Pleci în vacanță peste hotare? Cum poți reduce cheltuielile de roaming

233
Pleci în vacanță peste hotare? Cum poți reduce cheltuielile de roaming - mergeti-1563167851.jpg

Articole de la același autor

Românii care călătoresc în străinătate au dreptul să beneficieze de un "plafon" la utilizarea serviciului de internet mobil în roaming. Potrivit regulilor stabilite de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), operatorii au obligația să restricționeze accesul la serviciile de internet mobil în roaming atunci când costul suplimentar înregistrat ca urmare a utilizării acestui serviciu ajunge la 50 de euro pe lună, fără TVA, dacă utilizatorii nu au optat explicit pentru un alt plafon din ofertele comerciale ale furnizorilor sau dacă nu au renunțat în mod expres la aplicarea plafonului implicit.

Regulile privind stabilirea plafoanelor pentru utilizarea serviciului de internet în roaming se aplică atât în statele din Uniunea Europeană, cât și în afara UE, cu condiția ca, în afara UE, operatorul rețelei din țara vizitată să permită furnizorului de roaming să monitorizeze în timp real utilizarea serviciilor de către clientul său. Dacă aplicarea plafonului nu este posibilă din punct de vedere tehnic, utilizatorii trebuie să fie avertizați în prealabil.

În statele membre ale Spațiului Economic European (SEE), utilizatorii pot folosi resursele naționale incluse în planurile tarifare și în roaming, ceea ce face mai puțin probabilă înregistrarea involuntară a unui cost suplimentar în valoare de 50 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.543 secunde