Poliţia Locală Constanţa. Amenzi pentru cei care aruncă gunoaiele la întâmplare

286
Poliţia Locală Constanţa. Amenzi pentru cei care aruncă gunoaiele la întâmplare - untitled-1616164830.jpg

Articole de la același autor



Aruncarea deșeurilor la întâmplare încă este o practică la modă printre unii constănțeni, însă, în urma protocolului încheiat între Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Constanța și Primăria municipiului Constanța, în perioada 1 – 19 martie, au fost desfășurate mai multe acțiuni comune, atât pentru depistarea celor care abandonează deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate, cât și a celor care transportă deșeuri inerte fără deținerea formularului de transport specifice în conformitate cu prevederile legale privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.


De asemenea, în urma activităților de patrulare efectuate de polițiștii locali, au fost identificate două depozite de sortare a deșeurilor inerte. Acestea au fost verificate de echipe mixte formate din comisari ai Gărzii de Mediu și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța. Ca rezultat al acestor verificări au fost aplicate şase sancțiuni contravenționale în cuantum total de 50.000 lei și s-au dispus măsuri privind respectarea legislației de mediu în vigoare.


„Dacă până în prezent s-a urmat linia prevenției și a instruirii celor depistați în trafic asupra obligațiilor avute, în perioada următoare se vor lua măsuri de confiscare a autovehiculelor depistate în trafic transportând deșeuri inerte fără a deține formularele de transport prevăzute de legea menționată. Recomandăm tuturor celor care transportă deșeuri de orice fel pe raza municipiului Constanța să respecte prevederile legale stabilite prin HG nr.1061/2008 și să transporte aceste deșeuri la depozitul autorizat de Agenția pentru Protecția Mediului de la Poarta 9”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8759 secunde