Preşedintele Federaţiei Sanitas, despre salariile îngheţate: Vom fi în continuare în stradă

221
Preşedintele Federaţiei Sanitas, despre salariile îngheţate: Vom fi în continuare în stradă - 1-1612185929.jpg

Articole recomandate

Federaţia Sanitas va organiza în Piaţa Victoriei demonstraţii cu un număr mult mai mare de participanţi decât cele 100 de persoane permise în prezent de lege, în cazul în care Guvernul va publica un buget în care salariile bugetarilor pe anul curent rămân îngheţate, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, în timpul mitingului organizat de organizaţia sindicală în faţa sediului Guvernului.


"În acest caz vom fi în continuare în stradă. Poate găsim alte modalităţi, pentru că această sută de persoane cu care putem să ieşim în stradă o să o încălcăm, chiar dacă va trebui să ne batem cu legea, asta este, vom fi în stradă cât mai multe persoane. Vom năvăli la un moment dat în această piaţă, pentru a le demonstra că nu e ca ei. Altfel nu se poate. Suntem aici din toată ţara, oameni veniţi de la sute de kilometri, ca să spună că nu le e bine", a afirmat Leonard Bărăscu.


Cu ocazia aniversării a 31 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Sanitas, câteva zeci de membri ai sindicatului, veniţi din mai multe judeţe, au participat la un miting în faţa sediului Guvernului, solicitând Executivului acordarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială. Preşedintele Federaţiei Sanitas a precizat că sindicaliştii nu solicită altceva decât respectarea de către Guvern a legislaţiei în vigoare.


"Ne aflăm astăzi în Piaţa Victoriei pentru că, de ziua noastră, când împlinim 31 de ani, rămân aceleaşi puncte deranjante - (ordonanţa n.r.) 226 cu ceea ce înseamnă blocarea salariilor tuturor bugetarilor, inclusiv ai noştri, adică exact persoanele care ar fi meritat să ia ceva în acest moment. Vrem ca această ordonanţă 226 să dispară, iar în legătură cu motivele pe care le invocă domnul premier Cîţu referitoare la ceea ce ar trebui să primească colegii noştri, în realitate există o lege, dar nu se mai ţine cont de nimic. Ei au luat jumătate din ce s-ar fi cuvenit, pentru că anul acesta era al treilea an (de majorări prevăzute, n.r), astfel încât în 2022 toată lumea venea la nivelul stabilit de Legea 153. Ne îndepărtăm de acest nivel, exact cei care muncesc şi au foarte mult de muncă în actul medical, nu doar medicii şi asistenţii, ci şi îngrijitorii, infirmiere, liftieri, personal TESA, jurişti, toţi sunt persoane cu salarii foarte mici care astăzi nu fac decât să se chinuie să ţină un sistem extrem de iritat fizic din cauza pandemiei. Vrem în continuare să reglăm şi problema cu sporurile. Sunt colegi de-ai noştri care după ce că nu primesc banii, ei primesc sporuri calculate la anul 2018, nu ca doctorii şi ca asistenţii medicali", a menţionat Leonard Bărăscu.


Liderul organizaţiei sindicale a criticat declaraţiile făcute de prim-ministrul Florin Cîţu după incendiul de la Spitalul Matei Balş, care a afirmat că 95% din resursele financiare alocate anul trecut sistemului medical au fost cheltuite pentru salarii şi sporuri.


"Am văzut declaraţiile domnului premier despre salariile mari din sistem - declaraţii jignitoare, jenante. Aceste salarii din sistem sunt prea mici pentru ceea ce facem noi. Iar ei trebuie să înţeleagă că aceşti bani nu ne fac să fim nici instalatori, nici electricieni, pentru că nu ştim ce se întâmplă într-un perete sau într-un scurt-circuit care nu are nicio legătură cu noi. Tot timpul se scot în evidenţă aceşti bani - sunt fiscalizaţi, i-a aprobat statul român, ni-i dă statul român, sunt meritorii, şi vii tu acum să spui că sunt prea mulţi bani. Nu este adevărat. Este jignitor. O fi adevărat pentru alţii, dar nu este adevărat pentru sistemul sanitar. Ei nu sunt în stare să dea o lege prin care copilul celui mort să primească o pensie", a precizat Leonard Bărăscu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6322 secunde