Pregătiri pentru vaccinarea vârstnicilor. De vineri se pot face programări

2836

Articole de la același autor

După vaccinarea personalului medical, autorităţile naţionale se pregătesc pentru demararea imunizării vârstnicilor, a bolnavilor cronici şi a angajaţilor din domeniile cheie, inclusiv a profesorilor. Dacă totul merge bine, se estimează că, de săptămâna viitoare, se vor putea vaccina în jur de 100.000 de persoane pe zi.

Pentru etapa a doua a strategiei de imunizare a populaţiei, 750 de centre de vaccinare vor fi operaţionale, în scurt timp, în toată ţara. Dintre acestea, 17 centre sunt în judeţul Constanţa. „Două centre sunt în municipiul Constanța și vor avea, în total, 32 de cabinete. În fiecare cabinet va exista o echipă formată din patru persoane, un medic, doi asistenţi şi un registrator. În municipiul Constanţa, aproximativ 64.000 de oameni au vârsta de peste 65 de ani. Astfel de centre vor funcţiona în mai multe localităţi din judeţ, în Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cernavodă, Ovidiu, Valu lui Traian, Eforie, Cumpăna, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Negru Vodă, Cobadin, Techirghiol şi Băneasa”, a explicat prefectul judeţului, Silviu Coşa.

În această etapă, pe lângă vârstnicii care au mai mult de 65 de ani, vor fi vaccinaţi şi bolnavii cronici, fiind identificate categoriile de afecţiuni care se încadrează în această fază. Este vorba despre persoanele cu diabet zaharat, obezitate, boli cardiovasculare cronice, boli cronice renale, boli pulmonare cronice, afecţiuni oncologice, boli autoimune, imunodepresii, atât prin boli sau prin tratamente şi inclusiv infecţia cu HIV-SIDA.

În cursul zilei de vineri, de la ora 15, va deveni funcţională şi platforma de programare pentru vaccinare. „Pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, programarea se poate face individual, prin medicul de familie, prin serviciile de call-center, prin direcţia de asistenţă socială din primăriii sau prin intermediul aparţinătorilor, care pot să îşi facă cont pe platformă şi să înscrie până la maximum 10 persoane din aceeaşi familie”, a anunţat, în cursul zilei de marți, Valeriu Gheorghiţă, coodonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Şase doze, în loc de cinci, din fiecare flacon

Potrivit acestuia, în curând va deveni operaţional şi un număr de telefon unic la nivel naţional, 021/41.44.425, unde putem suna pentru a afla informaţii referitoare la vaccinare şi chiar pentru a ne programa. În ce priveşte vaccinarea persoanelor care sunt în evidenţă cu boli cronice, sub vârsta de 65 de ani, programarea se face prin medicul de familie.

„Dacă persoana respectivă nu are acces la un medic de familie sau nu are medic de familie, se poate face programare în serviciul de call-center, individual, pe pagina web, prin direcţia de asistenţă socială sau prin intermediul aparţinătorilor. De asemenea, pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale, programarea se face prin angajator şi beneficiarul îşi poate stabili ziua şi centrul unde vrea să meargă să se vaccineze”, a mai explicat preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare.

Acesta a mai spus că, începând de miercuri, vor fi folosite câte şase doze de vaccin din fiecare flacon, în loc de cinci, după ce procedura a fost aprobată de la nivel european. „Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat variaţia de şase doze. Am primit notificare de la compania BioNTech/Pfizer. De mâine (n.r. – astăzi), se reactualizează stocurile şi, în loc de cinci doze, cât este prevăzut pe flacon, vom vorbi de şase doze”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4967 secunde