Poșta Română / Campanie de ajutorare pentru sinistrații din județele Galații și Tulcea

129
Poșta Română / Campanie de ajutorare pentru sinistrații din județele Galații și Tulcea - campanieposta-1379941775.jpg

Articole de la același autor

Compania Națională Poșta Română, alături de Romfilatelia și Societatea Română de Radiodifuziune, lansează campania de strângere de fonduri "Oameni care mișcă apele. Uniți alături de semenii noștri!", pentru sprijinirea localităților afectate de inundații din județele Galați și Tulcea.


Ca urmare a situației dramatice cu care se confruntă populația din localitățile afectate de inundații din județele Galați și Tulcea, CNPR lansează, în perioada 23 septembrie – 31 octombrie, un apel umanitar pentru inițierea unei campanii de strângere de fonduri, care vor fi direcționate pentru înlăturarea pagubelor materiale înregistrate în aceste localități.


Prin intermediul plicului de corespondență cu timbru imprimat realizat de Romfilatelia și distribuit de Poșta Română, mesajul social va fi popularizat la nivel național. Astfel, toți cei care doresc să sprijine campania "Oameni care mișcă apele. Uniți alături de semenii noștri!" pot dona bani în contul de lei IBAN RO57RNCB0072000589210178, deschis de Poșta Română la BCR, Sucursala Sector 1 - București sau direct, în toate oficiile poștale din rețeaua națională.


Prin acest demers, Poșta Română, Romfilatelia și Societatea Română de Radiodifuziune își propun să se implice activ în efortul făcut de administrațiile locale și societatea civilă pentru ajutorarea sinistraților din localitățile Cuca, Pechea, Costache Negri. Cudalbi, Cuza Vodă, Valea Mărului, Corni, Băneasa, Măstăcani, Oancea, Slobozia Conachi, Suhurlui, Frumușița, Rediu, Fărțănești, Roșcani, Tecuci, Foltești, Măcișeni și Cataloi. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9465 secunde