PLOI TORENȚIALE, TUNETE, VIJELII ȘI FULGERE, AȘTEPTATE LA CONSTANȚA! ANM A EMIS AVERTIZARE COD GALBEN

8886
PLOI TORENȚIALE, TUNETE, VIJELII ȘI FULGERE, AȘTEPTATE LA CONSTANȚA! ANM A EMIS AVERTIZARE COD GALBEN - fulgere-1497605882.jpg
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea în week-end, la Constanța. Astfel, începând din această după-amiază, în jurul orei 18 și până pe 19 iunie, în jurul orei 10, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuate și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, pe arii restrânse, căderi de grindină.






În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă care vor depăși, local, 15 – 20 de litri pe metru pătrat și, izolat, 40 – 50 de litri pe metru pătrat.


De asemenea, de sâmbătă dimineață, de la ora 10, și până luni duminieață, la ora 3, este cod galben de ploi însemnate cantitiv în zona Dobrogei, inclusib la Constanța. Cantitățile de apă vor depăși 30 de litri pe metru pătrat și, pe arii restrânse, 50 – 70 de litri pe metru pătrat.









Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.7207 secunde