Podeţele pietonale de la Costineşti, refăcute complet

Marţi, 18 Mai 2021, 21:38
306
Echipele Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral efectuează, în această perioadă, lucrări de reabilitare la podeţele pietonale din Costineşti. Deja cel ce traversează canalul de descărcare a lacului Costinești în Marea Neagră a fost reabilitat în totalitate.

„Pentru a asigura o mai bună siguranță a turiștilor, în vara anului trecut, au fost reparate sau înlocuite balustradele, iar în acest an au fost schimbate în totalitate traversele pietonale din lemn. La începutul acestui an, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța au achiziţionat pentru podețe traversele de lemn, care au fost tratate pentru a rezista mediului marin și au fost montate când vremea a permis acest lucru”, explică reprezentanţii ABADL.

Potrivit acestora, urmează să fie schimbate și traversele din lemn la cel de-al doilea podeț de la canalul de descărcare în Marea Neagră a Lacului Costinești. Canalul și construcțiile aferente acestuia fac parte din lucrarea „Amenajarea complexă pentru atenuarea viiturilor și refacerea plajei și falezei Costinești”, realizată după inundațiile istorice din anul 2005 când o parte din localitatea Costinești și plaja din zona Obelisc au fost distruse de unda de viitură care s-a revărsat în mare. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.274 secunde