comparativ cu ceilalți operatori care asigură alimentarea cu apă din sursele de suprafață și prin cădere liberă, serviciul furnizat de RAJA implică: extragerea apei de la adâncimi cuprinse între 120 și 700 metri, exploatarea a aproape 450 puțuri și foraje de extragere a apei de subteran, amplasate pe cele 114 surse și zeci de stații de repompare, transportul apei potabile pe conducte cu o lungime însumată de a-proape 3.700 km. "Toate acestea implică cheltuieli foarte mari cu energia electrică, mentenanța, investițiile și resursele umane, în condițiile în care tarifele la energie și la celelalte materiale de exploatare cresc periodic, iar în ultimii ani aproape s-au triplat. Mai mult, conform legislației în vigoare, S.C. RAJA S.A. este obligată să plătească Administrației Naționale Apele Române un tarif pentru fiecare metru cub de apă extras din sursele de subteran sau de suprafață, în condițiile în care investițiile și mentenanța sistemelor de extragere a apei de subteran cad tot în sarcina noastră. Anual, RAJA plătește către administrațiile bazinale Apele Române din cele șapte județe în care operează zeci de milioane lei", mai spune Felix Stroe. De asemenea, procesul în sine de monitorizare implică anual sute de mii de analize efectuate în laboratoare acreditate RENAR și un supracontrol realizat contra-cost, la Direcțiile de Sănătate Publică de la nivelul fiecărui județ.

Rețele vechi de peste 50 de ani

În ce privește calitatea serviciilor, aceasta depinde foarte mult și de starea sistemelor operate, cele mai multe vechi de peste 50 de ani. "Intrarea în Uniunea Europeană a României a deschis noi oportunități de investiții, cu fonduri nerambursabile în cea mai mare parte. Dar și în această situație, cofinanțarea și aparatul administrativ necesar imple-mentării proiectelor europene reprezintă o piedică pentru mulți operatori în implementarea și finalizarea programelor cu finanțare europeană. S.C. RAJA S.A. a înțeles și a anticipat nevoia acestor investiții și a făcut toți pașii necesari, ca astăzi să ajungă operatorul care realizează proiectele cu cea mai mare finanțare europeană", explică directorul RAJA.

"Autoritățile centrale și locale nu au făcut mai nimic!"

Potrivit acestuia, regia constănțeană a reușit să implementeze cu succes, Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu), ce a cuprins sisteme reabilitate și extinse pe o lungime de peste 1.000 km, 13 stații de epurare noi sau modernizate și sute de stații de pompare și puțuri. Valoarea acestor proiecte euro-pene se ridică la peste 278 milioane de euro, din care RAJA asigură prin cofinanțare aproape 49,5 milioane de euro.

"Cofinanțarea realizată printr-un împrumut la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, alături de mentenanța noilor sisteme operate se regăsesc în tariful practicat de RAJA. Dar investițiile nu se opresc aici. Compania noastră dezvoltă în această perioadă Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014 - 2020 cu o valoare aproximativă de peste 604 milioane euro, cu proiecte ce vizează 91 de localități din cinci județe: Constanța, Ialomița, Dâmbovița, Călărași și Brașov. Toate aceste investiții sunt mai mult decât necesare, în contextul în care nici autoritățile centrale și nici cele locale nu au investit în Constanța mai nimic în sistemele de apă și canalizare în ultimii ani", completează directorul general al RAJA Constanța.

Comentează știrea

pacalitul
27 octombrie 2016
fals

Eu pe 4 metrii cubi am platit luna trecuta 42 lei.

Lasa apa.Aici citim despre Felix Stroe
27 octombrie 2016
mare pesedeu la Constanta

Ca daca nu ar fi,nu s-ar mai povesti.Inca o dovada ca baietii astia,pesedeii,mai au bani de publicitate mascata.Pe lista mea de plata,la avizier,asociatia de proprietari a scris: PRET APA RECE=8.90 lei/mc.Hai sictir Felix,si cu tot neamul tau de pesedei gretosi.Si inca ceva.Pe vremea lui nea Nicu,norma de apa rece pentru o persoana era de 11 mc/luna.Da,dar pe vremea aia romanul mai facea si baie.

Răspuns la: fals
Adăugat de : pacalitul, 27 octombrie 2016
Eu pe 4 metrii cubi am platit luna trecuta 42 lei.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1254 secunde