Ploaie și maxime de 22 de grade Celsius, astăzi, la Constanța

254
1
Ploaie și maxime de 22 de grade Celsius, astăzi, la Constanța - ploisimaxime-1410804768.jpg

Articole de la același autor

Toamna dă primele semne că vrea să se instaleze, la malul mării. Temperaturile încep să scadă și apar norii și ploile. Astăzi, la Constanța, cerul este parțial înnorat și, în cursul dimineții sunt așteptate ploi slabe. Vântul suflă și el cu putere, dinspre nord-est, iar maxima termică abia dacă va atinge 22 de grade Celsius. Peste noapte, norii se vor menține pe cer, dar vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 16 grade. Mâine, se va mai încălzi cu un grad - două, dar va fi tot parțial înnorat și vânt. În restul țării, astăzi, vremea este în general închisă și rece în sud-vestul țării, unde, mai ales în cursul zilei, va ploua pe arii relativ extinse, însă doar izolat se mai pot acumula 10 - 15 litri pe metru pătrat. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei date, cerul va fi temporar noros și numai izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice și sud-estice, precum și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 20 de grade în depresiuni, Oltenia și nordul Moldovei și 26 de grade în centru și nord-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 5 și 15 grade.




Comentează știrea

lkgPbGfhm
19 septembrie 2014
XuvZFQsBcHlX

3Fto2p kyjpmvjbcvhp, [url=http://dmcycnyunwjq.com/]dmcycnyunwjq[/url], [link=http://ndbkuqdsepqv.com/]ndbkuqdsepqv[/link], http://qznqhwrptbqx.com/

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Septembrie 2014
Stire din Social : Revine vremea de plajă, pe litoral
Miercuri, 03 Septembrie 2014
Stire din Social : Vin ploile, la Constanța
Miercuri, 10 Septembrie 2014
Stire din Social : ANM. Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Marţi, 09 Septembrie 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Luni, 01 Septembrie 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.5633 secunde