Președintele îi încurajează pe părinți să-și trimită copiii la școală, dacă aceștia sunt sănătoși

191
Președintele îi încurajează pe părinți să-și trimită copiii la școală, dacă aceștia sunt sănătoși - 1-1597854442.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis spune că școala trebuie să înceapă, cu reguli speciale pentru pandemia de coronavirus. El adaugă că îi încurajează pe părinți să-și trimită copiii la școală, dacă aceștia sunt sănătoși, informează Agerpres.ro.


"Am constatat la toți părinții o preocupare intensă, corectă, față de sănătatea copiilor. Nu văd niciun fel de problemă aici. Evident că în situația de epidemie, părinții vor urmări exact starea de sănătate a copiilor și sigur că au partea lor de răspundere, nici aici nu văd o problemă. Îi încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă și să consulte medicul de familie. Atât de simplu este. Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate birocratice, dar fiecare trebuie să-și asume rolul și răspunderea care îi revine: și părinții, și școala, și autoritățile locale", a spus Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.


"Când un elev acuză simptome, trebuie trimis la medic, în situația unei epidemii, cu atât mai mult", a adăugat el.


"Este clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii. Școala trebuie totuși să înceapă, pentru că este inadmisibil să avem o generație pierdută. Deja, în mediile de specialitate se vorbește despre a preveni generația pandemiei. Copiii trebuie să meargă la școală, trebuie să învețe, să se întâlnească cu alți copii de vârsta lor. Pentru a face posibil acest lucru, este nevoie de regulamente, de proceduri speciale și la acestea lucrează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății. Există proiecte de regulamente, se discută și, într-un timp foarte scurt, cu siguranță vor fi aprobate și făcute publice", a mai spus Iohannis.


"Măsurile nu sunt complicate. Lumea să nu-și imagineze că va apărea o carte groasă de reguli. Nu, măsurile de bază sunt aceleași: masca, distanța, igiena. Restul sunt chestiuni de specialitate", a adăugat președintele.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7228 secunde