Plaje mai mari pe litoralul românesc? Poate vara viitoare!

1568
Plaje mai mari pe litoralul românesc? Poate vara viitoare! - plajemaimari-1556825679.jpg

Articole de la același autor

Sezonul estival a început oficial, săptămâna aceasta. Deocamdată nu prea sunt temerari care să stea la soare sau să facă baie în mare, dar malul apei este zona preferată de promenadă, atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști. Cu puțin noroc, vara viitoare vom avea plaje mai late și mai frumoase.


Proiectul de reabilitare a zonei costiere, demarat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral cu bani europeni, a intrat într-o nouă etapă, au fost deja atribuite două contracte, altele trei vor fi atribuite în cursul acestei luni și urmează încă alte licitații. Dacă totul merge cum trebuie și nu apar contestații sau alte probleme, lucrările de lărgire a plajelor, de refacere a digurilor și de înnisipare ar putea fi demarate chiar la toamnă, după plecarea turiștilor, pe mai multe zone ale litoralului.
Fondurile europene, peste 600 de milioane de euro, au fost deja alocați de Comisia Europeană. Proiectul "Protecția și reabilitarea zonei costiere – faza a doua" prevede intervenții la plaje, lucrări de consolidare și contruirea unor ziduri de susținere, lucrări de dragaj și acoperirea cu nisip suplimentar a plajelor. În fapt, obiectivul principal al proiectului este adaptarea la schimbările climatice, prevenirea și controlul riscului de eroziune costieră de-a lungul litoralului românesc al Mării Negre, în special în zona județului Constanța. Practic, se vor efectua lucrări de reabilitare costieră a zonei Edighiol și Periboina, cu punctele de descărcare la mare a apelor complexului lagunar Razelm - Sinoe, reabilitare a zonei costiere în Mamaia Nord, refacerea protecției costiere între Portul Constanța și portul turistic Tomis, precum și la Agigea, și înnisipări la Eforie, între portul Belona și zona Capul Turcului.
O parte din licitații a avut deja loc. Opt companii s-au înscris cu 15 oferte pentru cele cinci loturi care vor fi incluse în prima etapă a fazei a doua de reabilitare. Este vorba despre SC Strabag SRL, Baggerweken Decloedt en Zoon Nv, Boskalis SRL, China Communication Construction Company Limited, Envisan NV, Van Oord Dredging and Marine Contractors Company LTD, Franco Giuseppe SRL și Porr Construct SRL.


Diguri noi și faleze consolidate
Potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, două contracte au fost atribuite, pentru sectorul Periboina și Edighiol, și pentru Mamaia Nord și Mamaia Centru. De asemenea, pentru următoarele trei, zona Cazino Constanța, Agigea și Eforie, procedurile de atribuire s-ar putea încheia până la finele acestei luni. Se estimează astfel ca lucrările, cel puțin pe aceste sectoare, să înceapă imediat după încheierea sezonului estival.
"Lucrările prevăzute constau în lucrări de apărări de mal, construire lucrări hidrotehnice reprezentate de diguri și epiuri marine, reabilitare structuri existente, înlocuirea echipamentelor componente ale structurilor hidrotehnice, dar și punerea în funcțiune a structurilor hidrotehnice și atingerea scopului pentru care au fost construite, demolarea structurii costiere existente și lucrări de înnisipare artificială. Schemele de amenajare costieră pentru fiecare lot în parte au fost determinate în urma modelării modului de acțiune a valurilor asupra țărmului și a evoluției ulterioare implementării lucrărilor a liniei de coastă, astfel încât să se asigure realizarea unor proiecte de calitate, rezistente în timp la acțiunea agresivă a mării, în special în perioadele reci", a explicat Hristu Uzun, directorul ABADL.


Peisaje spectaculoase pentru vara viitoare
Concret, în stațiunea Mamaia vor fi realizate lucrări de extindere a plajelor pe o lungime de aproape șapte kilometri, la Eforie pe 5,7 km, falezele din Constanța Tomis – Cazinou vor fi consolidate pe o lungime de 790 de metri liniari, iar, în Agigea, pe 1.200 de metri liniari. Valoarea estimată a tuturor lucrărilor este de 707 milioane de lei, cu mai mult de jumătate din sumă alocată plajelor din Eforie - 407 milioane de lei. Alți 207 milioane de lei "merg" la plajele din Mamaia. Pentru consolidarea zonei stăvilarelor Edighiol și Periboina au fost estimate fonduri necesare de 34,7 milioane de lei, pentru zona falezei de la Cazino - 30,2 milioane de lei, iar pentru Agigea - 28,4 milioane de lei. Probabil cea mai spectaculoasă transformare va avea loc la plajele dintre stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud, pe cordonul de-a lungul șoșelei, unde zona de nisip are doar câțiva metri în prezent. Acolo, plajele vor câștiga cel puțin 70 – 80 de metri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5217 secunde