Plajele se dau ca pâinea caldă, Mamaia ia caimacul

1179
Plajele se dau ca pâinea caldă, Mamaia ia caimacul - plajagoala21-1331760497.jpg

Agenților economici nu le pasă de vremea urâtă de afară și se înghesuie să închirieze plajele scoase la licitație de Administrația Bazinală de Apă "Dobrogea Litoral". Ieri, la sediul instituției a fost demarată procedura de licitație pentru sectoarele disponibile pentru sezonul cald 2012. Plajele vor fi puse la dispoziția administratorilor la începutul lunii aprilie, după ce vor fi realizate lucrări de reabilitare.
ABADL a scos la licitație sectoare de plaje, de-a lungul întregului litoral, în afară de stațiunea Costinești, unde acestea sunt deja închiriate cu contracte pe mai mulți ani. Licitațiile se desfășoară pe parcursul a trei zile. Dacă vor rămâne sectoare nelicitate ele vor fi propuse din nou, într-o altă rundă de oferte.

Se licitează maxim pentru Mamaia
Cea mai mare concurență este, așa cum era de așteptat și cum s-a întâmplat și în ultimii ani, pentru plajele din stațiunea Mamaia. Printre cei care se luptă să câștige licitația se numără atât hotelieri, care își doresc plaja din dreptul hotelului lor, cât și alți agenți economici. "Pentru 42 de sectoare au fost depuse, în total, 97 de oferte. Pentru cinci sectoare nu s-a înregistrat decât o singură ofertă, iar pentru restul de 37 au fost două sau chiar mai multe", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton.
Cei mai mulți agenți economici licitează pentru plaje din Mamaia. Aici sunt disponibile sectoare în zone cu potențial turistic mare. Destul de căutate sunt și plajele din Eforie, Jupiter și Vama Veche. Pentru sectoarele unde s-a depus o singură ofertă licitațiile vor fi reprogramate, fiind necesare minimum două oferte eligibile pentru a putea fi adjudecată licitația.

Prea scurt timpul pentru investiții mari
Agenții economici care vor câștiga sectoare de plajă au posibilitatea să le administreze pe un an sau pe doi, în funcție de zona pentru care au optat. Tarifele de începere a licitației variază în funcție de zonă și categoria de plajă și se situează între 1,1 lei/mp și 10,98 lei/mp (fără TVA). Dincolo de vociferările referitoare la tarifele cam piperate, investitorii s-au arătat nemulțumiți de termenul mic de administrare a plajelor de numai un an sau doi. Ei consideră că timpul este mult prea scurt și nu au timp să amortizeze investiția și să mai facă și profit. "Noi primim plaje goale și trebuie să le facem atractive pentru turiști. Însă având în vedere că termenul este destul de scurt suntem nevoiți să facem și investițiile mai mici. Adică dacă am fi avut posibilitatea să ținem o plajă cinci, zece ani, atunci normal că și implicarea noastră era mult mai mare. Așa fiecare trage cât poate. Vrea să bage bani puțini și să scoată mulți. Apoi dau vina pe noi că practicăm prețuri prea mari", ne-a spus unul dintre agenții economici participanți la licitații.

Licitațiile continuă astăzi și mâine
Licitațiile continuă astăzi. Sunt programate sectoare importante din Mamaia, pentru care s-au înscris mai mulți investitori. Vineri vor fi deschise ofertele pentru zonele de plajă din Mamaia II, Mamaia IV, Mamaia VI, Eforie Nord II, cordonul Eforie Nord - Eforie Sud, Eforie Sud, Venus, Jupiter și Vama Veche.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4022 secunde