Povești de groază cu taximetriștii de pe litoral. Cine are ac de cojocul lor?

3397
Povești de groază cu taximetriștii  de pe litoral. Cine are ac de cojocul lor? - fotofondtaxi2-1532966781.jpg

Articole de la același autor

Chiar dacă nu mai au voie să stea chiar la peron și să-și "agațe" clienții de cum pun piciorul în Constanța, taximetriștii încă fac legea în fața gării. Se reped la turiști, gata să-i servească, amabili și de treabă, dar îi taxează grav la nota de plată.

"Unde mergeți?" este prima abordare. "Am mașina chiar aici!" plusează taximetristul, aplecându-se chiar să-i ajute pe oameni la bagaje. Și gata… Turistul devine victimă sigură. Ceasul nu mai este pornit, căci, în grabă, taximetristul "uită". Așa se face că o cursă până la Hotel Perla ajunge să coste chiar și 100 de lei. Sau, din Mamaia până la Poarta 2, 120 de lei.

Taximetriștii constănțeni trag tare, iar ploile torențiale din ultima perioadă au fost mană cerească pentru ei. Prețurile s-au dublat sau chiar triplat la fiecare răpăială, iar cursele scurte nu au mai fost de interes pentru ei.

"Am nimenit în gară și, pentru că voiam să ajung în zona ICIL, adică destul de aproape, taximetristul, un nene destul de sictirit de părea că îl deranjez, mi-a spus că nu face curse mai mici de cinci kilometri. Habar nu am ce înseamnă asta! Mi-a zis că este prea obosit ca să se plimbe de colo colo. El merge doar în Mamaia sau spre stațiuni. L-am lăsat în pace și nici nu am mai încercat la altul", ne-a povestit Alina M., o constănțeancă refuzată de un taximetrist.

Nu este însă primul caz care ajunge pe adresa redacției. Zilele trecute, ne-a sunat un turist care ne-a cerut numărul de telefon de la Camera Taximetriștilor tocmai pentru a reclama un șofer cu care s-a certat după ce le ceruse 50 de lei pentru o cursă de la un bar de pe strada Mircea cel Bătrân, în zona Soleta, până la City Mall.

"Și-a dat seama că nu suntem constănțeni. Începuse să plouă, dar nu era aglomerat. Stătea în stație. Mai erau încă cel puțin șase, șapte taxiuri. Eram patru persoane. A pornit ceasul, culmea. Totul părea ok. Dar, după vreo două intersecții, suma a început să crească văzând cu ochii. Când am ajuns, în față la mall, aveam de plătit 49 de lei. I-am spus că este exagerat de mult, pentru o cursă de nici 10 minute, dar a spus că așa sunt tarifele pe litoral. Am mers, să plătim! Am plătit, bineînțeles, nu am stat să ne certăm, dar i-am promis că o să îl reclam. A început să râdă și a zis că nu îi pasă. De fapt, atitudinea asta a fost cea mai supărătoare", ne-a povestit turistul.

Cine îi controlează

pe taximetriști?

Poliția Locală organizează controale periodice, însă acestea vizează mai ales conformitatea documentelor și mai puțin conduita și refuzul șoferilor de a lua clienți.

Reprezentanții taximetriștilor le recomandă turiștilor, dar și constănțenilor să fie atenți în ce mașină se urcă.

"Sunt mulți taximetriști serioși, de la firme, care practică tariful normal. Dar mai sunt și cei care au înscris tariful pe portiere, cu caractere roșii. Aceștia trebuie evitați. Altfel, turiștii ajung să plătească chiar și 80 - 100 lei de la gară până la intrare în Mamaia. Acest lucru se întâmplă mai ales vara. Sunt persoane care profită de neatenția oamenilor. Dacă o pățesc, să ia bonul și noi îi putem verifica pe șoferii respectivi", explică Lică Neagu, președintele Camerei Taximetriștilor din Constanța.

În ce privește conduita și ținuta nepotrivită, tot autoritățile locale trebuie să facă verificările și să aplice amenzile.

"Există o lege în care se spune că fiecare taximetrist trebuie să dețină un atestat profesional. Acest atestat se obține după ce termină un curs care prevede și elemente de conduită. Prin lege și prin hotărârea Consiliului Local, sunt obligați să poarte pantaloni lungi, de stofă, cu cămașă sau cu bluză decentă. Însă mai sunt unii care umblă cu blugi jegoși sau cu bermude, cu șlapi și cu unghii jegoase. Cei care trebuie să-i verifice sunt cei de la Corpul de Control al Primăriei. De asemenea, aici ar putea interveni și dispeceratele. Prin lege, ei trebuie să fie racordați la un dispecerat și acesta să le impună conduita. În cursul acestei săptămâni, voi lua legătura cu dispeceratele și Corpul de Control, să-i verifice, pentru că nimănui nu-i place să vină la plajă și să fie plimbat de un taximetrist îmbrăcat cu bermude sau care să miroasă a transpirație", mai precizează Lică Neagu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5009 secunde