Plâng după bani! Constănțeni țepuiți de firmele la care lucrau

3100
4
Plâng după bani! Constănțeni țepuiți de firmele la care lucrau - reclamatii-1522684212.jpg

Articole de la același autor

Zeci de constănțeni sunt păcăliți, lună de lună, de către firmele de pază, care, pe lângă faptul că nu le asigură niciun fel de condiții angajaților, nici măcar nu se sinchisesc să-i plătească. De cele mai multe ori, oamenii renunță la locul de muncă, asta după ce așteaptă cu lunile să-și primească banii ce li se cuvin. 


Un astfel de exemplu este cazul lui Adrian S. În urmă cu patru luni, el s-a angajat la o societate de pază și protecție din Constanța. După prima lună de activitate, omul aștepta cu mare nerăbdare să-și primească banii. Au trecut o zi, două, trei, o săptămână și banii tot nu veneau. 


"Am încercat să iau legătura la firmă și mi s-a spus să am răbdare. Am avut, încă o lună, dar când nu am primit în cont niciun leu, am sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă. Ulterior, am aflat cu stupoare că nu sunt singurul în această situație și am încercat să aflu ce se întâmplă", ne-a declarat bărbatul. 


Toate acestea au venit la pachet și cu un program de muncă haotic și foarte solicitant. De fapt, mulți dintre cei care lucrează la firmele de pază susțin același lucru: patronii au redus efectivele, iar oamenii sunt puși să presteze un număr mare de ore suplimentare, care nu se găsesc deloc în pontaj. 


Ce s-a întâmplat, de fapt, între timp cu firma în discuție? Societatea are sediul în Oradea, dar are punct de lucru în Constanța. Între timp, patronii au închis prăvălia, fără a le păsa de bieții salariați. Se pare că, în ultimii ani, aceasta a devenit o practică obișnuită de înșelăciune în rândul firmelor de pază. În plus, având sediul în alt oraș, scapă și mai ușor de angajați, pentru că majoritatea nu-și permit să meargă tocmai până acolo ca să-i tragă la răspundere. Pe de altă parte, au precizat inspectorii de muncă, unele firme sunt deja în insolvență sau falimentate, iar bieții oameni își continuă activitatea… 


"La sediul nostru, s-au prezentat foști agenți de pază care au rămas cu salariile neîncasate. Din păcate, societatea nu numai că și-a întrerupt activitatea, dar nu și-a anunțat oamenii de acest lucru, nu i-a trimis în șomaj… Problema este că nu este vorba despre un caz singular. Oamenii sunt păcăliți deseori de firme din alte județe, dar cu punct de lucru la noi în oraș. Tocmai de aceea, îi avertizăm pe constănțeni să fie foarte atenți atunci când se angajează undeva, când semnează contractul de muncă, ce semnează etc.", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ITM, Florina Vișan. 


Anul acesta, constănțenii au depus în jur de 300 de reclamații la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Printre motivele invocate, se numără întârzieri la plata salariilor sau faptul că angajatorii nu le încheie contracte de muncă. 


De cele mai multe ori, reclamațiile se dovedesc a fi întemeiate. Ca urmare, angajatorii sunt amendați, dar acest lucru nu duce la scăderea numărului de reclamații. Ca și până acum, în top se află, pe lângă firmele de pază, și cele din domeniul construcțiilor. 


Inspectorii de muncă susțin că multe dintre persoanele care le trec pragul vin și pentru a verifica dacă li s-au înregistrat sau nu contractele de muncă în registrul electronic. 


Oricum, indiferent de natura reclamațiilor, oamenii trebuie să știe că termenul de soluționare al unei sesizări este de 30 de zile, termen care poate fi prelungit cu încă 15 zile, în funcție de complexitatea lucrării. Astfel, în cazul în care o persoană adresează mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor pune în același dosar, petentul urmând să primească un singur răspuns. Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție cu același conținut, aceasta se clasează la numărul inițial, făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns. 


Comentează știrea

PSD uraste romanii si angajatii romani
3 aprilie 2018
PSD uraste romanii si angajatii romani

Multe firme de paza sunt detinute de fosti militieni sau de fosti baieti cu ochi albastri si stelute. Pe astia nu-i controleaza nimeni, legislatia fiind facuta in favoarea patronilor de firme, nu in favoarea angajatilor. Orice bolnav psihic, orice hot sau alt infractor poate sa deschida orice firma si sa faca ce vrea cu angajatii. Ma refer si la alte domenii. Anaful nu are o baza comuna de date cu ITM-ul si din aceasta cauza exista multe infractiuni de inselaciune.

unu'
3 aprilie 2018
si...

de ce nu scrieti clar ,numele firmei ? doar nu este secret de stat. sa stie oamenii sa fuga de ele !

Stalpii capitalismului pezedist
3 aprilie 2018
Firma de paza,coaforu',pariul sportiv

Asta este tot ce a mai ramas din capitalismul local dupa ce Mafia transpartinica a ajuns sa controleze toate afacerile,inclusiv parcarile private.Asta este Constanta.Ce vreti,măi ? La Constanta, DNA-ul,Prefectura si Politia ,stălpii legalitătii,sunt doar de fală.

bukk
3 aprilie 2018
teapa

Asa le trebuie daca sant fraieri.Trebuia sa-si dea demisia a-3-a zi dupa ziua de salariu .Asa macar munceau o luna si ceva moka si nu juma de an.In momentul in care firma intarzie cu salariile mai mult de 3 zile trebuie sa-ti dai seama ca acei bani sant deja pierduti si ca trebuie sa demisionezi fara regrete.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 11 Octombrie 2017
Stire din Social : ITM Constanța, controale în județ
Pagina a fost generata in 1.4637 secunde